Întreaga istoric a omenirii este însoţită de Cuvânt. Este turnată în Cuvânt. întreaga devenire a omului pleacă dinlr-o unică matrice: Cuvântul. Dumnezeirea care l-a zidit pe om este concentrată într-un singur izvor de energic cosmică: Cuvântul. Sfântul Ioan - patronul Masoneriei Universale -spunea cu certitudinea marelui iniţiat: „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu", Sunt exact cuvintele sacre pe care Fraţii Masoni le aşează în fruntea fiecărei reuniuni rituale, rostindu-le, în genunchi, în faţa Sfantului Altar din Templu.
Cititorule, Dumnezeu te-a făcut stăpânul absolut al unei puteri, deopotrivă, sublime şi terifiante: Cuvântul! Ce vei face cu el? Vrei să discutăm puţin? Atunci, opreşle-te, o clipă, să ne cunoaştem. (Olimpian Ungherea)
Cititorule, Dumnezeu te-a făcut stăpânul absolut al unei puteri, deopotrivă, sublime şi terifiante: Cuvântul! Ce vei face cu el? Vrei să discutăm puţin? Atunci, opreşle-te, o clipă, să ne cunoaştem. (Olimpian Ungherea)
Cunoaştere şi ignoranţă
Stricăciunea sufletului este ignoranţa: pentru că sufletul care nu ştie nimic despre cele ce sunt, nici despre natura lor, nici despre sine însuşi, nici ceea ce este bine şi nici ceea ce este rău, este orbit, este lăsat pradă pasiunilor trupeşti şi rob simţurilor sale. Dimpotrivă, virtutea sufletului este cunoaşterea; cunoaşterea înseamnă, însă, infinit altceva decât simţirea, decât perceperea (urnii prin cele cinci simţuri naturale; mai mult, cunoaşterea este sfârşitul simţirii, întrucât harul cunoaşterii este divin. învăţătura aceasta trebuie înţeleasă în tăcere. (Hermes Trismegistus)
Stricăciunea sufletului este ignoranţa: pentru că sufletul care nu ştie nimic despre cele ce sunt, nici despre natura lor, nici despre sine însuşi, nici ceea ce este bine şi nici ceea ce este rău, este orbit, este lăsat pradă pasiunilor trupeşti şi rob simţurilor sale. Dimpotrivă, virtutea sufletului este cunoaşterea; cunoaşterea înseamnă, însă, infinit altceva decât simţirea, decât perceperea (urnii prin cele cinci simţuri naturale; mai mult, cunoaşterea este sfârşitul simţirii, întrucât harul cunoaşterii este divin. învăţătura aceasta trebuie înţeleasă în tăcere. (Hermes Trismegistus)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu