AVIZ IMPRUDENTILOR

Asa cum s-a mai spus de nenumarate ori, operatiile stiintei nu sunt lipsite de pericole.
Ele pot provoca nebunia celor care nu sunt foarte stapani pe suprema, absoluta si infailibila ratiune.
Ele pot surescita sistemul nervos si provoca teribile si incurabile boli.
Cand imaginatia este socata si infricosata, acestea pot provoca lesinul si chiar moartea prin congestie cerebrala.
Persoanele nervoase si natural exaltate, femeile, tinerii si pe toti cei care nu au exercitiul stapanirii de sine si se lasa coplesiti de un sentiment de teama trebuie sa fie indepartate de la practicarea magiei.
Nimic nu e mai periculos decat sa se faca din magie un fel de petrecere a timpului liber, cum fac anumite persoane care transforma magia in distractia seratelor. Experientele magnetice operate in asemenea circumstante nu pot decat sa oboseasca subiectii, sa rataceasca opiniile si sa deruteze stiinta. Nimeni nu se poate juca nepedepsit cu misterele vietii si ale mortii, iar lucrurile care trebuie luate in serios sa fie tratate serios si abordate cu cea mai mare rezerva.
Nu cedati niciodata ispitei de a convinge prin efecte. Efectele cele mai surprinzatoare nu se vor constitui in dovezi pentru oamenii care nu sunt dinainte convinsi. Ele pot fi atribuite unor indemanari naturale, iar magicianul privit ca un fel de concurect al lui Robert Houdin sau Hamilton. A cere minuni pentru a crede in stiinta inseamna a te arata nedemn de stiinta. Sancta Santis.
Nu va laudati niciodata cu operele pe care le-ati obtinut, chiar daca ati reinviat mortii. Temeti-va de persecutie. Marele Maestru recomanda intotdeauna tacere bolnavilor pe care-i vindeca si, daca tacerea ar fi fost cu grija pazita, initiatorul n-ar fi fost crucificat inainte de a-si fi desavarsit opera.

Ex Deo nascimur, In Christo morimur, Per Spiritum Sanctum reviviscimus.
(Cu Dumnezeu ne naştem, murim în Hristos, prin Duhul Sfânt reinviem.)

vineri, 22 octombrie 2010

Fata „învelită” doar într-un prosop şi un zâmbet

Întredeschise ochii şi, deşi lumina era supărătoare, o întrezări. Linia picioarelor, cu stângul puţin arcuit în faţa celui drept, părea că taie ca o lamă lumina soarelui. Probabil abia ieşise din baie, pentru că pielea ei părea mai catifelată ca de obicei, iar trupul îi era învelit cu un prosop alb şi pufos, croit parcă doar cât să acopere pielea de la sâni la pulpe. El se ridică şi puse de cafea. Cât filtrul boloborosea, mintea i s-a trezit complet. A realizat, pentru a suta oară, că femeia superbă căreia îi ura „bună dimineaţa” era un panou din faţa geamului. De azi, însă, lucrurile se vor schimba. Va căuta modelul angelic şi afişul tot mai decolorat de soare va prinde viaţă în casa lui. A plecat din apartament direct la firma al cărei nume lucea lângă zâmbetul ei de femeie dispusă să dăruiască, dar şi să ia, totul…
De la firmă a aflat că de campanie se ocupase o fetişcană care nu mai lucra acolo. A găsit-o, a aflat ce îl interesa şi a plecat spre firma care tipărise afişele. De aici a vrut să ajungă la fotograf, dar se făcuse târziu şi s-a întors acasă. Pe drum şi-a adus aminte de Aialaltă. A sunat-o cât era încă în maşină şi a luat-o din drum. Acasă, când se pregătea să intre în pat a văzut-o venind spre el învelită într-un prosop. El s-a dus la fereastră şi a tras jaluzeaua. Din pudoare, în primul rând, să nu-l vadă Ea cu altă femeie în pat, şi apoi din empatie pentru Aialaltă, imaginile lor „îmbrăcate” la fel nu suportau comparaţie. Ea era în avantaj… fie măcar şi pentru că brunetul şi blondul nu suportă comparaţie în materie de vise…
Dimineaţă a scăpat repede de acasă. A ajuns la fotograf destul de devreme ca să-l scoale din pat. De la boemul buimac a aflat că femeia visurilor sale e dintr-un oraş apropiat. A plecat într-acolo fără să mai apuce să mulţumească. Mai era puţin şi zâmbetul care îmbrăca goliciunea va fi în faţa lui. Ce va spune? Cum o va convinge că o iubeşte? Nu ştia, se baza pe inspiraţia momentului, simţea că dacă Dumnezeu îl adusese aşa departe nu îl putea abandona.
Pe drum, mintea îi lucra rapid. O va cuceri. Asta e sigur, curăţenia sentimentelor lui nu o va lăsa rece. Bun, şi apoi? Urmează curtea, flirtul, succesul şi… mutatul împreună. Faţa cu mască de cremă, halatul de baie, dimineaţa… Doamne, nu… nu dimineaţa cu intratul în baie cu un ziar sub braţ! Trec apoi anii, zâmbetul se risipeşte în primele linii apărute la colţurile gurii, laba gâştei va lua locul pielii ferme care închide acum conturul ochilor luminoşi, iar linia picioarelor ce acum taie soarele în zori va deveni o spărtură urâtă în lumina apusului…
A frânat brusc. A întors peste linia continuă şi a scos telefonul. Ailaltă a răspuns imediat. Seara, târziu, când s-au băgat în pat, jaluzelele erau trase. El zâmbea şi Aia se simţea flatată… El se gândea: „Ce bine că am la ce visa! Doamne ce era să fac!”
*Textul ăsta mi-a fost inspirat de una dintre cele mai celebre melodii de camionagii, ”Girl on the Billboard”. Scrisă de Walter Haynes şi Harry Mills, povestea camionagiului îndrăgostit de o divă pictată pe un panou publicitar, „îmbrăcată” doar cu un prosop şi un zâmbet, a devenit – în interpretarea lui Dell Reeves – unul dintre simbolurile defunctei Route 66, Marea Diagonală care tăia America, de la nord-vest la sud-est.
Lansată în 1965, melodia a iscat o isterie a identificării panoului care ar fi inspirat versurile. Pe rând şi l-au adjudecat prima firmă din lume care a produs zaharină, o mare companie de cosmetice, Playboy şi mulţi alţii. Căutările au continuat şi după 1985, când autostrada a fost dezafectată. După anul 2000, soţia unuia dintre compozitori, Haynes, a spus că, la sfârşitul anilor 50, soţul ei a avut ideea cântecului pe când era, în Nashville, prins în trafic în dreptul unui panou al Coca-Cola, pe care era o femeie în costum de baie, adică nici o legătură cu Route 66.
Nimeni nu a băgat-o în seamă pe biata femeie, rătăcitorii moderni, fie ei camionagii sau „călăreţi” de Harley, caută încă femeia ce a inspirat melodia lor preferată! Asta da muză! Durii din toată America o iubesc, deşi ştiu că ea nu există!
Piesa se cântă şi astăzi cu succes.


Un comentariu: