AVIZ IMPRUDENTILOR

Asa cum s-a mai spus de nenumarate ori, operatiile stiintei nu sunt lipsite de pericole.
Ele pot provoca nebunia celor care nu sunt foarte stapani pe suprema, absoluta si infailibila ratiune.
Ele pot surescita sistemul nervos si provoca teribile si incurabile boli.
Cand imaginatia este socata si infricosata, acestea pot provoca lesinul si chiar moartea prin congestie cerebrala.
Persoanele nervoase si natural exaltate, femeile, tinerii si pe toti cei care nu au exercitiul stapanirii de sine si se lasa coplesiti de un sentiment de teama trebuie sa fie indepartate de la practicarea magiei.
Nimic nu e mai periculos decat sa se faca din magie un fel de petrecere a timpului liber, cum fac anumite persoane care transforma magia in distractia seratelor. Experientele magnetice operate in asemenea circumstante nu pot decat sa oboseasca subiectii, sa rataceasca opiniile si sa deruteze stiinta. Nimeni nu se poate juca nepedepsit cu misterele vietii si ale mortii, iar lucrurile care trebuie luate in serios sa fie tratate serios si abordate cu cea mai mare rezerva.
Nu cedati niciodata ispitei de a convinge prin efecte. Efectele cele mai surprinzatoare nu se vor constitui in dovezi pentru oamenii care nu sunt dinainte convinsi. Ele pot fi atribuite unor indemanari naturale, iar magicianul privit ca un fel de concurect al lui Robert Houdin sau Hamilton. A cere minuni pentru a crede in stiinta inseamna a te arata nedemn de stiinta. Sancta Santis.
Nu va laudati niciodata cu operele pe care le-ati obtinut, chiar daca ati reinviat mortii. Temeti-va de persecutie. Marele Maestru recomanda intotdeauna tacere bolnavilor pe care-i vindeca si, daca tacerea ar fi fost cu grija pazita, initiatorul n-ar fi fost crucificat inainte de a-si fi desavarsit opera.

Ex Deo nascimur, In Christo morimur, Per Spiritum Sanctum reviviscimus.
(Cu Dumnezeu ne naştem, murim în Hristos, prin Duhul Sfânt reinviem.)

luni, 27 decembrie 2010

Duhurile morţilor chiar vorbesc şi aud?

de Joe Crews
Copyright @ 1984

1 Pot să vorbească sau să audă?

Alexander Bogomoleţ, un om de ştiinţă rus, a declarat cu o ocazie că omul va ajunge să trăiască cel puţin 150 de ani. De fapt a şi preparat un ser care trebuia să încetinească procesul îmbătrânirii din ţesuturile corpului. Din nefericire, medicul cel învăţat a murit la vârsta de 64 de ani, cu 86 de ani mai puţin de ţelul pe care îl fixase pentru el şi pentru întreaga omenire. Şi noi încă nu înţelegem toate tainele vieţii şi morţii.
Nimeni n-a descoperit încă fântâna tinereţii şi nimeni nu s-a întors de dincolo de acel văl al morţii ca să ne spună cum este de partea cealaltă. Singurele informaţii autentice pe care le avem cu privire la aces subiect se găsesc în marea carte a lui Dumnezeu, Biblia. Aici se dezvăluie răspunsurile la întrebările care au tulburat inima bărbaţilor şi femeilor de-a lungul veacurilor. Pătrunzând dincolo de spuma emoţiilor şi superstiţiilor oamenilor, ea le va aduce destulă asigurare celor ce se tem de viitor şi care se întreabă ce se întâmplă cu sufletul la cinci minute după ce a murit.
Ca să abordăm acest subiect, trebuie să găsim răspunsul la o mare întrebare de bază. Dacă putem să răspundem corect la ea, toate celelalte întrebări cu privire la moarte şi la suflet se vor deschide asemenea florilor la soare. Problema cu adevărat importantă este aceasta: Ce fel de natură posedă omul în el însuşi? Cum l-a creat Dumnezeu? Are o natură care moare sau o natură nemuritoare? După dicţionar, cuvântul "muritor" înseamnă "supus morţii," iar cuvântul "nemuritor" înseamnă "nesupus morţii". Deci, ne punem întrebarea dacă Dumnezeu a creat omul cu o natură care să moară sau cu puterea unei vieţii fără de sfârşit.
Răspunsul la această întrebare însemnată se găseşte în Iov 4,17: "Fi-va omul muritor fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el mai curat decât Cel ce l-a făcut?" (King James Version) Iată cuvântul pe care-l căutăm! Omul este muritor. Este supus morţii. Dumnezeu nu l-a creat fără capacitatea de a se strica şi de a muri. Adevărul este că, doar Dumnezeu are acea putere interioară de existenţă veşnică. El este nemuritor. Şi ori de câte ori se foloseşte acel cuvânt în Biblie, se referă la Dumnezeu. "A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin" (1 Timotei 1,17).
Familia omenească nu a fost înzestrată cu nemurire. Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură că doar Dumnezeu are nemurirea. El este Autorul vieţii, marele izvor al oricărei existenţe. Din El îşi trage viaţa oricare altă formă de existenţă. "Singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin" (1 Timotei 6:15,16).
La acest punct cineva poate să ridice o altă întrebare cu privire la subiectul nemuririi. Este oare cu putinţă ca omul să aibă un corp muritor, dar un suflet nemuritor care să locuiască în acest templu al trupului? Poate că "adevăratul" om nu este de loc corpul, ci entitatea sufletului nemuritor care locuieşte în corpul muritor. N-are rost să mai speculăm cu privire la acest punct, deoarece este stabilit concis de către un număr de texte biblice.

2 Sufletul moare

Dumnezeu a declarat prin profetul: "Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri" (Ezechiel 18:4). Acest text fixează că sufletul cu siguranţă nu este nemuritor prin natura lui, altfel n-ar putea să moară. Întrucât cuvântul "nemuritor" înseamnă "nesupus morţii," nici nu s-ar pune problema morţii pentru un suflet care să aibă o nemurire înnăscută. Cel puţin alte zece versete afirmă exact acelaşi lucru şi anume că sufletul nu este nemuritor prin natura lui.
Domnul Isus, Marele Învăţător, a declarat în Matei 10:28 că sufletul poate să moară: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul ... ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă." Prin această declaraţie clară, Domnul Hristos îndepărtează orice dubiu cu privire la această problemă. Sufletul poate să moară şi va muri în focul iadului. Prin urmare, nu poate să fie nemuritor din fire.
Lucrul acesta este şocant pentru mulţi oameni. Părerea tradiţională a fost şi este exact opusul acesteia. Cât de dureros este să afli că în toate cele 1700 de referinţe biblice ale cuvintelor "suflet" şi "duh" nici măcar o dată nu se face referire la ele ca fiind nemuritoare sau veşnice.
Atunci, de unde a apărut această învăţătură? Majoritatea dintre noi am auzit încă din primii ani ai copilăriei noastre despre "sufletul care nu moare niciodată". Un lucru este sigur; nu-şi are originea în Scriptură. Adevărul este că a venit direct din tradiţia păgână şi din mitologie. Închinarea vechilor chinezi se întemeia pe credinţa că sufletul nu moare. Hieroglifele piramidelor egiptene descoperă că învăţătura sufletului nemuritor se afla la baza închinării lor la zeul soare. În India, unde am locuit mai mulţi ani, hinduşii cred cu tărie în reîncarnarea şi transmigrarea sufletului. Ceremoniile păgâneşti africane de voodoo se clădesc pe conceptul unui suflet nemuritor.
Nu există nici măcar un text în sprijinul unei astfel de învăţături în Biblia creştină; cutoate acestea, Cuvântul ne spune cum a început această învăţătură şi cine a rostit prima predică cu acest subiect. Citiţi Geneza 3:1-4, "Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: 'Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: 'Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?' Femeia a răspuns şarpelui: 'Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: 'Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.' Atunci şarpele a zis femeii: 'Hotărât că nu veţi muri.'"
Vă rog să observaţi că cineva n-a fost de acord cu Dumnezeu. Creatorul declarase că păcatul va aduce moartea, dar Satana a spus exact opusul "Nu chiar veţi muri." Aceasta a fost prima minciună care s-a rostit vreodată, mama minciunilor, iar cel care a rostit-o încearcă să tot o susţină de atunci. Acea predică de început cu privire la nemurirea naturală a fost repetată de multe ori de-a lungul anilor, ades de către predicatori şi teologi care ar fi trebuit să ştie mai bine. Acum câţiva ani, revista Reader's Digest a publicat un articol intitulat "Nu există nicio moarte" scris de către unul din cei mai cunoscuţi pastori protestanţi din America. Marele predicator a declarat exact acelaşi lucru pe care i-l spusese marele amăgitor Evei: "De fapt, nu muriţi de tot. Pare că este moarte, dar de fapt continui să trăieşti şi să ştii mai mult decât ştiai înainte."
Oare învăţătura aceasta poate fi periculoasă? Desigur, implică cu mult mai mult decât promulgarea unei declaraţii false. Implicaţiile aceste învăţături satanice ajung departe şi au ca urmare veşnicia. Milioane se vor pierde deoarece nu înţeleg adevărul cu privire la natura omului. Înşelarea în această privinţă deschide o uşă, care poate să inunde viaţa cu întuneric şi o reală conducere a demonilor. Singura protecţie pe care o vom avea vreodată împotriva acestui pericol perfid este să cunoaştem adevărul despre moarte şi suflet.

3 Duhul se întoarce la Dumnezeu

Definiţia cea mai concisă, cea mai clară şi cea mai inspirată a morţii a scris-o Solomon, "Până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost şi până nu se întoarce duhul lui Dumnezeu, care l-a dat" (Eclesiastul 12:7).
Imediat ne izbeşte cuvântul "se întoarce". După moarte, s-ar părea că totul se întoarce de unde a venit. Ţărâna se întoarce la pământul din care a fost luată, iar duhul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat. Moartea este practic opusul creaţiunii.
Ne vine uşor să ne închipuim procesul decăderii trupului şi al descompunerii. Înţelegem foarte bine că aceiaşi compuşi fizici din care este făcut trupul se află şi în pământ. Când este îngropat, corpul se transformă în elementele chimice ale pământului din care l-a luat Creatorul la început.
Dar ce putem spune despre suflarea de viaţă care se întoarce la Dumnezeu? Nu este atât de uşor de înţeles. Nimeni din lume nu poate să explice asta u înţelepciunea omnească. Cu toate acestea, multe versete din Biblie aruncă lumină asupra acestui punct crucial. Iacob scrie, "După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă" (Iacov 2:26). Cuvântul "duh" are o referinţă de subsol care sună "suflare." Este foarte important. Cuvântul real al rădăcinii greceşti este "pneuma," un cuvânt care înseamnă "suflare" sau "aer." Cuvântul englezesc şi românesc "pneumonie" derivă de la pneuma deoarece este o boală a plămânilor sau a respiraţiei. Avem pneuri, de asemenea derivate din pneuma, deoarece au aer în ele. Dar acelaşi cuvânt grecesc "pneuma" are şi un alt sens. Înseamnă "duh." De exemplu termenul grecesc pentru "Duhul Sfânt" este "Hagios pneumatos," "Suflare Sfântă" sau "Duh Sfânt."
Asta ne duce la o concluzie foarte interesantă. Cuvintele "suflare" şi "duh" se folosesc ades în Biblie ca sinonime. Iov declara, "Atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele" (Iov 27:3). Ei bine, nu e nevoie de prea multă inteligenţă să-ţi dai seama că Iov descria acelaşi lucru prin "suflare şi "suflet." Omul are doar suflare în nări. De fapt, asta i-a suflat Dumnezeu omului în nări la creaţiune. "Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu" (Geneza 2:7).
Acum tabloul începe să se lumineze. Când Solomon a descris că sufletul se întoarce la Dumnezeu, se referea evident la suflare, deoarece Dumnezeu la început a dat suflare şi prin urmare, era singurul lucru care se putea "întoarce" la cel care a dat-o. Nota de subsol la Geneza 7:22 se referă la suflarea de viaţă ca la "suflarea duhului de viaţă."
Psalmistul descrie moartea în aceste cuvinte, "Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărâna lor. Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului. (Psalmii 104:29, 30). Aici ordinea este inversată şi suflarea lor se întoarce la Dumnezeu la moarte. solomon a declarat că duhul se întoarce. Aici Dumnezeu trimite suflarea să creeze, dar Geneza declară că El a dat suflarea să creeze. Are sens doar când înţelegem că cele două cuvinte se folosesc ca şi sinonime şi înseamnă acelaşi lucru.
Reţineţi, vă rog, că această "suflare de viaţă" nu este neapărat aceeaşi ca Duhul Sfânt şi nici "suflarea de viaţă" nu este acelaşi lucru cu aerul obişnuit pe care-l respirăm. Această suflare sau duh reprezintă puterea deosebită, dătătoare de viaţă de la Dumnezeu ca ajută ca trupul să funcţioneze ca un organism. Recitiţi Geneza 2:7 şi încercaţi să vă imaginaţi actul Creaţiunii. "Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului." Nu ne este prea greu. Putem vedea acel trup mort, desăvârşit alcătuit, care conţine chiar elementele necesare vieţii, dar nu era nicio viaţă. exista sânge, dar nu curgea. Exista un creier, dar nu gândea.
Apoi Dumnezeu a mai adăugat încă ceva trupului pe care îl făcuse. "i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu" (Geneza 2:7). Nu pierdeţi însemnătatea acestor cuvinte --- ades sunt interpretate greşit. Dumnezeu nu a pus un suflet în trup. El a adăugat un singur lucru -- suflarea sau duhul. Apoi, ca urmare a unirii dintre trup şi suflare, omul A DEVENIT un suflet.
Milioane de oameni acceptă viziunea tradiţională, falsă că Dumnezeu a pus un suflet în trup ca să creeze omul. Afirmaţia aceasta se bazează întrutotul pe învăţătura obişnuită şi greşită a tuturor religiilor necreştine. În Biblie, cu excepţia unei folosiri poetice sau alegorice, sufletul nu intră şi nu iese din trup şi nici nu are o existenţă independentă în afara trupului. Deoarece cuvântul grecesc psuche care înseamnă "viaţă" s-a tradus uneori cu "suflet" în Versiunea King James, unii au tras concluzii greşite, doar pentru că aplică o definiţie falsă cuvântului "suflet". Milioane de oameni au fost învăţaţi că sufletul este nemuritor de la natură şi ori de câte ori citesc sau aud cuvântul, ajung să presupună ceva care este total fals şi nebiblic. Nici măcar o singură dată în Biblie nu se face referire la suflet ca fiind nemuritor sau veşnic.
Adevărul este că sufletul este viaţa conştientă care a apărut atunci când Dumnezeu i-a adăugat suflarea de viaţă trupului. O ilustraţie simplă ne va ajuta să vedem acest adevăr mai clar. Haideţi să asemănăm trupul cu un bec electric. Curentul electric care merge în acel bec reprezintă suflarea de viaţă pe care a pus-o Dumnezeu în trup, iar lumina va reprezenta sufletul care a devenit omul după ce suflarea s-a adăugat trupului. Când ne uităm la lumina stălucitoare, vedem o reprezentare perfectă a creţiunii terminate. Acum, apăsăm pe buton şi închidem lumina. Ce se întâmplă? Nu mai este curent în bec, aşa cum suflarea pleacă din trup la moarte. Dar unde este lumina? S-a dus în priza electrică? Nu, pur şi simplu nu mai există atunci când curentul s-a separat de bec. Atunci să punem întrebarea, unde este sufletul când suflarea se desparte de trup? Pur şi simplu, nu mai este niciun suflet până ce, la înviere, Dumnezeu nu-i va reda suflarea de viaţă corpului.
N-ar trebui să ni se pară atât de ciudat acum că am descoperit cum toate "se întorc" la moarte aşa cum erau înainte. Înainte de Creaţiune, omul nu exista în vreo formă lipsită de trup. Nu exista nicio personalitate, nu existau stări sufleteşti conştiente înainte ca Dumnezeu să adauge suflare trupului. În acea clipă, omul "s-a făcut un suflet viu." Dacă sufletul a ajuns să fie ca urmare a acelei uniri, când încetează sufletul să mai existe? Desigur când nu se mai realizează acea unire.
Să presupunem că avem două lucruri în faţa noastră: scânduri şi cuie. Luăm un ciocan şi batem cuiele în scânduri, făcând o cutie. Acum avem trei lucruri în loc de două: avem scânduri, cuie şi o cutie. Mai târziu, scoatem cu grijă cuiele şi le punem lângă scânduri. Iar, n-avem decât două lucruri în faţa noastră: scânduri şi cuie. Ce s-a întâmplat cu cutia? Nu mai există, deoarece este nevoie de cele două lucruri unite ca să existe cutia.
În acelaşi mod Dumnezeu a pornit cu două lucruri, trupul şi duhul. Când le-a pus împreună, sufletul "a ajuns" -- a devenit o fiinţă, a început să existe. La moarte, înţeleptul ne spune, duhul se întoarce la Dumnezeu, iar trupul se întoarce în ţărână. Şi nicăieri în Biblie nu ni se zice că vreun suflet trăieşte mai mult decât corpul sau continuă să existe fără un trup. Sufletul sau viaţa nu are nicio existenţă fără puterea lui Dumnezeu care să se afle în trup. La moarte, acea putere este îndepărtată; se întoarce la Dumnezeu; iar starea acelui om este exact cum a fost înainte ca suflarea să se alăture corpului. Adică fără viaţă, fără conţienţă şi fără vreo personalitate.
În Biblie se face referire chiar şi la animale ca fiind suflete, deoarece şi ele au aceeaşi putere de la Dumnezeu care le dă viaţă (Apocalipsa 16:3). Înţeleptul scria, "Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, ... Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână, şi toate se întorc în ţărână" (Eclesiastul 3:19, 20). Asta nu înseamnă evident că oamenii şi animalele vor avea acelaşi sfârşit. Va exista o înviere şi o judecată pentru creaturile morale ale lui Dumnezeu, dar viaţa vine numai de la Dumnezeu, indiferent că este vorba de oameni sau de animale şi în Biblie se face referire la acea viaţă ca la suflet.

