Inima de piatra

Ea intotdeauna aborda totul cu o raceala de nedescris si cu inima de piatra El era vinovat de tot ce nu se intampla bine. Tot ceea ce facea, era aruncat inapoi la el. El care a petrecut o viata cautand pe cineva, iar ea care nu a facut niciodata nimic din ce ar fi vrut el. Nici nu a incercat macar sa inteleaga ca tot ceeea ce dorea de la ea era acel sentiment. Atunci cand avea nevoie de el, pentru ca se simtea ars pe interior iar dorinta nu-i era indeplinita. Nu i-a oferit nimic cand ar fi vrut, nu a vorbit cu el, nu i-a dat nimic. A stiut intotdeauna cum sa-l faca sa planga, iar el nu a intrebat niciodata ‘de ce’. Loviturile ei il dureau mai tare decat putea suporta, dar ea nici macar nu incerca sa inteleaga. La un moment dat cuvintele ei pur si simplu nu mai erau suficiente. Realizase ca dragostea era acel sentiment care lui i-ar fi potolit dorinta, dar dragostea este si ea femeie, iar el parca nu vroia sa mai asculte. A ras de el, si i-a adresat injurii. Dar el e bine. Chiar daca este in preajma si aude tot ce spune, nu-l mai doare, focul parca s-a stins dar a ramas arsura; asa cum un vulcan zgarie si deformeaza scoarta, si el se simtea in interior ranit iremediabil. Dar e bine. Se teme doar ca nu-si va gasi linistea, acea liniste mult dorita, dupa care a tanjit mult, de care avea nevoie ca de aer… Se uita la ea ca la un frumos afis publicitar, si-si da seama ca lacrimile i-au secat. Atunci s-a intrebat pentru prima data cine este, incotro se indreapta, cu ce scop si de ce.