AVIZ IMPRUDENTILOR

Asa cum s-a mai spus de nenumarate ori, operatiile stiintei nu sunt lipsite de pericole.
Ele pot provoca nebunia celor care nu sunt foarte stapani pe suprema, absoluta si infailibila ratiune.
Ele pot surescita sistemul nervos si provoca teribile si incurabile boli.
Cand imaginatia este socata si infricosata, acestea pot provoca lesinul si chiar moartea prin congestie cerebrala.
Persoanele nervoase si natural exaltate, femeile, tinerii si pe toti cei care nu au exercitiul stapanirii de sine si se lasa coplesiti de un sentiment de teama trebuie sa fie indepartate de la practicarea magiei.
Nimic nu e mai periculos decat sa se faca din magie un fel de petrecere a timpului liber, cum fac anumite persoane care transforma magia in distractia seratelor. Experientele magnetice operate in asemenea circumstante nu pot decat sa oboseasca subiectii, sa rataceasca opiniile si sa deruteze stiinta. Nimeni nu se poate juca nepedepsit cu misterele vietii si ale mortii, iar lucrurile care trebuie luate in serios sa fie tratate serios si abordate cu cea mai mare rezerva.
Nu cedati niciodata ispitei de a convinge prin efecte. Efectele cele mai surprinzatoare nu se vor constitui in dovezi pentru oamenii care nu sunt dinainte convinsi. Ele pot fi atribuite unor indemanari naturale, iar magicianul privit ca un fel de concurect al lui Robert Houdin sau Hamilton. A cere minuni pentru a crede in stiinta inseamna a te arata nedemn de stiinta. Sancta Santis.
Nu va laudati niciodata cu operele pe care le-ati obtinut, chiar daca ati reinviat mortii. Temeti-va de persecutie. Marele Maestru recomanda intotdeauna tacere bolnavilor pe care-i vindeca si, daca tacerea ar fi fost cu grija pazita, initiatorul n-ar fi fost crucificat inainte de a-si fi desavarsit opera.

Ex Deo nascimur, In Christo morimur, Per Spiritum Sanctum reviviscimus.
(Cu Dumnezeu ne naştem, murim în Hristos, prin Duhul Sfânt reinviem.)

vineri, 25 decembrie 2009

Data de nastere a Lui Hristos.

În urmă cu aproximativ 2000 de ani, numărarea anilor diferea mult de la un popor la altul. Evreii numărau anii de la aşa-numita Facere a lumii. Au numărat generaţiile de după Adam şi Eva, specificate în Vechiul Testament şi le-au înmulţit cu nişte ani pentru fiecare generaţie. Aceasta era numărătoarea lor de la începutul lumii, pe care au preluat-o şi alte popoare.
Dar, revenind la data naşterii lui Iisus Hristos, nimeni nu a ţinut, imediat după eveniment, seama de ea. Timp de secole, data exactă a acestei naşteri nu a interesat pe nimeni. Se vorbea mai mult despre învăţăturile lui Iisus, iar cele pămînteşti erau ignorate. În acele timpuri, alte popoare numărau anii după momentul Întemeierii Romei. În anul 1278 de la Întemeierea Romei, Papa Ioan I a hotărît să înceapă numărarea anilor de la momentul naşterii lui Iisus. A chemat la el un călugăr din Dobrogea (pe atunci Sciţia Miror), pe nume Dionisie Exiguus şi i-a spus să se ocupe de aceasta. Studiind documentele pe care le avea la îndemînă, printre care şi Evangheliile, Dionisie i-a spus Papei că Iisus s-a născut în anul 754 de la Întemeierea Romei. Acela a devenit anul 1 al erei noastre, iar anul în care s-a hotărît acest lucru a devenit anul 525 după Hristos, era creştină.
Astăzi, sînt foarte multe voci care afirmă că acest calcul făcut de călugărul Dionisie Exiguus este eronat. De eroare ne dăm seama chiar din Biblie, unde, în Evanghelia după Matei, se aminteşte de uciderea pruncilor ordonată de Irod, rege al Palestinei. Or, foarte mulţi autori de cărţi, printre care şi Iosefus Flavius, în cartea Antichităţi Iudaice dar, mai ales, în cartea Marele război al evreilor contra romanilor – două lucrări fundamentale, spune clar că Irod a murit în anul 750 de la Întemeierea Romei. Asta înseamnă că Irod a murit cu cel puţin patru ani înainte de presupusa dată a naşterii lui Iisus, calculată de Dionisie Exiguus ca fiind în anul 754 de la Întemeierea Romei. Or, este de presupus că Iisus era născut pe timpul lui Irod, din moment ce acest rege a ordonat uciderea pruncilor de pînă la doi ani.
De fapt, Donisie Exiguus a dedus dintr-o scriere a lui Clement din Alexandria că Iisus s-ar fi născut în cel de-al 28-lea an al domniei împăratului Octavian Augustus. Or, greşeala a fost că s-a considerat începutul acestei domnii ziua de 13 ianuarie, anul 727 ab Urbe Condita (de la Întemeierea Romei), o dată mai puţin acceptată de poporul roman, pentru că Augustus a dobîndit titlul de împărat după victoria sa decisivă asupra rivalilor Antoniu şi Cleopatra, la Actium, în 3 septembrie 723 ab Urbe Condita. Iată o diferenţă de 4 ani în minus! Coroborată cu unele pasaje ale Evangheliilor, care afirmă că naşterea lui Iisus s-a petrecut în timpul domniei lui Irod cel Mare (mort în 750 ab Urbe Condita), pare plauzibil ca an limită al acestui eveniment anul 4 î.Hr.
Un alt calcul s-ar putea face pe baza informaţiei istorice că Irod ar fi emis celebrul ordin de a fi ucişi toţi pruncii sub doi ani din Bethleem, cu cîţiva ani înainte de propria moarte. Pe de altă parte, Evanghelia lui Luca menţionează că Iisus s-a născut în perioada recensămîntului ordonat de consulul roman Quirinius, devenit guvernator al Siriei. Istoricii sînt de acord că acest fapt s-a petrecut în anul 6 al Erei Creştine.
Alţi cercetători se bazează şi pe fenomenele astronomice consemnate în textele biblice şi stabilesc diverşi ani pentru Naşterea Mîntuitorului. Anul 11 î.Hr. pare a fi anul în care a fost vizibilă cometa Halley, identificată cu "Steaua Magilor". Cronici chinezeşti menţionează apariţia unei supernove în anul 5 î.Hr. Astăzi, majoritatea cercetătorilor preocupaţi de această problemă înclină să-i dea dreptate lui Kepler, care, în 1606, a emis ipoteza că Steaua Magilor n-a fost de fapt nici cometă şi nici supernovă, ci aspectul pe care l-a luat pentru observatorul pămîntean din Asia Mică şi Mesopotamia tripla conjuncţie a lui Jupiter şi Saturn în constelaţia Peştilor. Fenomenul este destul de rar şi se produce la intervale de sute de ani (ultima a avut loc în 1940–1941, din august pînă în februarie). Calculele arată că, în acea perioadă, asemenea triple conjuncţii au putut fi observate în anii 870 şi 7 î.Hr. În anul 7 î.Hr., maximele succesive ale fenomenului au fost pe 23 mai, 3 octombrie şi 4 decembrie. De la Babilon la Ierusalim, călătoria dura circa o lună şi jumătate. Unii cercetători sînt îndreptăţiţi să presupună că magii au prins cea de-a treia conjuncţie în Ierusalim, la 4 decembrie. De aici, călăuziţi de aceeaşi "Stea", s-au îndreptat spre Bethleem, unde s-au închinat nou născutului Fecioarei Maria.
Deşi acum ne-am putea afla prin anul 2012, 2015 sau 2002 după Hristos, calendarele ne plasează încă sub influenţa erorii de calcul a lui Dionisie Exiguus: Reprezentanţii Bisericii spun că mai importantă decît data exactă a naşterii lui Iisus este semnificaţia acestui eveniment.
Una alta, o sa va spun exact data de nastere a lui Isus. Daca nu ma insel, s-ar putea sa fie in iunie la sfarsit. Pentru ca un 'geaman' nu ar fi putut sa aiba sensibilitatea, calitatile de orator, carisma si al 7-lea simt, toate specifice racului.