4 Când îşi primesc răsplata cei drepţi?

Având acestea în minte, acum suntem pregătiţi să vedem ce se întâmplă de fapt cu cineva care moare. În predica lui Petru în ziua Cincizecimii, el a făcut această declaraţie puternică despre David, care murise cu o mie de ani mai înainte: "Căci David nu s-a suit în ceruri" (Faptele apostolilor 2:34). Acum cugetaţi o clipă. David murise de mult şi deşi uneori a greşit, primise totuşi asigurarea iertării şi mântuirii. Atunci, de ce nu se bucura deja de fericirea cerului timp de zece lungi secole după moartea lui? Răspunsul îl primim în versetul 29 unde Petru explică, "Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi."
Inspiratul Petru a declarat că David se află în mormântul său şi nu s-a urcat încă la cer. Ce interesant! Dacă omul după inima lui Dumnezeu nu şi-a primit încă răsplata la o mie de ani după moartea lui, ce-am putea spune despre ceilalţi oameni care au trăit şi au murit de atunci? Evident şi ei se odihnesc în mormântul lor, aşteptând chemarea lui Dumnezeu la înviere.
Domnul Isus i-a asigurat pe cei din zilele Lui "...dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi." (Luca 14:14). Şi iarăşi a spus, "Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui" (Matei 16:27). Nu există niciun echivoc aici. Într-un limbaj simplu şi direct, Domnul Isus a declarat că nimeni nu-şi va primi răsplata mai devreme ca să aibă loc învierea, la cea de-a doua Lui venire. Asta înseamnă că niciunul din cei neprihăniţi care au murit nu au ajuns la cer până acuma. Toţi aşteaptă în mormânt judecata şi sfârşitul lumii. Aproape că ultimile cuvinte ale Bibliei confirmă acest adevăr. "Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui" (Apocalipsa 22:12). Această răsplată a zilelor din urmă este descrisă mai departe de către Pavel în 1 Corinteni 15:53, "...trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire." Când are loc aceasta? "Într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă" (Versetul 52).
Aceasta răspunde fără îndoială problemei răsplăţii celor drepţi, dar ce se întâmplă cu cei răi? Când vor fi ei pedepsiţi pentru păcatele lor? Răspunsul uimitor se găseşte în 2 Petru 2:9, "Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii." Iată răspunsul! Cei răi sunt păstraţi până la ziua judecăţii. Unde sunt păstraţi ei? Domnul Isus ne răspunde la întrebare, "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată" (Ioan 5:28, 29).
Domnul nostru a explicat deosebit de clar că toţi vor fi păstraţi în mormânt până când vor fi chemaţi la înviere ca să primească fie viaţa, fie osânda. Nu numai că este o teologie bună, dar este şi de bun simţ. Evident, nimeni nu poate fi pedepsit decât după ce este judecat. Dreptatea cere să se facă aşa. Chiar şi cel mai nedrept judecător ar fi discreditat dacă ar face-o altfel. să presupunem că un om ar veni înaintea judecătorului acuzat de furt, iar judecătorul i-ar zice, "Închideţi-l zece ani şi apoi îi vom audia cazul." Nu! Nu! Nu s-ar putea aşa ceva. Şi oare Judecătorul întregului pământ ar proceda astfel cu cei răi? Niciodată! Judecata ar fi o parodie în acest caz---n-ar avea niciun sens. Minunata solie a Bibliei este că atât cei buni cât şi cei răi dorm în morminte până la ziua învierii. Atunci vor ieşi din morminte ca să înfrunte judecata, după care li se vor acorda pedeapsa şi răsplata. Iov a declarat, "aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui. Ah! de m-ai ascunde în locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia, şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale" (Iov 14:12-15).

5 Moartea este un somn

În armonie cu tot restul Bibliei, Iov descrie o perioadă de somn inconştient în mormânt înainte de trezire pentru a primi răsplata. Este în armonie cu Daniel, care a rostit următoarele cuvinte despre venirea lui Hristos, "Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit ... Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică (Daniel 12:1, 2). Există un motiv pentru care atât de mulţi scriitori inspiraţi vorbesc despre moarte ca despre un somn. Este o descriere perfectă a stării morţilor. Când un om obosit se aşază în pat noaptea, adoarme imediat. Atât cât îl priveşte, în următaorea clipă îl trezeşte soarele care răsare. Este total inconştient de ceea ce s-a întâmplat în timp ce a dormit. Tot aşa este şi cu somnul morţii.
Lazăr murise. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: "Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn." Ucenicii I-au zis: "Doamne, dacă doarme, are să se facă bine." Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă: "Lazăr a murit." (Ioan 11:11-14).
Iată un exemplu clasic despre adevărata învăţătură a Bibliei cu privire la moarte. Domnul Hristos a numit moartea un somn. Mai târziu, El a strigat în faţa mormântului prietenului Său, "Lazăre, ieşi afară!" Lazăr nu era sus în ceruri, nici altundeva, decât între pereţii mormântului său. Ca răspuns la chemarea lui Isus, el s-a trezit din somnul morţii şi a ieşit afară la lumina soarelui.
Au circulat multe istorisiri exagerate despre oameni care s-au întors din morţi dar aceasta este istorisirea cea mai autentică ce s-a amintit vreodată. Nu încape nicio îndoială că Lazăr murise de patru zile. Surorile lui au protestat când Isusa poruncit să se dea piatra la o parte din faţa mormântului. Marta a spus, "Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile" (Ioan 11:39).
Majoritatea istorisirilor celor care revin la viaţă după o moarte aparentă includ experienţe extraordinare a pregustării slavei cerului. Dar ce a avut de zis acest neprihănit după cele patru zile petrecute în moarte? A vorbit el despre viziuni cereşti de răsplată cerească? Niciun cuvânt. El doar a adormit, aşa cum spusese Domnul Isus. A fost asemenea unui moment de uitare.
Apropo, ce pedeapsă teribilă ar fi fost să-l aduci pe Lazăr înapoi în această lume întunecată după ce a fost în prezenţa lui Dumnezeu? Cu siguranţă că ar fi implorat să nu se întoarcă, dacă s-ar fi bucurat cu adevărat de răsplata celor drepţi. O reluare a vieţii pe pământ ar fi însemnat ceva mai rău decât groaza iadului în comparaţie cu nouăzeci şi şase de ore în paradis. Cu siguranţă că Domnul nostru nu S-ar fi jucat niciodată astfel cu bunul Său prieten Lazăr.
De ce ne vine greu să credem declaraţia simplă pe care a folosit-o Domnul Isus când a descris moartea? Cu siguranţă că n-avem nicio problemă să înţelegem natura somnului. Să presupunem că un om stă întins pe o bancă într-un parc şi doarme profund. Doarme atât de profund că este total inconştient că se apropie tiptil cineva care să-l atace. În următoarea clipă, zace mort într-o baltă de sânge. Ei bine, după concepţia populară a morţii, omul acesta care n-a ştiut nimic în timp ce dormea, deodată va şti totul după ce sufletul lui i-a părăsit corpul. Dar cum s-ar putea să fie asta adevărat? Isus a declarat că moartea este un somn. Dacă omul n-a ştiut nimic în timp ce dormea, cum ar putea să ştie mai mult după moarte? Cuvintele Domnului Hristos n-ar avea niciun sens, dacă le-am răsuci ca să însemne ce vrem noi să credem.
Nu suntem lăsaţi să ne punem întrebări cu privire la natura acestui somn de moarte. Mulţi scriitori ai Bibliei oferă explicaţii detaliate despre cum arată aceasta."Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor. Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor" (Psalmii 146:3, 4).
Din toate aspectele încurcate ale morţii ce se pot discuta, scriitorii inspiraţi au vorbit cel mai ades de natura inconştientă a morţii. Nici măcar o dată nu găsim vreo descriere palpitantă a vieţii după moarte, care marchează versiunea modernă a învăţăturii. Biserica şi-a adoptat învăţătura direct din formele plăcute de închinare păgână. David declara, "Se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile." Solomon scria, "Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare... Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!" (Eclesiastul 9:5, 6, 10).
Dacă cineva ar încerca cu bună ştiinţă să prezinte cuvinte şi expresii mai puternice în sprijinul unei morţi asemenea unui somn total fără vise, i-ar fi foarte greu să se potrivească cu aceste cuvinte ale înţeleptului. Presupuneţi pentru o clipă că aceleaşi declaraţii puternice s-ar face cu privire la afirmarea stării de conştienţă după moarte. Cu alte cuvinte, presupuneţi că Solomon ar fi zis, "Dragostea lor şi ura lor şi pizma lor vor continua... căci în locuinţa morţilor în care mergi este şi lucrare, şi chibzuială, şi ştiinţă şi înţelepciune." O astfel de declaraţie clară ar reprezenta sfârşitul definitiv al oricărei dezbateri pe această temă. Cine ar mai putea comenta?
Dar iată un adevăr de necrezut! Nu numai că Biblia nu conţine o astfel de declaraţie, dar în repetate rânduri declară contrariul! Cu toate acestea, oamenii continuă să creadă ceea ce vor să creadă. Trecând peste versete clare date de numeroşi autori inspiraţi care rostesc adevărul despre moarte, mulţimi de oameni urmează orbeşte tradiţii goale învăţate de la părinţi sau preoţi.
Iarăşi citim, "Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi" (Isaia 38:18, 19). Oare morţii cei drepţi nu L-ar lăuda pe Dumnezeu, dacă ar fi invitaţi să intre în cer la moartea lor? David repetă acelaşi adevăr veşnic, "Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii" (Psalmii 115:17). "Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor?" (Psalmii 6:5).

