AVIZ IMPRUDENTILOR

Asa cum s-a mai spus de nenumarate ori, operatiile stiintei nu sunt lipsite de pericole.
Ele pot provoca nebunia celor care nu sunt foarte stapani pe suprema, absoluta si infailibila ratiune.
Ele pot surescita sistemul nervos si provoca teribile si incurabile boli.
Cand imaginatia este socata si infricosata, acestea pot provoca lesinul si chiar moartea prin congestie cerebrala.
Persoanele nervoase si natural exaltate, femeile, tinerii si pe toti cei care nu au exercitiul stapanirii de sine si se lasa coplesiti de un sentiment de teama trebuie sa fie indepartate de la practicarea magiei.
Nimic nu e mai periculos decat sa se faca din magie un fel de petrecere a timpului liber, cum fac anumite persoane care transforma magia in distractia seratelor. Experientele magnetice operate in asemenea circumstante nu pot decat sa oboseasca subiectii, sa rataceasca opiniile si sa deruteze stiinta. Nimeni nu se poate juca nepedepsit cu misterele vietii si ale mortii, iar lucrurile care trebuie luate in serios sa fie tratate serios si abordate cu cea mai mare rezerva.
Nu cedati niciodata ispitei de a convinge prin efecte. Efectele cele mai surprinzatoare nu se vor constitui in dovezi pentru oamenii care nu sunt dinainte convinsi. Ele pot fi atribuite unor indemanari naturale, iar magicianul privit ca un fel de concurect al lui Robert Houdin sau Hamilton. A cere minuni pentru a crede in stiinta inseamna a te arata nedemn de stiinta. Sancta Santis.
Nu va laudati niciodata cu operele pe care le-ati obtinut, chiar daca ati reinviat mortii. Temeti-va de persecutie. Marele Maestru recomanda intotdeauna tacere bolnavilor pe care-i vindeca si, daca tacerea ar fi fost cu grija pazita, initiatorul n-ar fi fost crucificat inainte de a-si fi desavarsit opera.

Ex Deo nascimur, In Christo morimur, Per Spiritum Sanctum reviviscimus.
(Cu Dumnezeu ne naştem, murim în Hristos, prin Duhul Sfânt reinviem.)

marți, 29 noiembrie 2011

APOCALIPSA

Titlul: În original, cartea poartă numele: „Apokalypsis Iesou Christou" - „Descoperirea lui Isus Cristos". Această numire ne atrage atenţia asupra Domnului Isus ca sursă şi subiect general ai tuturor lucrurilor tratate în textul cărţii.

Autorul: Nu încape nici o îndoială că Cel ce ne trimite această epistolă despre Sine şi despre desfăşurarea istoriei viitoare este însuşi Domnul Isus Cristos. Ioan este numai „instrumentul uman", „scribul" ales pentru a ne transmite mesajul primit de la Domnul. Numele lui Ioan apare de patru ori în textul cărţii (Apoc. 1:1, 4, 9; 22:8). Conţinutul cărţii adevereşte şi el că cel ce a scris-o a fost un evreu, cunoscător foarte versat în Scriptură, unul dintre conducătorii spirituali ai Bisericilor din Asia Mică, el însuşi foarte religios şi foarte convins că mişcarea începută de Cristos va triumfa în curînd asupra forţelor demonice care sînt prezente în lume. Apostolul Ioan corespunde cel mai bine unei descrieri ca aceasta.

Data: Cartea Apocalipsei a fost scrisă într-o vreme în care creştinismul intra într-o perioadă de grea persecuţie din partea autorităţilor din Imperiul Roman. Cei mai mulţi comentatori sînt de părere că data scrierii trebuie să fi fost în preajma anului 95 d.Cr.

Contextul scrierii: Din momentul în care autorităţile romane au început să impună în imperiu cultul Cezarului declarat zeu, creştinii - care-L considerau împărat pe Isus şi nu acceptau să i se închine Cezarului - au intrat în conflict deschis cu statul. Apocalipsa îi avertizează pe creştinii din Smirna despre vremurile grele care vor urma (Apoc. 2:10). Antipa, marturul credincios (Apoc. 2:13) căzuse deja împreună cu alţii, ca primele victime produse de persecuţie (Apoc. 6:9). Ioan însuşi se găsea exilat pe insula Patmos (Apoc. l:9), probabil un fel de închisoare a imperiului. Nu este de mirare că, sub presiunile evenimentelor vremii, unii din Biserică începuseră să predice o cale a compromisului (Apoc. 2:14-15, 20), care trebuia combătută repede, mai ales avînd în vedere vremurile şi mai cumplite care trebuiau să vină.