COINCIDENTA

Cu totii am experimentat-o. Un prieten suna exact cand ne gandim la el, sau persoana cu care impartasim "sentimente comune" este aceeasi zodie cu noi. Unele coincidente sunt mici, şi aparent neimportante, dar altele au potenţialul de a schimba vieţi.  Care sunt cauzele ca o coincidenţă să se întâmple, şi ce înseamnă? Este fiecare coincidenţă semnificativă?  Si care sunt sansele ca o coincidenţă speciala sa se întâmple?

E o greseala sa mustram omul ca se lasa fascinat de coincidentele misterioase… dar suntem indreptatiti sa-l mustram pe om ca ramane orb la asemenea coincidente in viata sa de zi cu zi. Caci astfel viata lui pierde o dimensiune a frumusetii." (Milan Kundera, „Insuportabila usuratate a fiintei")


Multe lucruri se intampla in viata noastra fara sa existe o semnificatie anume pentru fiecare eveniment in parte: coincidente surprinzatoare, care se pot dovedi puncte de rascruce, intamplari ce devin piese de puzzle importante. Daca le pui cap la cap, poate vei reusi sa gasesti raspunsul la intrebarea: „De ce oare lucrurile sunt asa cum sunt?" Legatura intre coincidente si destin se face cand, din anumite puncte de vedere, destinul este un termen simplu, folosit sa descrie un grup de coincidente ce se petrec in viata unui om, fara un motiv anume.
Despre coincidente ce putem spune? Coincidenta este „ceva" in viata noastra care se intampla intr-un moment neasteptat. De exemplu, cand te intalnesti cu un prieten pe care nu l-ai mai vazut de 5 ani. Daca dupa asta nu se mai intampla nimic, este vorba de coincidenta. Daca dimpotriva, intalnirea cu prietenul respectiv duce la o alta intalnire care te face sa iti schimbi jobul sau sa incepi o relatie frumoasa, atunci poate fi vorba de destin sau de o serie de coincidente fericite, adica, mai pe scurt, de noroc. Depinde de tine cum vrei sa interpretezi acea intalnire! Si daca it mai aduci aminte ca ti-ai gasit prietenul pe internet, iar internet ti-ai pus candva cand din intamplare erai acasa si a venit cable guy care ti-a si recomandat acel site pe care ulterior ti-ai gasit prietenul...
Pentru unii, „viata este o scena pe care noi ne jucam propriul rol". Aceasta metafora este pentru cei care cred in destin si coincidente. Si aici exista niste diferente, pentru ca fiecare „actor" poate juca in felul sau, datorita abilitatilor ce variaza, dar si datorita faptului ca interpreteaza subiectiv scenariul. Asa cum mai multi dirijori nu interpreteaza la fel simfonia a V-a de Beethoven, asa si oamenii dau interpretari diferite si gasesc legaturi intre anumite evenimente sau nu
Cateva teorii recente ale Universitatii Oxford sustin ideea ca trecutul, prezentul si viitorul sunt interconectate. Adica particulele Universului comunica intre ele. Se sugereaza ca Universul insusi are un destin ce ne influenteaza evolutia. Destinul este, in multe privinte, o modalitate de a rezolva teme trecute de viata si a le da un sens in viitor. Depinde de noi ce semnificatie dam diverselor momente…
Cateodata avem impresia ca traim alte timpuri. Timpul este acelasi, de la Hristos incoace.

miercuri, 23 decembrie 2009

Codex-uri

Iti insiruesc in continuare, o lista de titluri asupra careia sa reflectezi cum stii tu mai bine:
The Cocom Codex
The Rosetta Codex
The Dead Sea Codex
Codex Exoniensis
EGGHEAD CODEX
Codex Magica
Astrological Codex
Cerebral Codex
Codex Discordia
Alchemy Codex
Shemishqo Prayer Codex
Codex Sinaiticus: New Testament
CODEX ALEXANDRINUS – Novum Testamentum
CODEX VATICANVS – Novvm Testamentvm
CODEX SINAITICUS – NOVUM TESTAMENTUM
Codex Sinaiticus Facsimile
Codex Alexandrinus New Testament
The Baphomet Codex
Bezae Codex Cantabrigiensis
Codex Apostrophe X
The Qabalah Codex

Am rasfoit deasemenea cu stupoare Codex Medicaminis. Iti inchipui ce scrie in el...