6 Se mai întorc vreodată cei morţi?

De ce atât de mulţi se împotrivesc înţelesului clar acestor declaraţii biblice? Prejudecăţi puternice tradiţionale ar putea fi răspunsul, dar este vorba de mult mai mult. Mulţi cred cu sinceritate că au dovezi fizice ale martorilor oculari că morţii chiar se întorc. Au mărturia propriilor lor simţuri că de fapt chiar au stat de vorbă cu cei dragi ai lor plecaţi din lumea celor vii. Ce avem de spus cu privire la aceste manifestaţii? Ei pot oferi locul, data şi ceasul exact când au luat legătura cu rude sau prieteni decadaţi ce arătau exact ca atunci când erau vii.
Oare să îndepărtăm toate aceste arătări ca pe nişte aberaţii ale minţii unor indivizi instabili sufleteşte? N-ar fi cazul. Adevărul este că năluci chiar se arată şi lucrul acesta s-a verificat de nenumărate ori. Dar pe temeiul Cuvântului infailibil al lui Dumnezeu nu putem decât să le respingem categoric ca nefiind altceva decât duhurile morţilor. Morţii nu se pot întoarce şi nici nu pot avea vreo existenţă post mortem în vreo formă de viaţă conştientă.
Atunci cine se arată sub aceste chipuri cu trup, care pretind prin minciună că sunt morţi nevinovaţi? Cine altcineva decât tatăl minciunilor, care şi-a clădit prima înşelăciune în jurul temei morţii? L-a contrazis pe Dumnezeu cu îndrăzneală când i-a zis Evei, "HOTĂRÂT că nu veţi muri." Când totuşi a urmat moartea, Satana s-a străduit să-i facă să creadă pe supravieţuitori că era doar o iluzie. Luând chipul celor care au murit, Satana a reuşit să convingă milioane de oameni că el are dreptate şi că Dumnezeu greşeşte. Acceptând mărturia ochilor şi urechilor lor mai presus de mărturia Bibliei, mulţi ajung experţi în a invoca spiritele în şedinţe de spiritism.
Ades Satana exploatează durerea celor care şi-au pierdut rude şi încearcă să le atragă în capcana spiritistă prefăcându-se că este o rudă iubită de-a lor. Ce înşelăciune copleşitoare! Doar cei care şi-au întărit mintea cu adevărurile Bibliei vor reuşi să stea împotriva acestui fel de atac.
Haideţi să vă povestesc un exemplu incredibil despre felul de lucru al Satanei. Un prieten drag de-al meu a slujit mulţi ani ca misionar în Africa. În timp ce el şi soţia lui locuiau într-o staţie de misiune izolată, fiica lor în vârstă de trei ani s-a îmbolnăvit de o febră tropicală de moarte. Au înmormântat fetiţa pe marginea unui deal vizavi de casa lor. La câteva zile după înmormântare, mama stătea în bucătărie când s-a deschis brusc uşa şi fetiţa ei a intrat alergând în cameră ca să se arunce în braţele mamei ei. vă puteţi închipui în acest fel de groază traumatică? Şi pe deasupra, fetiţa striga, "Mami, n-am murit! N-am murit!"
Din fericire, acea mamă cunoştea adevărul Bibliei despre moarte, iar Dumnezeu i-a dat puterea să se roage în acea clipă să fie eliberată de sub mascarada satanică. Când ea a chemat numele lui Isus, chipul a dispărut.
Este acesta un caz excepţional? Din nefericire, nu. Experienţe ca acestea s-au repetat de nenumărate ori. Fără îndoială că sunt unii şarlatani care îşi creează propriile iluzii, dar trebuie să recunoaştem că foarte ades prinţul răului manipulează mintea oamenilor prin desăvârşirea lui supranaturală în înşelăciune.
Cugetaţi doar pentru o clipă la implicaţiile acesteia! Milioane de oameni şi-au supus viaţa stăpânirii demonilor crezând că erau sfătuiţi de rude iubite. Nu puteţi vedea ironia monstruoasă a situaţiei? Şi nu puteţi vedea cât de uşor poate Satana să înceapă să stăpânească viaţa creştinilor care n-au înţeles adevărata învăţătură biblică despre moarte? Unica siguranţă a fiecăruia este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, scena este pregătită ca majoritatea catolicilor şi protestanţilor să fie înşelaţi de manifestarea finală a puterii satanice--toate deoarece au fost învăţaţi o minciună despre starea morţilor.

7 Pedeapsa şi răsplata se dau la înviere

Gândiţi-vă cât de greşit ar fi dacă răsplata şi pedeapsa s-ar da de acum. La ce ar mai folosi învierea? De ce ar mai fi nevoie de o înviere? Evident că fiecare suflet ar avea deja o soartă hotărâtă, iar farsa unei judecăţi finale n-ar avea niciun sens. Toate asigurările pioase auzite la înmormântări cu privire la cei dragi care sunt deja în ceruri sunt doar repetări ale primei minciuni rostite familiei omeneşti. Zugrăvirea sufletelor fără trup care zboară la moarte nu reprezintă o sursă se alinare rudelor care plâng. Apostolul Pavel a descris ocazia când morţii cei drepţi vor fi cu Domnul în 1 Tesaloniceni 4:16-18 şi a încheiat prin aceste cuvinte, "Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte."
Iată un tablou desăvârşit de inspirat, care aduce adevărată alinare şi ar trebui să-l înţelegem clar cuvintele la care se referea ap.Pavel că vor aduce o astfel de mângâiere. Cele două versete de mai sus ne dau cuvintele, "Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul."
Pavel descrie aici modul şi mijlocul de necontestat cum vom ajunge să fim cu Domnul. Nu treceţi cu vederea cuvântul "astfel" din această declaraţie. Înseamnă "în acest mod." Prin acest mic cuvânt, Pavel a exclus oricare alt mod de a fi cu Domnul. Când a descris venirea Domnului Isus şi învierea sfinţilor ca modul şi mijlocul de a fi cu Domnul, automat el a exclus toate celelalte moduri de a realiza asta. Apoi, el ne îndeamnă "mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte."
Repet ideea că nu poate exista nicio alinare în concepţia pseudo-creştină conform căreia la moarte o entitate invizibilă şi intangibilă părăseşte corpul pentru a primi pedeapsa sau răsplata. Este oare alinător să crezi că rudele nemântuite suferă chinul unui foc de nestins? Există oare mângâiere în tabloul celor iubiţi care privesc în jos din ceruri la situaţiile dureroase pe care le-au lăsat în urmă? Nu este de mirare că Pavel a fost atât de precis în a descrie cea de-a doua venire a Domnului Isus şi învierea ca fiind singura cale prin care cineva poate să fie cu Domnul după moarte şi, întâmplător, ca fiind singurul mod de a fi alinat la plecarea lor.
Declaraţia magnifică a lui Pavel scoate în relief adevărul slăvit că moartea şi mormântul nu reprezintă sfârşitul. Va exista o trezire din somnul morţii. Cei drepţi vor primi darul nemuririi, dar va avea loc "într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire" (1 Corinteni 15:52, 53). Domnul Isus a declarat, "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată" (Ioan 5:28, 29).
Toţi morţii vor învia spre a fi confruntaţi cu marea decizie a judecăţii. Fie că au trecut la odihnă cu o mie de ani în urmă sau cu cinci minute înainte ca să Se arate Domnul Isus, li se va părea doar o fracţiune de secundă.
Unii au pus la îndoială modul în care Domnul Hristos poate reface trupurile slăbite ale tuturor celor decedaţi de-a lungul veacurilor trecute. Unii au fost sfârtecaţi în bucăţi de explozii, alţii au fost arşi complet în incendii, şi mulţi au coborât în adâncul mării. Va fi oare o problemă pentru puternicul Creator al vieţii să refacă fiecare suflet şi să redea fiecare personalitate? Nici măcar una. Celui care numără perii capului nostru şi ştie câte vrăbii sunt în văzduh nu-I va fi deloc greu să refacă identitatea fiecărui om.
S-ar putea ca noi să nu fim în stare să înţelegem procesul, dar oricum putem crede în el. Există multe lucruri, cum ar fi televizorul şi computerul, care reprezintă un mister pentru omul obişnuit care le foloseşte, dar asta nu ne împiedică să nu credem în ele. Dacă majoritatea dintre noi suntem uimiţi de complexitatea electronicii obişnuite, nu trebuie să ne aşteptăm să pricepem secretele puterii învierii. Totuşi, putem avea destulă credinţă că Dumnezeu poate să redea şi va reda viaţa tuturor morţilor.

8 Tâlharul de pe cruce

Acum haideţi să tratăm una din principalele obiecţii care s-au ridicat împotriva învăţăturii biblice a morţii şi a sufletului. Există câteva texte ambigue care se pot înţelege doar în lumina tuturor celorlalte versete legate de subiect. Un exemplu se găseşte în legătură cu experienţa târlharului de pe cruce. La prima vedere, s-ar părea că Domnul Isus i-a spus tâlharului pe moarte că se va duce la ceruri chiar în ziua când va muri.
În context, tâlharul L-a rugat pe Domnul Isus în ultimile clipe din viaţa lui, "Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!" Isus a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23:42, 43).
Oare afirmaţia aceasta contrazice toate celelalte versete pe care le-am citit despre acest subiect? Sună de parcă Domnul Isus şi cu tâlharul ar fi ajuns chiar în acea zi în prezenţa lui Dumnezeu. Să îngăduim şi altor texte să clarifice misterul. La trei zile după ce a rostit această afirmaţie tâlharului de pe cruce, Isus S-a întâlnit cu Maria lângă mormântul deschis. Ea a căzut la picioarele Lui să I se închine, iar El i-a spus "Nu mă ţine", i-a zis Isus; "căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru" (Ioan 20:17).
Această declaraţie a lui Isus ne duce spre o enigmă ciudată. Dacă nu ar fi ajuns deja la cer, cum ar fi putut să-l asigure pe tâlhar cu trei zile mai devreme că amândoi vor ajunge acolo chiar în acea zi? Şi vă rog să reţineţi că paradisul şi tronul Tatălui se află în acelaşi loc. Ioan a declarat că pomul vieţii se află "în raiul lui Dumnezeu" (Apocalipsa 2:7). Apoi în Apocalipsa 22:2 el a explicat că pomul se află deasupra râului vieţii, care la rândul lui, curgea din scaunul de domnie a lui Dumnezeu. Afirmaţia aceasta aşază fără îndoială prezenţa lui Dumnezeu în paradis. Evident că dacă Isus S-ar fi dus la Tatăl când a înviat, cu siguranţă că nu S-ar fi suit în ziua când a murit cu trei zile mai înainte.
Acest mister este repede clarificat când luăm în considerare contextul din Luca 23:43. Trebuie să avem în vedere faptul că manuscrisele originale ale Bibliei s-au scris printr-o linie continuă de scris. Nu exista nicio despărţire în cuvinte, versete sau capitole. În 1611, când s-a tradus Versiunea King James, erudiţii au despărţit-o în cuvinte, au inserat semnele de punctuaţie şi au împărţit scrisul în versete şi capitole. Aceşti oameni nu erau inspiraţi, deşi în general au realizat o lucrare extraordinară care le fusese atribuită. Din necesitate, deseori au trebuit să pună virgule pentru a le da sens cuvintelor traduse. În Luca 23:43 ei au adăugat o virgulă înainte de cuvântul "astăzi" care lasă să se înţeleagă că Domnul Isus ar fi zis, "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai."
În această situaţie, virgula ar fi trebuit aşezată după cuvântul "astăzi" în loc de înaintea lui. Atunci declaraţia s-ar fi citit, "Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu Mine în rai." Astfel textul acesta ar fi într-o armonie perfectă cu tot restul Bibliei.
Cu alte cuvinte, Domnul Isus îi spunea tâlharului, "Astăzi îţi dau asigurarea--când se pare că nu pot să mântuesc pe nimeni, când proprii Mei ucenici M-au părăsit şi când stau atârnat pe cruce asemenea unui răufăcător--astăzi îţi dau asigurarea că vei fi cu Mine în rai."
Înseamnă oare aceasta să forţăm raportul sfânt? Nicidecum. Traducătorii nu au fost mai inspiraţi de Dumnezeu decât suntem noi. Doar primii autori au fost inspiraţi. Să aşezi virgula după cuvântul "astăzi" este tot atât de corect pentru textul original ca şi să o aşezi înaintea cuvântului. Singura deosebire este că într-un fel se aduce o armonie totală în Scripturi, iar în celălalt se aduce o contradicţie fără speranţă. Nu este nevoie de o inspiraţie supranaturală ca să decizi unde este locul corect pentru virgulă.
Reţineţi că tâlharul cerea doar ca Domnul Isus să-Şi aducă aminte de El când intra în împărăţia cerurilor. El n-a cerut nicio răsplată în ziua morţii lui apropiate. În acelaşi mod, îl găsim pe marele apostol al neamurilor anticipându-şi plecarea din această viaţă, "Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. DE ACUM mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în "ZIUA ACEEA", Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit VENIREA LUI" (2 Timotei 4:6-8).
Aşa cum tâlharul aşteptător şi Pavel cel uns amândoi şi-au îndreptat nădejdea răsplătirii veşnice către venirea Împărăţiei lui Hristos, tot astfel fie ca şi de noi să-Şi amintească Mântuitorul în acea zi! 

sursa: www.amazingfacts.org

Doamne, dacă-mi eşti prieten

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.


Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.
 
~ Spiridon Popescu


duminică, 14 noiembrie 2010

Fantezii sau dorinţe...

Fanteziile trebuie să fie nerealiste pentru că în momentul, în secunda în care obţii ceea ce vrei nu mai vrei acel ceva, nu poţi să-l mai doreşti. Pentru a putea continua să existe dorinţa, obiectul acesteia trebuie să fie permanent absent. Nu îţi doreşti "obiectul" respectiv ci fantezia, dorinta de a vea "obiectul". Deci, dorinţa susţine fantezii nebuneşti. Aceasta vrea să spună Pascal atunci când susţine că nu suntem cu adevărat fericiţi decât când visăm cu ochii deschişi la fericiri viitoare. Sau de ce să nu spunem că vânătoarea e mai plăcută decât prada.
Se spune că ar fii bine să fii atent la ce-ţi doreşti, nu pentru că vei obţine, ci pentru că eşti condamnat să nu mai vrei acel lucru odată ce îl ai. Se poate chiar să ai o deziluzie, si realitatea să fie mult amara în comparaţie cu râvna. Aşadar lecţia pe care ne-o dă Lacan este că dacă trăieşti pentru ceea ce-ţi doreşti, trăirea nu te va face fericit. Ce defineşte pe deplin condiţia umană este lupta de a trăi pentru idei şi idealuri şi nu măsurarea vieţii prin ceea ce obţii în termeni de dorinţe ci prin acele mici momente de integritate, compasiune raţionalitate, chiar sacrificiu de sine. Căci în cele din urmă, singurul mod în care putem măsura importanţa propriilor noastre vieţi este prin a pune valoare pe vieţile altora. Ne petrecem toată viaţa încercând să oprim moartea. Mâncând, inventând, iubind, rugându-ne luptând, ucigând. Dar ce ştim de fapt despre moarte? Doar că nimeni nu se mai întoarce. Dar vine un moment în viaţă când mintea supravieţuieşte dorinţelor sale, obsesiilor şi obiceiurilor, supravieţuieşte visurilor. Eleusienii, ca si inaintasii nosti daci, aceau un obicei bizar: plangeau la nasterea unuia de-al lor si radeau la moartea lui. Poate ca stiau ceva mai multe despre asta decat noi. Poate că moartea e un dar. Pe care nu-l recunoastem si nu-l apreciem. Si ne e teama de el. Asa cum ne este teama de orice ne este necunoscut si nepalpabil. 

vineri, 22 octombrie 2010

Fata „învelită” doar într-un prosop şi un zâmbet

Întredeschise ochii şi, deşi lumina era supărătoare, o întrezări. Linia picioarelor, cu stângul puţin arcuit în faţa celui drept, părea că taie ca o lamă lumina soarelui. Probabil abia ieşise din baie, pentru că pielea ei părea mai catifelată ca de obicei, iar trupul îi era învelit cu un prosop alb şi pufos, croit parcă doar cât să acopere pielea de la sâni la pulpe. El se ridică şi puse de cafea. Cât filtrul boloborosea, mintea i s-a trezit complet. A realizat, pentru a suta oară, că femeia superbă căreia îi ura „bună dimineaţa” era un panou din faţa geamului. De azi, însă, lucrurile se vor schimba. Va căuta modelul angelic şi afişul tot mai decolorat de soare va prinde viaţă în casa lui. A plecat din apartament direct la firma al cărei nume lucea lângă zâmbetul ei de femeie dispusă să dăruiască, dar şi să ia, totul…
De la firmă a aflat că de campanie se ocupase o fetişcană care nu mai lucra acolo. A găsit-o, a aflat ce îl interesa şi a plecat spre firma care tipărise afişele. De aici a vrut să ajungă la fotograf, dar se făcuse târziu şi s-a întors acasă. Pe drum şi-a adus aminte de Aialaltă. A sunat-o cât era încă în maşină şi a luat-o din drum. Acasă, când se pregătea să intre în pat a văzut-o venind spre el învelită într-un prosop. El s-a dus la fereastră şi a tras jaluzeaua. Din pudoare, în primul rând, să nu-l vadă Ea cu altă femeie în pat, şi apoi din empatie pentru Aialaltă, imaginile lor „îmbrăcate” la fel nu suportau comparaţie. Ea era în avantaj… fie măcar şi pentru că brunetul şi blondul nu suportă comparaţie în materie de vise…
Dimineaţă a scăpat repede de acasă. A ajuns la fotograf destul de devreme ca să-l scoale din pat. De la boemul buimac a aflat că femeia visurilor sale e dintr-un oraş apropiat. A plecat într-acolo fără să mai apuce să mulţumească. Mai era puţin şi zâmbetul care îmbrăca goliciunea va fi în faţa lui. Ce va spune? Cum o va convinge că o iubeşte? Nu ştia, se baza pe inspiraţia momentului, simţea că dacă Dumnezeu îl adusese aşa departe nu îl putea abandona.
Pe drum, mintea îi lucra rapid. O va cuceri. Asta e sigur, curăţenia sentimentelor lui nu o va lăsa rece. Bun, şi apoi? Urmează curtea, flirtul, succesul şi… mutatul împreună. Faţa cu mască de cremă, halatul de baie, dimineaţa… Doamne, nu… nu dimineaţa cu intratul în baie cu un ziar sub braţ! Trec apoi anii, zâmbetul se risipeşte în primele linii apărute la colţurile gurii, laba gâştei va lua locul pielii ferme care închide acum conturul ochilor luminoşi, iar linia picioarelor ce acum taie soarele în zori va deveni o spărtură urâtă în lumina apusului…
A frânat brusc. A întors peste linia continuă şi a scos telefonul. Ailaltă a răspuns imediat. Seara, târziu, când s-au băgat în pat, jaluzelele erau trase. El zâmbea şi Aia se simţea flatată… El se gândea: „Ce bine că am la ce visa! Doamne ce era să fac!”
*Textul ăsta mi-a fost inspirat de una dintre cele mai celebre melodii de camionagii, ”Girl on the Billboard”. Scrisă de Walter Haynes şi Harry Mills, povestea camionagiului îndrăgostit de o divă pictată pe un panou publicitar, „îmbrăcată” doar cu un prosop şi un zâmbet, a devenit – în interpretarea lui Dell Reeves – unul dintre simbolurile defunctei Route 66, Marea Diagonală care tăia America, de la nord-vest la sud-est.
Lansată în 1965, melodia a iscat o isterie a identificării panoului care ar fi inspirat versurile. Pe rând şi l-au adjudecat prima firmă din lume care a produs zaharină, o mare companie de cosmetice, Playboy şi mulţi alţii. Căutările au continuat şi după 1985, când autostrada a fost dezafectată. După anul 2000, soţia unuia dintre compozitori, Haynes, a spus că, la sfârşitul anilor 50, soţul ei a avut ideea cântecului pe când era, în Nashville, prins în trafic în dreptul unui panou al Coca-Cola, pe care era o femeie în costum de baie, adică nici o legătură cu Route 66.
Nimeni nu a băgat-o în seamă pe biata femeie, rătăcitorii moderni, fie ei camionagii sau „călăreţi” de Harley, caută încă femeia ce a inspirat melodia lor preferată! Asta da muză! Durii din toată America o iubesc, deşi ştiu că ea nu există!
Piesa se cântă şi astăzi cu succes.


