AVIZ IMPRUDENTILOR

Asa cum s-a mai spus de nenumarate ori, operatiile stiintei nu sunt lipsite de pericole.
Ele pot provoca nebunia celor care nu sunt foarte stapani pe suprema, absoluta si infailibila ratiune.
Ele pot surescita sistemul nervos si provoca teribile si incurabile boli.
Cand imaginatia este socata si infricosata, acestea pot provoca lesinul si chiar moartea prin congestie cerebrala.
Persoanele nervoase si natural exaltate, femeile, tinerii si pe toti cei care nu au exercitiul stapanirii de sine si se lasa coplesiti de un sentiment de teama trebuie sa fie indepartate de la practicarea magiei.
Nimic nu e mai periculos decat sa se faca din magie un fel de petrecere a timpului liber, cum fac anumite persoane care transforma magia in distractia seratelor. Experientele magnetice operate in asemenea circumstante nu pot decat sa oboseasca subiectii, sa rataceasca opiniile si sa deruteze stiinta. Nimeni nu se poate juca nepedepsit cu misterele vietii si ale mortii, iar lucrurile care trebuie luate in serios sa fie tratate serios si abordate cu cea mai mare rezerva.
Nu cedati niciodata ispitei de a convinge prin efecte. Efectele cele mai surprinzatoare nu se vor constitui in dovezi pentru oamenii care nu sunt dinainte convinsi. Ele pot fi atribuite unor indemanari naturale, iar magicianul privit ca un fel de concurect al lui Robert Houdin sau Hamilton. A cere minuni pentru a crede in stiinta inseamna a te arata nedemn de stiinta. Sancta Santis.
Nu va laudati niciodata cu operele pe care le-ati obtinut, chiar daca ati reinviat mortii. Temeti-va de persecutie. Marele Maestru recomanda intotdeauna tacere bolnavilor pe care-i vindeca si, daca tacerea ar fi fost cu grija pazita, initiatorul n-ar fi fost crucificat inainte de a-si fi desavarsit opera.

Ex Deo nascimur, In Christo morimur, Per Spiritum Sanctum reviviscimus.
(Cu Dumnezeu ne naştem, murim în Hristos, prin Duhul Sfânt reinviem.)

duminică, 14 noiembrie 2010

Fantezii sau dorinţe...

Fanteziile trebuie să fie nerealiste pentru că în momentul, în secunda în care obţii ceea ce vrei nu mai vrei acel ceva, nu poţi să-l mai doreşti. Pentru a putea continua să existe dorinţa, obiectul acesteia trebuie să fie permanent absent. Nu îţi doreşti "obiectul" respectiv ci fantezia, dorinta de a vea "obiectul". Deci, dorinţa susţine fantezii nebuneşti. Aceasta vrea să spună Pascal atunci când susţine că nu suntem cu adevărat fericiţi decât când visăm cu ochii deschişi la fericiri viitoare. Sau de ce să nu spunem că vânătoarea e mai plăcută decât prada.
Se spune că ar fii bine să fii atent la ce-ţi doreşti, nu pentru că vei obţine, ci pentru că eşti condamnat să nu mai vrei acel lucru odată ce îl ai. Se poate chiar să ai o deziluzie, si realitatea să fie mult amara în comparaţie cu râvna. Aşadar lecţia pe care ne-o dă Lacan este că dacă trăieşti pentru ceea ce-ţi doreşti, trăirea nu te va face fericit. Ce defineşte pe deplin condiţia umană este lupta de a trăi pentru idei şi idealuri şi nu măsurarea vieţii prin ceea ce obţii în termeni de dorinţe ci prin acele mici momente de integritate, compasiune raţionalitate, chiar sacrificiu de sine. Căci în cele din urmă, singurul mod în care putem măsura importanţa propriilor noastre vieţi este prin a pune valoare pe vieţile altora. Ne petrecem toată viaţa încercând să oprim moartea. Mâncând, inventând, iubind, rugându-ne luptând, ucigând. Dar ce ştim de fapt despre moarte? Doar că nimeni nu se mai întoarce. Dar vine un moment în viaţă când mintea supravieţuieşte dorinţelor sale, obsesiilor şi obiceiurilor, supravieţuieşte visurilor. Eleusienii, ca si inaintasii nosti daci, aceau un obicei bizar: plangeau la nasterea unuia de-al lor si radeau la moartea lui. Poate ca stiau ceva mai multe despre asta decat noi. Poate că moartea e un dar. Pe care nu-l recunoastem si nu-l apreciem. Si ne e teama de el. Asa cum ne este teama de orice ne este necunoscut si nepalpabil. 
Publicat de Bogdan la 21:46

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)