AVATAR

Am vazut astazi mult laudata pelicula a lui Cameron, Avatar. Nu aduc in discutie calitatea filmului care este de departe una foarte buna. In primele 15 minute insa, gandul m-a dus la faptul ca James ( care nu numai ca a scris scenariul dar a si regizat filmul) s-a inspirat in povestea sa din vechile legende sumeriene.  Acolo este vorba despre ( ce expresie comunista de care nu pot scapa:) niste fiinte inteligente, si anume annunaki, care vin pe Terra pt a extrage aurul. Nu pt valoarea sa ca metal pretios, ci pt proprietatile lui; se pare ca aveau nevoie de el pt a stabiliza ceva in atmosfera planetei lor. Etc. Cei care mi-ati citit deja cartea stiti la ce ma refer si nu insist asupra ideii. Scenariul filmului urmeaza intocmai firul evenimentelor de pe tablitele de la Summer. Oamenii se duc pe o planeta locuita de niste umanoizi pt a extrage un metal de acolo ( dar pt valoarea lui bineinteles - 1kg=30kusd parca:) Ca sa poata intra in contact cu acei umanoizi, creaza niste avatare aidoma lor, si anume organisme biologice replicate genetic dar care functionau doar daca erau conectate la constiinta unui sapiens. In fine, intr-un final oamenii pleaca pt ca bastinasii reusisera sa-i invinga in lupta, dar cativa dintre ei raman pe acea planeta indepartata; ori pt ca nu mai aveau la ce sa se intoarca aici, ori pt ca le-a placut locatia, cert este ca au ramas si odata cu ei au ramas toate cunostintele lor.
Deci am vazut o replica ecranizata a mesajelor despre annunaki, cum au venit, au facut pe om, au plecat, . . . stiti restul. Moise, Verne, Michael de Notre Damme, DaVinci, etc. Cam seamana intre ei...
Ma intreb de ce tocmai acum incep sa se spuna lucruri? Si de ce prin mijloace speculative care pot fi usor negate? Poate pentru a incepe sa ne obisnuim cu ideea.

marți, 22 decembrie 2009

Continuare

Stiu ca apa calda si roata au fost inventate deja. Dar am gasit in Codex Lugubrum niste adevaruri infiorator de adevarate ( ca sa zic asa). Constructorul, Arhitectul sau Creatorul, indiferent cum Il chemati, exista. Biblia este intr-adevar o carte compusa din carti :) scrise de profeti sau apostolii lor. Si este de inspiratie Divina. Dar..., pentru ca intotdeauna trebuie sa existe un "dar", cat este Divin si cat este adaugat sau modificat de oameni? Miazazi, miazanoapte, apus, rasarit, zenit si nadir. Voi vorbi despre ele curand, despre ce inseamna legea noua "intoarce si obrazul celalalt" si in ce context politic a fost scrisa. De ce suntem indemnati la supunere si suntem amenintati cu focul ghenei in caz de NEsupunere? In urma cu multa vreme, undeva in nord, am intrebat pentru prima data un teolog ce inseamna "sa facem pe om dupa chipul...". Sa facem? Cine sa facem? Sunt oare mai multi?
Lucifer a vrut sa stea la adunarea Dumnezeilor, si a fost alungat. Dumnezeilor? Teologii, popii, preotii, vor raspunde la fel toti. Pluralul se refera la Sfanta Treime. Codex Lugubrum ne aduce in atentie insa un alt personaj, pe Separator, Il Separatio, Annonimus, cel al carui nume nu trebuie rostit, etc. Puterea lui se sune in Codex este "absolutum", iar el este atat de neutru incat ingerii si demonii sunt firmituri in fata lui. Imi aduc aminte acum de un pasaj din Biblie care spune cam asa: "Să nu-ți faci chip cioplit, nici vre-o înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, și să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos…” E in exod. Pai... unde e neutralitatea? Cine este acest Lucifer de se incumeta sa-si infrunte Creatorul? Sta drept in fata Tatalui si i se opune?
Sau vorbim cumva de o lupta care s-a dat sau se va da intr-un univers paralel si nu are legatura cu noi? Inca nu stiu, dar revin cu detalii. Dure pentru institutia biserica de data asta.
P.S. Mai nou au inceput sa publice pe site-urile mai mult sau mai putin oficiale Cartile Apocrife. Pentru ca sunt mai multi nebuni care au inceput sa spuna lucruri. Pentru ca Lucifer se dezminte de toate rautatile si faradelegile de pe Pamant iar ei stiu asta dar o tin in ascuns. Nu inseamna ca trebuie sa credem ce spune imparatul minciunii si al inselatoriei cum este numit ( poate ca pe buna dreptate), trebuie doar sa incercam sa privim adevarul altfel decat vrea Biserica.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Nu am uitat de Cartea lui Enoh. Doar ca la cererea expresa a unor persoane, si se stiu ele care, am sa va aduc in atentie Cartile Interzise. Sper sa nu va plictisesc, am sa incerc sa fiu cat mai 'scurt'. Voi vorbi despre unele carti, despre care unii exegeti ai domeniului nici macar nu-si imagineaza ca ar putea exista asemenea lucrari; cu pagini intre coperte cu adevarat. Voi vorbi despre rau, despre cartea interzisa, despre tot ceea ce este demonic, despre tot ceea ce ne inconjoara. Exista o carte care prezinta un adevar sumbru, dar in aceeasi masura extrem de realist. Raul in primul rand suntem noi. In afara de cei mistici a caror credinta nu poate fi zdruncinata, in afara celor care vorbesc despre iad si despre rai cu o nonsalanta incredibila, mai ales in timpurile noastre.