duminică, 17 octombrie 2010

Inima de piatra

Ea intotdeauna aborda totul cu o raceala de nedescris si cu inima de piatra El era vinovat de tot ce nu se intampla bine. Tot ceea ce facea, era aruncat inapoi la el. El care a petrecut o viata cautand pe cineva, iar ea care nu a facut niciodata nimic din ce ar fi vrut el. Nici nu a incercat macar sa inteleaga ca tot ceeea ce dorea de la ea era acel sentiment. Atunci cand avea nevoie de el, pentru ca se simtea ars pe interior iar dorinta nu-i era indeplinita. Nu i-a oferit nimic cand ar fi vrut, nu a vorbit cu el, nu i-a dat nimic. A stiut intotdeauna cum sa-l faca sa planga, iar el nu a intrebat niciodata ‘de ce’. Loviturile ei il dureau mai tare decat putea suporta, dar ea nici macar nu incerca sa inteleaga. La un moment dat cuvintele ei pur si simplu nu mai erau suficiente. Realizase ca dragostea era acel sentiment care lui i-ar fi potolit dorinta, dar dragostea este si ea femeie, iar el parca nu vroia sa mai asculte. A ras de el, si i-a adresat injurii. Dar el e bine. Chiar daca este in preajma si aude tot ce spune, nu-l mai doare, focul parca s-a stins dar a ramas arsura; asa cum un vulcan zgarie si deformeaza scoarta, si el se simtea in interior ranit iremediabil. Dar e bine. Se teme doar ca nu-si va gasi linistea, acea liniste mult dorita, dupa care a tanjit mult, de care avea nevoie ca de aer… Se uita la ea ca la un frumos afis publicitar, si-si da seama ca lacrimile i-au secat. Atunci s-a intrebat pentru prima data cine este, incotro se indreapta, cu ce scop si de ce.

vineri, 15 octombrie 2010

Cine nu-si iubeste tara, nu e viu. E mort dar nu-si da seama.
-Tudor VLADIMIRESCU-

marți, 12 octombrie 2010

Paradigma?

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.
Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta.. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.
Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost "Nu stim, dar aici dintotdeauna a fost asa..."
Va suna cunoscut?

"E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"- Albert Einstein

duminică, 10 octombrie 2010

Geneza 1:1 "La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul." Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Creaţionismul este teoria conform căreia omul, pământul şi restul universului au fost create de la început şi nu sunt rezultatul unei explozii cauzată dintr-un nimic spre un univers existent întâmplător.  Reşedinţa noastră se află pe suprafaţa unui vehicul spaţial meşteşugit cu ingeniozitate, autonom şi autoreglat. Pe lângă supravieţuire, cucerire şi moarte, suntem martori la ceea ce ne oferă lumea creată : frumuseţe, fragranţă, dragoste şi muzică. Gândiţi-vă la acestea! Matematica, filosofia, primăvara, corupţia, agricultura, curtarea, quasariile şi guma de mestecat; Toate au venit din nimic?... Toate s-au format la întâmplare?...
Dintre toate generaţiile care au locuit pe Pământ până acum, este a noastră cea care ar trebui să aibe cele mai puţine scuze pentru a nu recunoaşte prezenţa ascunsă a Matematicianului care a pus în mişcare totul din jurul nostru. Ar trebui, dimpotrivă, să fim admirativi şi respectuoşi, nu îngâmfaţi şi sceptici. 
Acum 3.000 de ani, Împăratul Israelului, Regele David a scris (Psalmul 8:3-4) “Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?“

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Secretul Marii Piramide deslegat de un român (II)

Cvadrantul deltei Nilului. Marea Piramidă se află în centrul geometric şi în acelaşi timp la extremitatea sudică a
cvadrantului.
Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului, şi la hotar, va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul. Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului" (Isaia 19:19-20a).
Perimetrul bazei este a 120-a parte dintr-un grad al Ecuatorului. După calculele mele, latura răsăriteană (baza nu e un pătrat riguros, din motive astronomice) înmulţită cu 480 (4/3 din gradele cercului) dă lungimea unui grad de meridian, măsurat la latitudinea medie de 45°, al cărui minut este mila marină de 1852 m.

Datele astronomice


Ocupând Egiptul, englezii au măsurat Piramida, fireşte, cu măsurile lor de lungime. A fost o surprindere
generală când s-a comunicat că o latură a bazei are 365 de coţi şi aproape un sfert, deci zilele dintr-un an cu
fracţiunea de zi calculată atât de precis, că dacă s-ar fi ştiut aceasta, nu ar fi existat atâtea calendare prost alcătuite. Chiar egiptenii se necăjeau cu un calendar fără ziua bisectilă, ceea ce aducea o perturbare nemaipomenită. La răstimpuri, sărbătoarea secerişului cădea când Nilul se revărsa, iar slujba revărsării se oficia când Nilul era aproape secat! Faptul acesta constituie unul din argumentele că planul Piramidei nu a fost dezvăluit nici constructorilor lui, aşa cum scrie apostolul Petru despre profeţi. Anumite considerente astronomice, deduse mai ales din stratul al 50-lea de blocuri, platoul constructiv spre care tind coridoarele ce arată mersul vremurilor, ne obligă să acceptăm noua ipoteză că templul acesta priveşte, am putea zice exclusiv, epoca noastră. Iarăşi anticipez, lucru ce poate nu convine începătorilor în studiul de faţă. Pentru a putea pătrunde tainele de ordin spiritual ale Marii Piramide, trebuie să pătrunzi mai întâi sutele de mici premise piramidice. Aşa se întâmplă şi în cunoaşterea universului. Veritabilii savanţi sunt spiritualişti; ei se apropie cel mai mult de taina centrului de neatins al creaţiunii, pentru că ei se degajă prin studiu de conceptele informe ale maselor care mişună la baza aşezărilor piramidice.
Perimetrul bazei conţine, în degete piramidice, zilele şi fracţiunile de zi din 100 de ani. Această măsură e ca şi incia engleză sau ţolul, a 25-a parte din cot, având 25,426f 4 mm. Cum se face că măsurile engleze sunt aproape identice cu ale Piramidei şi cu cele de la Templul din Ierusalim, neutilizate decât la aceste două clădiri enigmatice? Răspunsul necesită un lung capitol. Cotul utilizat de constructorii Marii Piramide este unitatea de măsură ideală, după cercetările geofizicienilor, căci este

AB = 365,242 coţi sacri = numărul de zile din anul solar
AEFB = 365,256 coţi sacri = numărul de zile din anul sideral
AbB = 365,259 coţi sacri = numărul de zile din anul anomalistic

a zecea milioana parte din raza polară a pământului, lungă de 6356,7 km. Metrul nostru este dedus greşit dintrun grad oarecare al meridianului, într-o vreme când nu se ştia că Pământul nu e un glob perfect. De aceea el nu redă numeric proporţiile universului, pe când, de exemplu, numărul de coţi ai înălţimii verticale_(232,52) arată, în primele cinci cifre, câte raze polare terestre se cuprind între Soare şi Pământ. Cei 147,803 m. ai înălţimii verticale a Piramidei nu exprimă decât milioanele de km ai acestei distanţe, fără de care nu s-ar putea efectua celelalte măsurători cosmografice în ceea ce priveşte: spaţiul, timpul, materia, energia. Un miliard de piramide încap între planeta noastră şi astrul zilei, socotind depărtarea la data de 17 februarie, căci ea variază după anotimpuri. Distanţele celelalte se deduc din diversele nivele ale subsolului Marii Piramide. Aşadar şi unitatea de măsură cosmografică e ascunsă în acest rezervor de date ştiinţifice.