Conţinutul cărţii: Cartea are ca scop să-i încurajeze pe cei credincioşi să stea tari în credinţă şi să nu se plece sub presiunea momentului. Autorul ei îi informează pe cititori că în curînd se va produce confruntarea finală dintre Dumnezeu şi Diavol care se va solda cu zdrobirea Diavolului şi biruinţa glorioasă a Mielului lui Dumnezeu. Pînă atunci însă, creştinii sînt îndemnaţi să stea tare şi să se împotrivească Diavolului chiar şi cu preţul vieţii. Ei trebuie să ştie că au fost pecetluiţi cu sigiliul veşniciei şi că vor fi răzbunaţi la venirea Domnului Isus, cînd cei răi vor fi pedepsiţi pe vecie, iar cei credincioşi vor primi cununa răsplătirilor şi intrarea liberă în eternitatea fericită a unirii desăvîşite cu Fiul lui Dumnezeu.

Pentru a înţelege bine cartea Apocalipsei, cititorul trebuie să ştie că ea este scrisă într-o formă literară specifică. Ezechiel, Daniel, Isaia şi unii dintre profeţi cuprind şi ei pasaje „apocaliptice". Acest gen de literatură este caracterizat de elemente profund simbolice prin care se încearcă să ni se transmită cunoştinţe despre realităţi care ne depăşesc în mod normal limitele cunoaşterii noastre bazată pe experienţă şi simţuri. Cu toate că la prima vedere viziunile şi imaginile descrise de Ioan par stranii pentru cititorul modern, cartea se poate înţelege deoarece textul însuşi ne pune la dispoziţie „cheia" unora dintre simbolurile cărţii (de exemplu: stelele sînt îngeri, sfetnicele sînt Biserici - Apoc l:20 - „curva cea mare" este Babilonul, iar Ierusalimul ceresc este mireasa Mielului - Apoc 21:9-10).

Există patru şcoli de interpretare ale cărţii Apocalipsei: cea preteristă, cea idealistă, cea istoricistă şi cea viitoristă. Luîndu-le pe rînd acestea susţin că:

(1) Preteristă - textul cărţii este simbolic şi legat de evenimentele care au venit asupra Bisericii în secolul I. Astăzi, cartea are doar un caracter documentar, de mărturie a ceea ce s-a întîmplat deja şi din care putem scoate principii veşnic valabile.
(2) Idealistă - textul se adresează unor Biserici reale, dar are numai un caracter simbolic, ilustrînd lupta dintre bine şi rău, cu triumful final al binelui. Apocalipsa este redusă la nivelul unei culegeri de fabule.
(3) Istoricistă - textul este adresat unor Biserici reale, dar capătă un caracter alegoric în care se poate observa o descriere a istoriei din vremea aceea şi pînă la vremea sfîrşitului. Apocalipsa este transformată într-o carte de istorie „cifrată" care poate rivaliza cu oricare carte de istorie din şcolile lumii. În dosul simbolurilor pot fi recunoscute: căderea Romei, mahomedanismul, papalitatea, reformaţia, etc.
(4) Viitoristă - natura textului şi felul în care trebuie el tălmăcit sînt reglementate de „cheia" din Apoc. 1:19: „Scrie lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sînt şi cele care au să vină după ele". Apocalipsa este privită ca o cronică a vieţii creştine din „vremea Bisericii" şi ca o anunţare a evenimentelor viitoare din perioada sfîrşitului. Spre deosebire de interpretarea istoricistă, această interpretare nu caută să recunoască istoria trecută a lumii în textul Apocalipsei. Ea rezervă descrierile din carte pentru evenimente încă viitoare, care îşi aşteaptă în curînd împlinirea.
Majoritatea celor care interpretează „viitorist" cartea Apocalipsei văd în scrisorile trimise celor şapte Biserici, nu numai nişte epistole cu caracter local, ci descrieri ale unor etape caracteristice prin care va evolua starea creştinismului pînă în vremea sfîrşitului (Apoc. 2 şi 3). Restul cărţii nu s-a întîmplat încă. Evenimentele descrise începînd cu capitolul 4 al cărţii se vor declanşa în preajma sau chiar la cea de a doua venire a Domnului. Capitolul 20 descrie trecerea prin vremea Mileniului spre vremea judecării omenirii, iar ultimele două capitole descriu starea de după judecată, în fericirea eternă a părtăşiei cu Dumnezeu şi cu cerul.
Deşi recunoaştem ceva bun în fiecare dintre cele patru feluri de interpretare, noi recomandăm tuturor metoda viitoristă. Ea este cel mai aproape de respectarea spiritului Scripturii şi se armonizează cel mai bine cu ceea ce ştim deja din informaţiile transmise nouă grin intermediul celorlalte cărţi profetice. Vechiul Testament a vestit, în repetate ocazii, venirea unei împărăţii în care „Cineva", venit din linia împărătească a lui David, va domni la Ierusalim peste Israelul refăcut şi reinstalat în propria lui tară, extinzîndu-şi influenţa domniei lui binefăcătoare asupra tuturor neamurilor lumii. Aceste profeţii sînt atît de clare şi în număr atît de mare, că a încerca să le „spiritualizezi" pe toate, ar însemna o necinstire a inspiraţiei Duhului Sfînt asupra autorilor lor.
Mai există şi acel aspect dublu al lucrării mesianice pe care nu l-au putut înţelege pentru o vreme evreii. Mesia trebuia să vină şi să sufere şi să împărătească. Astăzi, noi ştim că de fapt a fost vorba despre două veniri succesive ale Domnului. Prima dată el a venit în Ierusalim ca să moară pentru păcatele lumii, iar a doua oară se va întoarce în acelaşi Ierusalim ca să-şi instaureze glorioasa Lui împărăţie. Noul Testament nu ne spune cît timp va trebui să treacă între aceste două veniri succesive. El ne dă doar unele evenimente care vor anunţa iminenţa celei de a doua veniri şi declanşarea crizei mondiale care se va sfîrşi cu biruinţa finală a Mielului (Mat. 24:27-31; 2Tes. 2:1-12; 2Tim. 3).
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Istoria lumii se desfăşoară între prima şi ultima carte a Bibliei. Geneza ne arată unde au început toate, iar Apocalipsa ne arată unde şi prin ce se vor sfîrşi toate lucrurile.