Aceste lucrari medievale prezinta un adevar lugubru. Asa cum este in Codex Lugubrum. Cea mai periculoasa specie din univers suntem noi. Cea mai devastatoare, cea mai daunatoare mediului inconjurator, naturii, pana si Creatorului. ( daca acesta cu adevarat exista, pt ca sunt lucrari care isi pun intrebari legate de existenta creatorului). Un teolog ar eticheta aceasta afirmatie drept erezie. Fara indoiala ca ar avea dreptate. Dar vorbim despre carti eretice, despre lucrari eretice, carti pt care au murit oameni.
Multe lucrari au fost tiparite la Constantinopole si in principatele poloneze, sus in munti, printre stanci, acolo unde unii principi polonezi, departe de bratul lung al inchizitiei isi aparau regatul si strangeau la curtile lor fel de fel de alchimisti, geografi, filozofi, magicieni, astronomi. Acolo s-au tiparit unele dintre cele mai fabuloase lucrari, chiar daca autorul lor este necunoscut.
Pe la mijlocul anilor 1500, cunoscuta sub numele Loca Infesta de Infestis Odmolestantes Demonolum Defuncto apare Compendium Demonologicum. O lucrare celebra formata din doua parti. Autorul, evident necunoscut. Spiritul oamenilor vii care este infestat de rau, de demonic, si de modul in care se manifesta demonicul intre cei care deja au murit. Lucrarea spune ca o persoana rea, un spirit rau, cu adevarat machiavelic, daca atinge ceva in timpul vietii acel obiect se incarca cu energia lui negativa. Mai periculosi insa sunt cei care traiesc, si sub aspectul unor oameni buni, blanzi, calmi, bonomi, se poate ascunde un demon de o ferocitate inimaginabila. Aceste lucrari aduc in atentie si niste personaje din epoca. Politice sau din biserica. Sunt pline de povesti, dar si de exemple; reale, cu nume si date. Drept pentru care au fost si au ramas interzise. Iar posesorii lor omorati.
La 1535 este tiparit Codex Lugubrum.
Fiecare capitol din Codex, incepe cu o vigneta lugubra, cu personaje lugubre. Codex Lugubrum este cea mai speciala lucrare in domeniul cartilor interzise, si nu are nimic de a face cu satan, cu diavolul sau cu demonii. Singurii demoni care apar in aceasta lucrare sunt demonii umani. Este absolut coplesitor ceea ce se scrie in aceasta lucrare.
Rozacrucienii, in sec XVI chiar au avut curajul sa-l identifice pe satan in persoana ( nu si in fiinta) Papei. Chiar ni se atrage atentia asupra unui aspect. Daca Hristos spune ca regatul lui nu este din lumea aceasta de ce oare biserica catolica doreste sa stapaneasca prin orice mijloace aceasta lume. Daca Hristos spune: “mai usor ii este unei camile sa intre prin urechile acului decat sa ajunga bogatul in rai” de ce papalitatea este cea mai bogata institutie pamanteasca.
Codex Lugubrum este o lucrare pe care nici o cofrerie nu si-o asuma. La vremea aceea, acest tip de lucrari aveau autor necunoscut. Acesti autori erau oameni liberi, dar care de teama inchizitiei sau a repercusiunilor pe care le-ar avea asumarea unei asemenea lucrari au preferat sa ramana anonimi. Ele au fost tiparite, asa cum am mai spus, la Constantinopole. In imperiul otoman, deoarece pe turci nu ii interesau continutul lor ci cantitatea de material tiparit ca sa castige ceva mai mult la tipografie. Si in principatele poloneze, in munti, departe de inchizitie. Sunt niste oameni care provin din niste medii total necunoscute, sunt niste genii care singular s-au ocupat de tiparirea acestor lucrari.


Compendium Diabolicum este o lucrare asumata de cinci confrerii. Codex Lugubrum nu este asumata de nimeni.
Aceste manuscrise, daca ajungi sa le citesti, iti ofera o putere inimaginabila. Si anume : iesirea din sistem. Iesirea din dualitate, iesirea din constrangere.
Cum sa fie de acord biserica cu ele, cand in unele lucrari cum ar fi de ex unele incunabule sau post incunabule apar gravuri reprezentand nave cosmice. ( Aceste lucrari se gasesc 'listate' in Catalogus Incunabulorum'). Sau sunt carti care trateaza posibilitatea ca noi sa fim o colonie. Sunt carti care vorbesc despre Annunaki, despre Enlil si Enki, despre reptilieni si piramide, si asta acum 400-500 de ani. Este normal sa fie interzise.


Revenind la Codex Lugubrum. In paginile acestei carti apare un personaj depre care nici macar nu se discuta in cadrul bisericii, sunt foarte multe confrerii care nici macar nu-l recunosc. Este vorba de Il Separatio. Separatorul. Se spune ca atunci cand Dumnezeu a ordonat sa se faca lumina din intuneric, intre intunericul total, absolut, si intre lumina care a explodat exista o granita. Asa cum exista o granita intre tari; un no man's land. Acest Il Separatio este o entitate, este un personaj, care apare doar in cateva lucrari scoase pe glob. Mai mult in manuscrisele de secol XII, XI. Au fost atat de vanati cei care il pomeneau in lucrarile lor, incat i-au schimbat numele din Il Separatio in Annonimus. Adica cel al carui nume nu poate fi rostit. ( creionat si in H. Potter)
Exista in Codex Lugubrum povestea unui cavaler, de fapt a unui asasin de profesie, ( prin sec 12 se petrece aceasta actiune) un asasin care era platit de diversi regi si aristocrati pt a-si lichida dusmanii. Asasinul era cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari profesionisti ai epocii respective, nu daduse niciodata gres si omora pe oricine, oricand, oricat de inalt ar fi fost respectivul in functie. Rege sa fi fost scrie, daca comanda era preluata erai ca si mort. El insa nu-si alegea victimele, isi alegea doar suma de bani cu care era platit. Omorase printi, principi, ducese, oameni politici grei, inclusiv fete bisericesti marcante pentru vremea aceea. Apara interesul tuturor. Era platit de venetieni, genovezi, de oricine isi permitea sa-l plateasca. Nu a existat o singura relatare in care sa spuna ca ar fi ratat. Acest mercenar are o revelatie in jurul varstei de 50 de ani. Nu traiau foarte multi la vremea aceea pana la 50 de ani, dar el era un barbat aproape solid, un atlet si arata extraordinar de bine pt un barbat de 50 de ani la vremea aceea. Isi da seama, ca unul dintre regii pe care ii omorase era un om bun, care isi apara poporul, isi apara domeniul pe care il stapanea si ca a fost pus gresit sa-l ucida, nemeritand sa fie ucis.  Isi schimba complet mentalitatea. Incepe sa se razbune pe toti cei care ii comandasera lui crime. Rand pe rand incepe sa ii omoare. Ajungand din unul in altul, isi da seama ca un personaj foarte important pt comanditarii ucigasi este un batran preot care zace undeva in adancul pamantului intr-o temnita plina de apa si de sobolani; un fel de calugar din acela cu barba alba, cu plete lungi, care avea niste teorii care nu conveneau anumitor sectiuni din zona celor care-i comandau lui crime. Stiind ca nu mai are mult de trait si ca a doua zi urma sa fie prins si tras pe roata, nu mai are timp sa-si faca un plan cum isi facea de obicei. Era un fel de cameleon. Intra in temnita daca era nevoie, omora pe cine trebuia si iesea fara nici un fel de probleme. Era un tip foarte bine pregatit. A fost un nume in epoca acest cavaler. Se numea Amantes, si se spune ca era de origine nobila. Il scapa pe acest preot cu ajutorul armelor; el singur intra noaptea, il scoate pe batran din subteran, batranul este ranit, plin de boli, muscat de sobolani, dar va supravietui. Insa faptul ca trebuie sa-l are in spate si sa treaca toata cetatea nu-i asigura acea perfectiune de a se misca asa cum era obisnuit. Dar lupta, il mai lasa pe batran, iar il mai ducea spre porti, se spune ca ar fi taiat cel putin 160 de soldati pana a iesit. A fost insa ranit de doua ori, odata cu o sulita si odata cu o sageata ce i-a fost infipta in spate. Ranile pentru el nu sunt mortale, dar fiind nevoit sa plece calare sa scape din cetate, cu batranul in spate, isi da seama ca pierderea de sange pe parcursul drumului il va duce efectiv la moarte. Nefiind nici un sat in apropiere, opreste intr-o padure, bartanul ii spune D-zeu sa te binecuvanteze, iar el ii raspunde ceva de genul 'parinte, stii ce.. lasa-ma cu astea ca eu nu cred in nici un D-zeu. Am facut atatea crime la viata mea, incat pot sa spun acum ca esti un om nevinovat, am avut o revelatie si de asta te-am salvat. Nu cred nici in rai nici in iad, dar daca o fi sa ma duc in partea de jos, asta e. El oricum, nu credea in absolut nimic. Nici intr-o parte nici in alta. Isi ia ramas bun de la preot si-i spune: acum lasa-ma sa mor singur la umbra acestui copac. Isi infige sabia langa el si sta si asteapta ca tot sangele sa i se scurga si sa moara. Se pune ca preotul cand a disparut, o gaura s-a deschis din pamant si a aparut un demon foarte puternic. Unii spun ca ar fi vorba de Lilith, (un demon feminin al noptii, printesa a Iadului, cea care este de o frumusete naucitoare, inimaginabila pentru multi dintre noi.) altii spun ca ar fi vorba de alte personaje demonice importante din preajma marelui demon negru. A venit ca sa si-l asume. Si chiar au un dialog, prin care Lilith ii spune ca a venit personal trimisa fiind de seful cel mare, sa-l ia cu onoruri – la cate crime si rautai facuse merita aceasta cinste. La care el, cu mana pe sabie stand, ii raspunde ceva de genul: sa nu ai impresia ca veti avea soarta usoara cu mine acolo jos. O sa fac din oasele demonilor regelui tau palat, iar el va domni peste un regat al nimanui. Era un tip foarte curajos si fara nici un fel de teama de moarte, nici macar in fata lui Lilith. In timpul acestor replici, apare insa si ingerul luminii ( probabil Anael) si spune 'pardon, nu este al vostru. Acest suflet a facut in ultimii ani atata bine incat a depasit raul facut in restul vietii lui si D-zeu l-a iertat de toate pacatele si o sa-l luam la noi in rai. In momentul aparitiei lui Anael, Lilith face un pas inapoi, dar nu cedeaza, ii tine piept lui Anael si-i spune: Nu, n-ati calculat bine, e al nostru. In acel moment, Anael isi scoate sabia de lumina. Lilith cu toata frica care o cuprinsese in fata maretiei ingerului de lumina isi scoate si ea sabia. 
In acel moment, apare deodata un personaj de care ingerii stiau, dar nu-l vazusera niciodata. Conform scrierilor din Codex Lugubrum, doar doua entitati l-au vazut; Dumnezeu si Lucifer. L-au vazut o singura data in toata existenta. Pe Il Separatio – Annonimus. Care este acel personaj celebru, cu gluga. In spatele ochilor nu are nimic... cine a calatorit la Praga i-a vazut statuia in spatele orologiului. Cu mantia pe el, bratele incrucisate, legat la brau cu o sfoara; nu i se vad picioarele si nici mainile. Tolkien s-a inspirat de acest personaj si l-a creionat in Stapanul inelelor – cei patru cavaleri apocaliptici care nu au fata. Nazgul. Si in Harry Poter, dementorii sunt o ilustratie, o gravura a cestui Il Separatio. Annonimus face un singur semn iar cei doi ingeri ingheata instantaneu; si le-a spus: gresiti amandoi; el a facut ca niciodata in univers, atata bine cat si rau. Si acum fiind balanta echilibrata, nu-l veti avea niciunul. El nu pune problema la modul la care o pun ingerii: imi apartine mie, ba nu mie... Il Separatio este atat de neutru incat neutralitatea lui se transfera acestui nou personaj care intra in scena. Cei doi ingeri dispar instantaneu, deoarece puterea lui Il Separatio este ABSOLUTA din toate punctele de vedere. Scrie in Codex ca puterea lui este “absolutum”, este totala in univers. Ii spune cavalerului rau(ucigasului) sau al binelui: ridica-te caci acum nu mai ai nici un fel de rana. Se ridica, iar il Separatio ii transmite acestuia un singur mesaj: Vei trai cat vrei. Daca ai sa faci rau, nu-i nimic. Se va compensa balanta universala pentru ca se vor naste altii care vor face bine. Daca ai sa faci bine, tot nu conteaza. Vor fi altii demonici care vor face rau. Ca faci bine, ca faci rau, nu mai contezi, nu mai existi pentru universul asta. Traieste pe pamant cat vrei, pana cand aceasta specie va dispare sau nu. Te poti transmuta instantaneu unde vrei cu puterea mintii; pe soare, in soare, pe nove si supernove, pe stele neutronice sau sisteme pe care voi nu le puteti macar imagina ca exista, pe alte planete, in alte universuri paralele, unde vrei tu. Cand te vei satura de tot, dupa milioane si milioane de ani, cheama-ma sa-ti explic care este rolul nostru. Il Separatio s-a facut nevazut, si conform legendei, cavalerul traieste si azi printre noi incercand sa defineasca ce este bine, ce este rau si DE CE? Este marea intrebare a acestei carti. De ce...
Aceasta povestioara ne vorbeste de fapt despre iesirea din dualitate. Despre initiere. Ca este o initiere intr-o doctrina sau initiere intr-un sistem oriental filozofic, initierea este de fapt atingerea momentului 0, este acea cale de mijloc propovaduita exoteric de catre Buddha. In momentul 0 ai iesit din dualitate. Acest moment este cunoscut de toti marii initiati ca inceputul drumului de desavasrire a persoanei in fiinta. Momentul 0 contine in el plus infinitul si minus infinitul. Iar 0 in sine este si el o entitate. In momentul in care incepem sa citim foarte mult, sa adunam cioburile sparte si sa reformam intragul atingem un moment delicat. Exista niste idei care ni se induc. Prin carti, mass media, etc. Toate cartile interzise iti atrag atentia de la prima pagina; ai grija la ce ai citit pana acum, pt ca ideile pe care le ai ti-au fost induse.
Cabala Speculum este o lucrare de care toata lumea a auzit. In ea este o imagine care si astazi are mii de interpretari. Ii reprezinta pe Adam si Eva, in mijloc creatorul iar deasupra universul impartit in doua. Cu linia separatiei.
Adam tine in mana Soarele, iar Eva Luna. Din nou, dualitatea. Mesajul creatorului catre Adam este ca ii da Soarele si Luna, ii da tot ce este posibil. In mijloc, creatorul tine in mana doua securi de parca s-ar apara. De propira lui creatie, care este legata cu lanturi de intreg universul.
Cabala Speculum dezvolta niste idei absolut periculoase. Probabil ca asta este motivul pt care a fost considerata o lucrare scrisa de ingerii cazuti.
Universul in primul rand este matematica. Matematica si muzica dupa cum spunea Pitha Goras. Totul se leaga de ecuatii. Ecuatii care se adopta si se multiplica singure.