Datele profetice
-
Suma celor două diagonale ale bazei e de 25.826,52 degete piramidice, tocmai anii din perioada numită de Platon "anul divin" care este mult importantul ciclu a precesiunii echinocţiilor. în decurs de aproape 26 milenii, punctul vernal parcurge cele 12 constelaţii zodiacale, în tot atâta timp, axa polilor descrie pe cer un larg rotocol. Stelele din preajma acestuia devin rând pe rând polare.
Perimetrul stratului 50 al Piramidei, rezervat epocii noastre, prin ascensiunea spaţială şi cronologică a coridoarelor, măsoară tot 25.826,52 degete cât anul precesional; pe când numărul zilelor dintr-un an îl dă de astă dată diagonala acestui strat. în pătratul mai mic se întâlnesc deci aceleaşi valori de la pătratul bazei, numai că intervertite. Anul zilelor omeneşti (365) este deci ascuns înăuntrul pătratului ce poartă chivotul, aşa cum sunt invizibile diagonalele bazei ce deţin secretul "anului divin". Aici sus "plinirea vremii" divine e singură scoasă în evidenţă, ca şi când ar arăta că în cadrul ei, iar nu din socotelile strâmte, se întâmplă evenimentele actuale. întradevăr, chiar din războiul trecut, omenirea a păşit pe platforma celui de al 50-lea etaj al Piramidei, număr simbolic ce arată mari înnoiri, fiind în Biblie început de veac septimal,.adânc semnificativul an jubiliar ce revenea după fiecare 49 de ani. Bineînţeles că astfel de răsturnări a valorilor vor fi precedate de "ziua ispăşirii" care echivalează cu "marea strâmtorare", astfel cum ne arată cele două Testamente biblice, în perfectă concordanţă cu simbolismul geometric al coridoarelor scunde. Aceste reforme, ce se vor efectua deplin doar prin intervenţia directă a Dumnezeirii, după cum spune Biblia, se pregătesc şi prin războiul de faţă. Doar cei purificaţi se vor bucura de binefacerile erei celei noi, restul vor fi daţi la rebut, prin cele mai groaznice cataclisme. Vom avea nu numai o Europă nouă, ci pământul întreg va fi refăcut în întregime. Măsurând interiorul Marii Piramide în degete, s-a observat că dimensiunile încăperilor, coincid minuţios cu perioadele din istoria omenirii. Fiecare întretăiere de linii din planul ei marchează un eveniment epocal. Nu-i
nimic arbitrar în această schiţare spaţială a timpului, căci datele astronomice incluse în structura Piramidei incomparabile îţi pun la îndemână scara de proporţie, valabilă şi profetică, deoarece am văzut că un ţol piramidic echivalează cu un an. Fracţiunile de ţol, măsurate micrometric, chiar cu 7 zecimale, pot arăta până şi secunda când s-a încheiat o epocă. De exemplu: Exodul (prefigurarea jertfei de pe cruce) la 2513,555469 ani după Adam; naşterea, botezul şi răstignirea Mântuitorului, (toate în perfectă concordanţă cu cronologia biblică), precum şi războaiele mondiale. Astfel de proorocii, precis redate în Piramidă, au atras atenţia lumii întregi, mai mult decât datele ei astronomice. Astăzi, mai curând ca oricând, cei ce o cunosc numai din articolele de senzaţie, o consultă asupra desfăşurării evenimentelor actuale. Curiozitate în parte îndreptăţită, dar de care au abuzat unii. Calculatorii pripiţi se vede că nu ştiu ce scria Newton şi anume că scopul prorociilor biblice nu e să facă pronosticuri, ci abia după împlinirea lor să fie martore că Cineva le-a aranjat, de vreme ce au fost impecabil prezise. Noi însă nu putem afla, după bunul nostru plac, cheia prin care revelaţiile devin clare ca lumina zilei, cum e cazul cu relatările despre trecut. Cine ar fi prevăzut, de exemplu, că s-a fixat în Piramidă izbucnirea revoluţiei bolşevice prin prelungirea invizibilă a unui perete situat dedesubtul anticamerei? Trebuie să cunoşti mai întâi liniamentele generale ale istoriei, ca să descurci cu oarecare siguranţă prelungirea lor în viitor,dar această sinteză n-o obţii decât studiind serios Biblia.


Sunt nenumărate datele astronomice şi profetice ale Marii Piramide. Acestea însă apar măsurând nu piramida zidită, ci aceea doar schiţată pe teren de înşişi constructorii ei, prin nişte linii săpate împrejurul bazei. Această ramă nu are nici un scop practic sau estetic, ci numai unul filosofic: să contureze piramida cea nematerială, singura prin care se obţin datele precise asupra cosmosului. Nici anul obişnuit, nici anul cosmic de 25.826 ani şi nici raza vectorială a orbitei (23.252 raze polare) nu reies din măsurarea zidăriei. Doar înălţimea ideală este aceea care dă reducerea, de 10 la puterea noua, a distanţei Soare-Pământ. Vârful teoretic se află împărţind la 2 p perimetrul ideal, căci înălţimea verticală, luată ca rază, descrie un cerc lung cât perimetrul bazei. Se dă astfel rezolvarea, singura cu putinţă, a cvadraturii cercului! Nici în cazul de faţă nu s-a lucrat cu supoziţii, căci lespezile acoperământului au înclinarea cerută de unghiul lui 3,1416. Iată deci că Piramida construită sub faraonul Keops încorporează şi raportul acesta, p (3,14), extrem de util, cunoscut cu exactitate doar prin calculul infinitesimal modern p dă naştere multor proporţii din piramida aceasta, redând astfel prin linii drepte cercurile din cosmografie. Piramida propriu-zisă este construită ceva mai înăuntru decât indică fundaţiile rămase inutilizabile. Dacă ne-am lua după aparenţe, nu neam putea explica realizarea redusă a piramidei decât că Keops a ordonat o schimbare a primului plan ce îmbrăţişa o concepţie mai vastă. "Economisirea aceasta de material" poartă însă o adâncă semnificaţie, bogată în tot felul de aplicaţii la descifrarea enigmelor cosmice.

vineri, 1 octombrie 2010

Secretul Marii Piramide dezlegat de un român

'De curând, ziarele şi opinia publică au primit cu deosebit entuziasm vestea despre descoperirile, într-adevăr
surprinzătoare, asupra Marii Piramide, făcute de un neobosit cercetător român, Dl. profesor V.V. Moisescu.
Suspendăm în acest număr seria unor articole asupra timpurilor actuale, pentru a face loc cu plăcere articolului
pe care Dl. profesor V.V. Moisescu a avut bunăvoinţa a-l scrie pentru revista noastră'.
-Taina Tainelor din Piramida lui Keops a apărut în revista Neo-Europa numerele 23-24 (ianuarie-februarie 1944) şi 25-28 (martie-iunie1944).

Toate popoarele din cea mai veche antichitate au admirat opera lui Keops doar ca pe un colos de o perfecţiune constructivă care făcea să se creadă că e coborâtă de-a dreptul din cer. Grecii, acei înfocaţi admiratori a tot ce poartă pecetea geniului, au considerat Marea Piramidă ca prima dintre cele şapte minuni ale lumii. Dacă celelalte şase minunăţii au dispărut fără urmă, marele miracol al Piramidei, templul ştiinţei pure, va înfrunta veacurile, punând şi generaţiilor viitoare aceleaşi întrebări arzătoare pe care am început să le descifrăm. Astăzi nu mai poate afla credit părerea că şi Marea Piramidă este un cavou. Herodot scrie clar că Keops a fost înmormântat într-altă parte. Califul, care a violat piramida ermetic închisă, nu a găsit în ea decât un coşciug gol, simbol al învierii, prezentând şi unele formule fizice de cea mai mare importanţă, după cum vom arăta pe larg în lucrarea noastră. Capacitatea acestui coşciug gol este de 168.000 degete piramidale cubice, adică exact capacitatea Arcei Alianţei lui Moise şi a fiecărui dintre bazinele din templul lui Solomon. Vorbind despre această ciudată potrivire, Piazzi-Smith, astronomul englez, zicea:
"Singurul răspuns posibil, pentru explicarea acestei coincidenţe, nu poate fi decât că Dumnezeul lui Israel,
care trăieşte veşnic, a inspirat în acest scop şi pe urmaşul lui Sem, arhitectul Marii Piramide şi pe Moise profetul Său şi pe Solomon, alesul şi înţeleptul Său prin excelenţă!" Dacă s-ar face efective semnalizări luminoase către locuitorii altor planete, limbajul convenţional în stare să le atragă atenţia nu ar fi altul decât figurile geometrice. Când triunghiurile laterale ale Piramidei erau intacte, luciul lor reflecta soarele ca nişte oglinzi gigantice. Sub cerul totdeauna fără nori al Egiptului, opera lui Keops părea coborârea pe pământ a zeului solar.
Probabil că spiritele mult înălţate îşi transmit ideile prin forme şi numere, schema gândirii însăşi degajată de
spaţiu-timp aşa cum îl percepem noi. Există aşadar în mijlocul babiloniei pământeşti o întrupare a nobilei limbi
cereşti! Ca şi un civilizat care, rătăcind printre sălbatici, dă de vestigiile vreunui înaintaş al său, aşa se bucură de Marea Piramidă cei care aud prin ea, ca şi prin Biblie, "glasul Păstorului", distins dintre zecile de mii de jargoane filosofic-religioase.
Inginerii lui Napoleon au observat că meridianul piramidei lui Keops împarte exact în două delta Nilului. Acesta e meridianul ideal, căci trece prin cel mai mult uscat, divizându-1 în două părţi egale. Se poate face o experienţă, decupând planisfera (uscatul) pe un carton. Tăind-o prin meridianul Piramidei, ea cântăreşte la fel şi de o parte şi de cealaltă. Diagonalele prelungite ale Marii Piramide trec prin inima tuturor continentelor, ca nişte solii ale centrului bazei ce cuprinde taina lui Osiris. Acest zeu, exceptând miturile vulgare asupra lui, e un inexplicabil simbol al Mântuitorului lumii întregi. Despre el tratează cea mai veche carte a istoriei: "Cartea morţilor", al cărui titlu în limba egipteană este: "Exodul spre lumină", ea fiind o călăuză religioasă filosofico-astronomică în invizibil. Unii pretind că după textul ei s-a conceput structura Marii Piramide. Este adevărat că alegoria solar-osincă joacă un rol considerabil în sistematizarea pe cale arhitectonică a principalelor date cosmografice. Nu te poţi abţine să nu faci şi juste comparaţii între planul epocilor, aşa cum e redactat în Biblie, şi între uimitor de potrivitele relatări ale Piramidei. Bănuiesc că aceste afirmaţii par riscante cititorilor care n-au fost conduşi, pas cu pas, în procesiunea sacro-ştiinţifică a iniţierii celei mai de neaşteptat. De aceea să revenim la abecedarul piramidic, singurul cunoscut mai bine, chiar şi în străinătate. Vârful Piramidei este aşezat precis pe latitudinea 30°, ţinând seama de refracţia atmosferică. Coordonata aceasta (a treia parte din distanţa de la polul Nord la Ecuator) o pot socoti ca ecuator al terenurilor locuibile, căci de la colţurile continentelor sudice până la polu!. Sud nu e decât apă, pe aceeaşi întindere de 30°. Francezii au descoperit multe potriviri dintre măsurile Marii Piramide şi datele geodezice.

-va urma-

marți, 28 septembrie 2010

Cele 10 companii care vor da semnalul iesirii din recesiune.

