IOB/IOV Jacob

Titlul: În toate traducerile Bibliei cartea aceasta poartă numele personajului ei central: Iov. A fost acest Iov un personaj real? Da, profetul Ezechiel îl consideră drept o personalitate proeminentă demnă să fie pusă alături de Noe şi Daniel (Ezec. 14:14, 20), iar apostolul Iacov îl citează în Noul Testament ca pe un exemplu de răbdare în suferinţă (Iacov 5:11).

Autorul: Se pare că această carte a fost scrisă iniţial în proză de Elihu, unul dintre personajele cărţii şi că a fost tradusă în ebraică şi versificată mai tîrziu de Moise. Elihu preferă să rămînă anonim ca autor, tot aşa cum a preferat să nu se prezinte prea mult pe sine nici în textul cărţii.

Data: Iov a trăit înainte de vremea lui Avraam. Lungimea vieţii lui este caracteristică acelei perioade. Numai după suferinţa sa, Iov a mai trăit încă 140 de ani! (Iov 42:16). În textul cărţii se aminteşte de o monedă numită în evrreieşte: „Chesita". Despre această monedă nu mai aflăm decît în textele care amintesc de viaţa patriarhilor (Gen. 33:19). Viaţa lui Iov ar trebui plasată între capitolele 11 şi 12 ale cărţii Geneza. Ţara „Uţ" în care a trăit Iov poartă numele unuia dintre nepoţii lui Noe (Gen. 22:20-21).

Specificul scrierii: Cartea lui Iov nu este numai o carte de istorie. Ea este o poemă dramatică care ni-l prezintă pe Iov în aspectul său filosofic. Tema cărţii este realitatea şi sensul suferinţei în viaţa oamenilor lui Dumnezeu. Scena acţiunii cuprinde cerul şi pămîntul deopotrivă. Dumnezeu şi Satan se înfruntă în lumea nevăzută, iar consecinţele se fac resimţite în lumea noastră prin încercări, binecuvîntări şi suferinţe. Cartea lui Iov este o perlă a literaturii universale. Profunzimea ideilor ei transcend timpul şi civilizaţiile, fiind la fel de actuale astăzi ca şi în vremea în care au fost aşezate pe hîrtie.

Conţinutul cărţii: Cartea ni-l prezintă pe Iov în cîteva ipostaze distincte: Iov - omul neprihănit persecutat de Diavol din pricina neprihănirii lui (Iov 1:1-2:10), Iov - omul plin de sine care se ceartă neîncetat cu prietenii săi şi cu Dumnezeu (Iov 2:11-31:40), Iov - omul care se pocăieşte în faţa măreţiei lui Dumnezeu (Iov 32: l - 42:6), Iov - omul pus în slujbă pentru recuperarea celorlalţi (Iov 42:7-9) şi Iov - omul binecuvîntat din nou de Domnul (Iov 42:10-17).

Cartea prezintă două motive pentru suferinţa lui Iov: pe de o parte, avem de a face cu suferinţa ca şi consecinţă a înfruntării nevăzute dintre Dumnezeu şi Satan, iar pe de altă parte, avem de a face cu suferinţa ca o disciplinare a mîndriei şi a unei prea mari încrederi în sine. Dacă toată acţiunea s-ar fi încheiat odată cu Iov 2:10, am fi rămas cu părerea că Iov a fost un om desăvîrşit: „În toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele lui". Acţiunea cărţii continuă însă şi noi descoperim treptat că Iov este un om remarcabil printre semeni, dar lipsit de perfecţiune cînd este confruntat cu standardul lui Dumnezeu. Cînd Dumnezeu intervine, după interminabilele înfruntări dintre Iov şi cei trei prieteni ai săi, glasul Său răsună din mijlocul furtunii plin de mînie acuzatoare: „Cine este cel ce îmi întunecă planurile, prin cuvîntări fără pricepere?" (Iov 38:2). Faţă în faţă cu Dumnezeu Creatorul, Iov se pleacă într-o pocăinţă sinceră şi adîncă: „Da, am vorbit, fără să înţeleg, de minuni, care sînt mai presus de mine şi pe care nu le pricep". „Urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi în cenuşă" (Iov 42:1-6). În faţa lui Dumnezeu, nimeni nu poate să se laude: „Căci toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Chiar şi cel mai bun dintre oameni merită pedeapsa divină. Chiar şi cel mai strălucit exemplar uman are nevoie de har şi de iertare: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor" (Iov 19:25-27).

Cartea Iov este unul dintre mesajele lui Dumnezeu adresate omenirii. Ea ne spune că suferinţa este de multe ori un sol pe care ni-l trimite El pentru a ne ajuta să ne vedem corect pe noi înşine şi să ne dăm seama că sîntem neputincioşi şi avem nevoie de mîntuire: „Dumnezeu vorbeşte însă, cînd într-un fel, cînd într-altul, dar omul nu ia seama. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, cînd o luptă necurmată îi frămîntă oasele" (Iov 33:13-19), „Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează" (Iov 35:15).

Cîtă vreme caută să se dovedească nevinovat înaintea lui Dumnezeu, Iov se umple de vinovăţie: „Este vreun om ca Iov, care să bea batjocura ca apa" (Iov 34:7). Cît timp se laudă în faţa lui Dumnezeu, Iov este vinovat de păcatul mîndriei, iar pentru cei mîndrii cerul se închide: „Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina mîndriei celor răi. Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte" (Iov 35:12-13).

SCHITA CARTII

I. PROOLOG l - 2

a. Iov - neprihănit în belşug, 1:1-5

b. Satan - răutăcios şi pornit pe rău, 1:6-19

c. Iov - neprihănit în nenorocire, 1:20-22

d. Satan - perseverent în răutate, 2:1 -8

e. Iov - neprihănit pînă la capăt, 2:9-13

II. DIALOG 3 - 42

a. Plîngerea lui Iov, 3

b. Prima triadă de dialoguri, 4-14

c. A doua triadă de dialoguri, 15 - 21

d. A treia triadă de dialoguri, 22-31

e. Elihu intervine, 32 - 37

f. Dumnezeu intervine, 38-41

III. EPILOG 42:7-17

a. Iov - lăudat de Dumnezeu, 42:7

b. Cei trei prieteni condamnaţi de Domnul, 42:8

c. Iov - suferinţa lui încetează, 42:10

                       d. Iov - răsplătit cu binecuvîntare, 42:11-17