Cabala Speculum ne prezinta asa: matematica crearii universului, big-bang'ul cu linia de separatie intre lumina si intuneric, lumina care acapareaza intunericul si in final adam si eva ( punctul culminant al creatiei) . O alta carte care considera umanitatea ca cel mai periculos virus din univers. Totul incepe frumos si se termina cu umanitatea. Este de temut, pentru ca progreseaza intr-un ritm inimaginabil pentru celelalte civilizatii. Nu poate fi distrusa. Se autodistruge si renaste din propria cenusa.Este pasarea Phoenix a universului.
Apocalipsa nu a noastra, ci a univesului este data de umanitate.


Revenind la Codex Lugubrum. Apare o alta povestioara interesanta cu un calugar franciscan, foare iubit de public, de enoriasi si care incerca sa interpreteze cuvantul lui Hristos in adevaratul lui sens. Intr-un exces de zel, face un gest spune el divin si scrie o scrisoare catre Lucifer prin care ii comanda el in numele Domnului sa opreasca toate faradelegile, toate lucrurile rele, groaznice, teribile de pe pamant. Baga acel sul de pergament intr-o sticla din aceea medievala si o arunca in mijlocul unui vulcan care inca nu era stins. Asta pentru ca pactele indiferent daca sunt infernale sau divine sunt trecute prin foc in lumea cealalta. Arderea reprezinta purificarea. La unele popoare, chiar daca noua ni se pare o barbarie, arderea reprezenta purificarea; tocmai de aceea isi ardeau mortii. Evident ca acest gest nu a fost vazut bine de biserica si il cheama pe acel preot la judecata; iar inchizitia de abia astepta sa gaseasca tapi ispasitori. Cum ti-ai permis tu in numele Domnului sa scrii o scrisoare, sa i-o trimiti lui Lucifer si asa mai departe. Pentru asta o sa-ti rupem unghiile, o sa te jupuim de viu, etc. Iar metodele de tortura ale inchizitiei sunt inimaginabile pentru noi astazi. In spatele acestui proces era de fapt un interes politic. Calugarul acela prinsese atat de multe puteri si avea atat de mare trecere la public incat ameninta Vaticanul.
Pentru pasionatii de istorie medievala pot spune ca exact in acea perioada era conflictul intre franciscani si restul Vaticanului. Franciscanii care spuneau ca sunt slujitori saraci ai unui Dumnezeu care a venit sa ne slujeasca nu sa fie slujit iar episcopii vaticanului care nu stiau daca e bine sa fie saraci sau bogati. Papa Urban al III-lea spunea ca nu ne intereseaza daca Isus era sarac sau bogat, ne intereseaza de noi cum trebuie sa fim. Si au ajuns la concluzia ca noi nu trebuie sa fim saraci, dar putem propovadui saracia. In timpul judecatii inchizitiei, ( este si un tablou pe aceasta tema, facut mai tarziu decat Codex Lugubrum, cam la 80 de ani dupa) preotul incerca sa-si expuna punctul de vedere cu privire la gestul pe care il facuse, cu biblia in fata bineinteles, dar se stie ca cel care era judecat de inchizitie oricat de multe argumente ar fi avut in favoarea lui era ca si mort. Adica vorbea degeaba.
In acel moment se deschide de nicaieri o gaura neagra din care iese moartea cu un pergament in mana care are pecetea lui Lucifer, raspunsul de fapt al scrisorii trimise anterior lui. Conform legilor nescrise insa, cine vede moartea, moare. Cine simte adierea ei moare, pentru ca este o adiere otravita. Sigur ca acel complet de judecatori ai inchizitiei s-au mumificat instantaneu. ( aceasta intamplare este trecuta si astazi in marele mistere ale bisericii). Preotul iese de acolo albit si nebun. Si se spune ca acel hrisov, acel pergament cu scrisoarea exista ascuns in subteranele Vaticanului. Este studiat in continuare si face parte din documentele extrem de secrete si misterioase ale omenirii. Dar se cunoaste textul; cel putin o varianta a lui care apare si in Codex Lugubrum dar care a fost preluata dintr-un manuscris care spune cam asa cand deschide el (preotul) pergamentul respectiv:
“- Nu da vina pe mine pentru toate relele si faradelegile ce se petrec pe pamant. Caci eu am treaba. Demoni mi-au evadat din iad, si ocupat sa-i prind sint. Intreaba mai bine pe semenii tai, intreaba-ti mai bine biserica.”


Un mesaj extrem de o duritate feroce. Si iata un lucru aparent inexplicabil. De ce Apocalipsa incepe cu o cearta a lui Hristos catre cele sapte biserici?




duminică, 13 decembrie 2009

Continuare

Hai sa va mai spun cate ceva. In 1773 exploratorul scoţian James Bruce a găsit, într-o veche mănăstire din Abisinia (Etiopia), câteva copii intacte ale Cărţii lui Enoh. Acei călugări din deşert reproduceau cu fidelitate Cartea, din generaţie în generaţie, de îndată ce copiile lor se alterau, pur şi simplu pentru că în cadrul Bisericii Etiopiene Cartea lui Enoh era în continuare considerată o carte sfântă, care făcea parte din scripturile lor canonice. Bruce a adus cu el trei exemplare, unul pentru Universitatea din Oxford, unul pentru el însuşi şi încă unul pe care l-a oferit regelui Ludovic al XV-lea al Franţei.
In 1887, săpăturile arheologice franceze realizate în situl egiptean de la Akhmin au dus la descoperirea unei copii a Cărţii lui Enoh în versiune greacă. Această versiune a fost tradusă în 1892 în franceză de preotul Bouriant. Examinările lingvistice comparative ale tuturor ediţiilor disponibile au permis stabilirea, cu deplină certitudine, a faptului că iniţial Cartea lui Enoh a fost scrisă în versuri, stil care s-a pierdut în decursul traducerilor succesive. După cum explica profesorul Laurence în ediţia din 1911 a Enciclopediei Britannica, „câteva pasaje incomprehensibile au făcut chiar să fie necesară retraducerea pasajelor etiopiene în greacă, apoi din greacă acestea au fost traduse în aramaică pentru a se detecta repetiţiile din versiunea greacă”. Laurence presupune astfel că versiunile etiopiană, slavonă şi greacă proveneau dintr-o singură sursă, dintr-o singură carte, cea originară, autentică, scrisă într-o limbă semitică. Însă aceasta era definitiv pierdută în negura vremurilor – cel puţin, aşa s-a considerat până la fantastica descoperire a manuscriselor de la Qumran, din 1952, care aveau să dovedească anterioritatea absolută a Cărţii lui Enoh faţă de toate celelalte texte creştine.

Sursa: mai multe site-uri (.us)

Concluzia este una: Cartea lui Enoh era într-adevăr cartea favorită a lui Iisus. De fapt, în Cartea lui Enoh regăsim prezenţa cristică într-un mod tainic, ca şi cum această scriere nu fusese decât o imensă repetiţie, un avertisment extraordinar dincolo de timp şi de spaţiu, adresat tuturor celor care îşi dau pur şi simplu osteneala de a deschide cărţile.
În ceea ce-l priveşte pe Enoh, tradiţia spirituală afirmă că a fost un mare iniţiat care a trebuit să realizeze legătura între cer şi pământ. El şi-a asumat sarcina dificilă a învăţării şi ghidării oamenilor, aplanând conflicte şi îndemnând mereu la bine şi la progres. El era numit „Pacificatorul”, fiind o fiinţă umană foarte evoluată spiritual. Acesta a fost probabil motivul pentru care Enoh „a fost luat în ceruri”, unde a primit iniţieri şi revelaţii secrete. La revenirea sa, după cum afirmă tradiţia spirituală, „Enoh a rămas ascuns şi nici o fiinţă umană nu ştia unde anume el trăia, ce făcea şi care erau intenţiile sale”.
Parte integrantă a misiunii sale a fost intensa activitate de răspândire a învăţăturilor divine. Există referiri conform cărora el ar fi scris 366 de cărţi.
În tradiţia iudaică se afirmă că „în timp ce Enoh le vorbea oamenilor, aceştia au văzut un armăsar alb coborând din ceruri, în mijlocul unui vârtej de vânt şi de praf. Enoh le-a spus celor ce se aflau acolo că acel armăsar a coborât din ceruri pentru a-l lua pe el într-o lungă călătorie, din care însă el nu se va mai întoarce printre oameni”.

joi, 10 decembrie 2009

Enoh

În literatura angelologică, cu toate că există o mulţime de cărţi, două opere se detaşează prin forţa divină pe care o emană: Dialoguri cu Îngerul de Gita Mallasz şi Cartea lui Enoh. Ambele scrieri sunt „periculoase” şi bulversante pentru cei dogmatici, care pretind că sunt preocupaţi de spiritualitate. Pentru că ambele arată clar că se poate dialoga direct cu Dumnezeu şi cu Îngerii, fără vreun intermediar, fie el preot sau rabin. Din acest motiv, cele două cărţi sunt în mod deliberat „uitate” sau cenzurate, căci autorităţile religioase nu agreează textele care oferă o mare libertate celor care le citesc. Pt cei carora v-am promis ca in momentul in care o sa stiu, din surse sigure ceva despre cartea lui Enoh, limba enohiana ( sau enochiana), despre marile taine pe care Dumnezeu i le-a revelat lui Enoh si despre pecetea enochiana si simbolurile sacre, voi impartasi cu voi o parte dintre acestea.
Unul dintre cele mai enigmatice manuscrise descoperite la Marea Moartă este Cartea lui Enoh, text considerat apocrif de către autorităţile bisericeşti. În urma unor îndelungate controverse, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost „cartea de căpătâi” a lui Iisus şi că El o ştia pe de rost, ceea ce explică numărul mare de pasaje din Cartea lui Enoh citate în Evanghelii.
Din pacate, nu exista o traducere in limba romana a acestei "periculoase" scrieri. Poate ca daca timpul mi-o va permite voi avea tupeul si indrazneala sa-i dau o interpretare. Si de ce nu, poate va vedea si lumina tiparului.
Una din implicaţiile majore ale acestei descoperiri este faptul că astfel se dovedeşte că Iisus era un foarte bun cunoscător al Cărţii lui Enoh, că aceasta era de fapt cartea Lui preferată, dacă ţinem cont de numărul frazelor „enohiene” care se regăsesc în rostirile Sale, aşa cum sunt ele relatate în Evanghelii. Mai mult, scrierile lui Enoh propulsează cititorul într-o nouă şi fascinantă dimensiune, cea a lumilor astrale. Ele conţin toate revelaţiile pe care ni le-au adus cercetările realizate în ultimii douăzeci de ani de către dr. Raymond Moody, dr. Elisabeth Kübler-Ross şi dr. Melvin Morse asupra fenomenului EGVM – experienţe la graniţele dintre viaţă şi moarte. De asemenea, revelaţiile cuprinse în Cartea lui Enoh sunt întru totul la unison, până în cele mai mici detalii, cu descoperirile lui Robert Monroe referitoare la experienţele extracorporale (ieşirile din corpul fizic în decursul dedublării astrale) – de pildă, fenomenul retrăririi in extenso a vieţii de până în acel moment (faptul de a-ţi revedea întreaga viaţa „defilând” prin faţa ochilor).
Cartea lui Enoh, lucrare apocrifă, reprezintă totodată una dintre cele mai vechi şi mai importante surse ale tradiţiei creştine în ceea ce priveşte descrierea îngerilor. Excepţional de moderne, cu implicaţii deosebit de importante datorită vechimii lor, dialogurile lui Enoh cu Dumnezeu şi cu Îngerii (Uriel, Gabriel, Mihail şi Rafael) reprezintă un document de importanţă capitală, care merită să fie citit de cât mai mulţi oameni. Mai ales in aceasta perioada, cand intunericul ne umbreste din ce in ce mai mult. Cred ca avem privilegiul de a fi martorii unor schimbari de dimensiuni biblice ce vor avea loc in curand.
Imi amintesc acum de un paragraf din cartea "Misterele Templului Masonic" a lui Olimpian Ungherea, in care ne spune ca odata cu incendiul de la biblioteca din Alexabdria, acele manuscrise din vechime care confereau puteri nebanuite omului au fost distruse din exces de zel de cei care le salvasera, tocmai pentru a nu ajunge in maini nepotrivite.
Oare?

Alfabetul Enochian

Alfabetul Enochian a apărut pentru prima oară în secolul al 16-lea. Aastrologul şi Magicianul, Dr. John Dee (1527-1608) şi asociatul lui, Sir Edward Kelly (1555-1597) au susţinut că alfabetul şi limba Enochiana le-a fost transmisă de către îngeri. Alfabetul este utilizat în practicarea Magiei Enochiene sau Apelurile Enochiene sau Cheile, care sunt utilizate pentru a vorbi cu îngerii.

duminică, 6 decembrie 2009

Sigiliul Creatiei

Dupa ce o sa imteleg eu exact cum sta treaba, o sa incerc sa explic punctul meu de vedere in ceea ce priveste acest simbol. Ce incarcatura are, ce reprezinta vechile simboluri enochiene care-l compun, care este mesajul lui. Am inteles ca una dintre utilizarile lui este de protectie. Totala. Protectie de ce? Vom vedea...
Am revenit.
Pe spate al medaliei, predomina crucea. Pe bratele crucii sunt literele unei rugaciuni latine: Crux sacra sit mihi lux! Crux sacra sta lux eu! Draco Nunquam stau eu Dux! (Sfanta cruce sa fie lumina mea! Balaurul sa nu fie ghidul meu!).
Deasupra crucii este cuvântul PAX -pace, care a fost un motto benedictin de secole. Pe extremitatea din spate a medaliei, gasim literele VRSNSMV - SMQLIVB. Aceste initiale reprezinta o rugaciune latina de exorcism impotriva satanei.
Vade retro Satana! Nunquam suade mihi vana! Sunt mala quae libas. Ipse venena bibas!
Dispari Satan! Niciodata sa nu indraznesti sa ma ispitesti cu desertaciunile tale! Ceea ce oferi tu este rau. Bea-ti otrava singur!

Utilizarea medaliei.
Nu exista o modalitate speciala prevazuta pentru purtarea sau transportul medaliei Sf. Benedict. Aceasta poate fi purtata pe un lant in jurul gatului, in buzunar sau in geanta. In masina sau in casa. Medalia este adesea pusă în temelia caselor si a constructiilor, in ziduri, hambare şi grajduri, sau într-un loc de afaceri.
Scopul utilizării medaliei în oricare dintre modurile de mai sus este pentru a aduce binecuvântarea lui Dumnezeu şi de protecţie asupra noastra, ori de câte ori suntem, şi la casele noastre şi posesiunile noastre, în special prin mijlocirea Sf. Benedict.Prin utilizarea conştientă şi devotata al medaliei, ea devine, aşa cum a si fost, o rugăciune constantă silenţioasa şi un memento pentru noi a demnităţii noastre ca urmasi ai lui Hristos.

Medalia este o rugăciune de exorcism împotriva lui Satan, o rugăciune pentru rezistenţă în timp de ispită, o rugăciune pentru pace între noi şi între naţiunile lumii, o rugăciune ca Crucea lui Hristos să fie lumina noastră şi un ghid, o rugăciune de firmă respingere a tot ce este rău, o rugăciune de a adresa petiţii că putem cu curaj creştin "umbla pe caile lui Dumnezeu, cu Evanghelia ca ghidul nostru", aşa cum ne îndeamnă Sf. Benedict.

vineri, 4 decembrie 2009

Crucea Sf. Benedict


Mai este cunoscuta sub numele de Crucea Benedictina. Putini dintra noi insa au auzit despre miraculoasa si zdrobitoarea putere a acestui simbol. In randurile ce urmeaza voi incerca sa fac o mica descriere al acestui articol religios. Pentru primii creştini, crucea a fost un simbol preferat şi insemnul de credinţa a lor în Hristos. Medalia sau Crucea de saint Benedict
Pe fata medaliei este imaginea Sfantului Benedict. In mâna dreaptă ţine crucea, simbolul creştin de mântuire a lui. Crucea ne aduce aminte de munca zeloasa de evanghelizatoare şi civilizare a Angliei şi Europei efectuată în principal de către călugări şi călugăriţe benedictine, în special din secolul şase pana in secolul noua/zece. In mana stanga, tine cartea; ne indeamna a umbla pe caile Domnului, cu Biblia ca ghid al nostru. Pe un piedestal in drepta Sf. Benedict este cupa otravita care s-a spart când a făcut semnul crucii peste ea. Pe un piedestal la stânga este un corb pe cale de a smulge o felie de pâine otrăvita pe care un duşman gelos a trimiso la Sf Benedict. CSPB - Crux Sante Patris Benedicti (Crucea Sfantului Parinte Benedict) Eius în obitu Nostro praesentia muniamur! - fie ca noi sa fim intariti de prezenta lui in ceasul mortii noastre. -va urma-