Cele 10 companii care vor da semnalul iesirii din recesiune.

Recesiunea, dupa masuratorile standard este terminata. Biroul national de cercetare economica a pietelor a spus ca bucla s-a inchis in iunie 2009. Dar, cele mai multe sondaje individuale si conducerile unor companii sustin contrariul, iar in unele zone ale MainStreet recesiunea este inca aprofundata.
24/7 WallStreet a aruncat o privire catre cele mai mari 10 firme al caror succes si relansare in forta va dovedi ca recesiunea s-a incheiat pentru cea mai mare parte a pietelor, a intreprinderilor mici si a consumatorilor deopotriva.  Nici una dintre ele nu este in crestere rapida. Cele mai multe sunt deja mature pe piata de desfacere ceea ce le face un bun turnesol pentru testele care arata o imbunatatire a cresterii economice, deoarece companiile care se extind rapid, cum ar fi Apple pot da semnale false.
Multe din companiile listate nu sunt lideri de piata in momentul actual. Iata deci cele zece, ale caror rezultate vor semnala terminarea reala a recesiunii, deoarece acestea nu sunt la varful succesului lor si nici in masura sa ia cota de piata si de vanzari de la concurenta.
1. Microsoft. Cea mai mare companie de software din lume a stagnat ani buni in a dezvoltarea  sistemului sau de operare de baza (windows) si a aplicatiilor business. Lansarea Windows7 a ajutat mult la accelerarea incasarilor companiei care ajunsese din acest punct de vedere aproape de punctul stad-by. Produsul a intrat aproape imediat pe linia de distributie larga. Microsoft detine mai multe brand-uri, care nu-si vor reveni din cadere pana cand economia nu se redreseaza. Aici sunt incluse X-Box si Zune (produse hardware) si MSN, portalul on-line care se bazeaza pe publicitatea pe internet si Microsoft server care va avea nevoie de un rebound larg pentru a ajuta la imbunatatirea vanzarilor.
2. Las Vegas Sands. Industria jocurilor de noroc a fost grav avariata de recesiune, iar Las Vegas este putin mai mult decat un oras fantoma. Cateva companii mari cum ar fi Wynn au avut un oarecare succes atingand pietele in crestere rapida din Asia, prin amplasarea unor operatiuni in Macau. Cheltuielile de consum discretionare sunt esentiale pentru succesul in afacerile cu jocuri de noroc, iar consumatorii au foarte putin timp acum. Asta se va schimba in cele din urma, pe masura ce economia se redreseaza.
3. Chrysler. A treia companie producatoare de masini din SUA are cea mai proasta balanta contabila, cel mai mic buget pentru revanzare si distributie si cea mai veche linie de productie a modelelor auto. Aceasta se confrunta cu o competitie dura din partea producatorilor auto din Asia: Toyota, Honda, Nissan, Subaru, Mitsubishi si cel mai recent Hyundai. Chrysler pierde in continuare bani in timp ce rivalii sai mai mari din SUA si Europa au devenit din nou profitabili. Chrisler detine acum doar 8% din piata auto. Cand va avea o revenire brusca a vanzarilor de vehicule acest segment va beneficia de o inviere a industriei auto.
4. Siemens. Unul din marii producatori de echipamente industriale, automatizari, tehnologii pentru cladiri si cai ferate, echipamente medicale de varf. In domeniul energetic ofera servicii pentru industria de petrol si gaze si solutii pentru generarea, transmisia si distributia energiei electrice.
5. CBS. Reteaua de televiziune a fost atinsa atat de scaderea cheltuielilor de publicitate care au picat din cauza recesiunii dar si de noile metode de livrare a divertismentului -in special internet. Tranzactionarea la bursa a actiunilor in 2007 a fost de 37$ iar acum este sub 16$.
6. Target. Are distincia de a fi retailerul nr.2 din spatele Walmart care are venituri anuale de trei ori runner-up. Target opereaza in cel mai competitiv departament store/big box retail industry (adicatelea cu amanuntul) care include Sears, K-Mart, Nordstrom, Macy’s si multe alte operatiuni de nisa. Cheia succesului in acest sector o reprezinta vanzarea de vacanta, una din cele mai bune valori de referinta in ceea ce priveste increderea consumatorilor. Target are nevoie sa puncteze puternic din octombrie pana in decembrie anul acesta, sau anul viitor, sa dovedeasca ca cumparatorii s-au intors in mall-uri, centre comerciale si pe strazile oraselor.
7. Walt Disney. Disney are trei întreprinderi care sunt barometre excelente de activitate economic?: parcuri tematice, programele TV, ?i produc?ia de film. Veniturile Disney au scazut dramatic in ultimii trei ani, dar managementul costurilor a ajutat-o s? p?streze marjele relativ bune. Vizite la sali de cinema si parcuri tematice implica sute de milioane de tranzactii efectuate de consumatori pe an. In cazul în care activitatea se ridic? în mod semnificativ, inseamna ca economia se transorma in bine.
8. General Electric. Ca cel mai mare conglomerat din lume, perspectivele GE sunt un indicator aproape perfect. The company has a large presence in  financial services, medical products, the manufacture of jet engines, energy generation, and appliances.  Compania are o prezen?? mare în domeniul serviciilor financiare, produse medicale, fabricarea de motoare cu reac?ie, generarea de energie ?i aplicatiile acesteia. GE's shares trade at half of what they did three years ago.  Actiunile GE sunt acum la jum?tate fata de acum trei ani. Pia?a nu va ajuta la cresterea actiunilor cu excep?ia cazului în care vede o recuperare într-un num?r de întreprinderi din portofoliul GE.
9. Procter&Gamble. P & G are un num?r f?r? precedent de branduri importante de produse de consum. Include Gillette, Ivory, Safe Guard, Old Spice, Head & Shoulders, Pampers si Tide. P & G vinde aproape 80 miliarde dolari din aceste branduri la nivel mondial. Cheltuielile consumatorilor pe produsele de îngrijire la domiciliu, de îngrijire a s?n?t??ii, produse de infrumusetare sunt modeste. Acestea vor trebui sa-si revina pentru ca P & G sa aiba vânz?ri mai mari ?i o revenire a pretului actiunilor sale de acum trei ani în urm?.
10. Bank of America. Firma financiara ideala pentru industria serviciilor de gen. Una dintre cele mai mari retele de banci care se adreseaza direct consumatorilor. Detine managementul averii si firma de brokeraj Merrill Lynch. BofA este una din cele mai mari companii ipotecare. Are o divizie care se adreseaza intreprinderilor, de la cele cu vanzari modeste la unele dintre cele mai mari corporatii din lume. Are nevoie de o revigorare economica majora pentru a inregistra din nou succesul asa cum a fost inainte de intrarea  in recesiune, inainte de falimentul Lehman Brothers.

luni, 27 septembrie 2010

...continuare (4)


Despre cele 12 odine angelice / ierarhia
Pentru a intelege ordinul celest/ierarhia este important sa stim exact ce este un inger. (vezi mai sus) Pe scurt, poate fi descris ca fiind o fiinta spirituala, considerat mult mai puternic decat un om. Are capacitatea de a manipula energiile divine, de a elibera sau mantui, si cea mai mare putere cu care au fost inzestrati este aceea ca pot sta langa tronul Lui Dumnezeu, pot vorbi cu El si mai departe sa ne transmita mesajul.
In ceea ce priveste ordinul celest/ierarhia, majoritatea savantilor crede ca ingerii sunt impartiti intr-un mod clar ierarhic si in functie de gradul si treapta pe care sunt au sarcini mai mult sau mai putin dificile.
Fiecare ordin angelic are o destinatie speciala in existenta sa; iata cateva detalii despre ele.

Ordinul First Choir (primul cor) are:
            Supernals - Celestials - Illuminations

Ordinul Second Choir (al doilea cor) are:
            Seraphim - Cherubim - Thrones

Ordinul Third Choir (al treilea cor) are:
            Dominations - Virtues - Powers

Ordinul Fourth Choir (al patrulea cor) are:
            Principalities - Archangels – Angels

The First Choir
Ingerii din energie pura
Vointa sursei

Primul ordin este non-tangibil, invizibil. Reprezinta expresia vointei iubitoare a Sursei.  Acest ordin include trei subcategorii (ordine) de fiinte de Lumina Pura care sunt oriunde si nicaieri in acelasi timp, o extensie a Lui Dumnezeu insusi.  Sursa intregii existente.
Ordinea angelica a ordinului este: urmatoarea:
Supernalii, Celestii, Iluminatii.
Supernalii:  Primul ordin al ingerilor de lumina, stralucitoare ca aurul, companionii sursei totale a existentei. Formeaza ceea ce este cunoscut sub denumirea de Ingerii prezentei, sau Sfanta duzina.
Sunt cunoscuti ca fiind Supernalii. Exista intotdeauna 12 supernali intr-un moment dat care slujesc in aceasta capacitate, asa cum 12 este numarul care inchide, finalizeaza ciclurile in lumea fizica.

Membrii acestui Ordin Angelic:

Michael
Metatron
Suriel
Sandalphon
Astanphaeus
Saraqael
Phanuel
Jehoel
Zagzagael
Uriel
Yefeiah
Akatriel.

Celestii: Al doilea ordin angelic care mentine legatura intre Intelepciunea si Gandul Divin si manifestarea acestora in lumea fizica. Apar ca o lumina stralicitoare de culoarea argintului. Cativa dintre ei, foarte putini, apar, se arata oamenilor sau lumii tri-dimensionale, nu in adevarata forma a existentei lor ci in manifestare. Sunt prezenti in toate formele de existenta, materiala sau imateriala.

(va urma - dupa o scurta pauza de continuarea documentarii)