Apocalipsa este o succesiune de serii de „şapte". Se vorbeşte despre: şapte Biserici (Apoc 1:4, 11), şapte duhuri (Apoc 1:4), şapte sfeşnice de aur (Apoc 1:12), şaptestele (Apoc. 1:16), şapte peceţi (Apoc. 5:1), şapte coarne şi şapte ochi (Apoc. 5:6), şapte trîmbiţe (Apoc. 8:2), şapte tunete (Apoc. 10:3), şapte semne (Apoc. 12:1, 3; 13:13-14; 15:1; 16:14; 19:20), şapte cununi împărăteşti (Apoc. 12:3), şapte plăgi (Apoc. 15:7), şapte potire de aur (Apoc. 15:7), şapte munţi (Apoc. 17:9), şi şapte împăraţi (Apoc. 17:10). Cifra „7" reprezintă în simbolistica iudaică „perfecţiunea divină". Cartea Apocalipsa ni-L arată pe Dumnezeu la lucru, în toată desăvîrşirea înţelepciunii Lui, contestat, dar nebiruit, atacat, dar mereu la cîrma istoriei, fără să se grăbească şi fără să întîrzie, conducînd totul spre împlinirea planurilor Lui măreţe şi desăvîrşite.

Cartea Apocalipsei poate şi trebuie să fie înţeleasă. Nici o altă carte a Bibliei nu este mai clară în desfăşurarea mesajului ei. Primele cinci capitole descriu prima mişcare a acţiunii prin care Cristos este încununat pe tronul din ceruri. Partea cuprinsă între capitolele 6 şi 20 descrie cea de a doua mişcare a acţiunii spre încununarea lui Cristos ca Domn pe tronul terestru. Finalul cărţii înalţă acţiunea spre apogeul încununării lui Cristos peste toată „noua creaţie". Cu planul acesta în minte, elementele particulare ale cărţii îşi găsesc repede locul şi semnificaţia.

CUPRINSUL CĂRŢII

Introducere, 1:1-9

I. CRISTOS - pe tronul cerului
a. Fiul Omului între cele şapte sfeşnice, 1:10-20
b. Scrisorile către cele şapte Biserici, 2:1-3:22
c. Tronul slavei şi închinăciunea din cer, 4:1 -5:14

II. Luarea în stăpînire a pămîntului
d. Ruperea celor şapte peceti, 6:1-17

O paranteză:
Pecetluirea celor 144.000 din Israel, 7:1-8
Mulţimea mlhtuitilor din Necazul cel Mare, 7:9-17
e. Cele şapte trîmbiţe, 8:1-9:21

O paranteză:
Ierusalimul în vremea Necazului cel Mare, 10-11
f. Cele şapte personaje, 12-13
(femeia însărcinată, pruncul, balaurul roşu, Mihail, vulturul, fiara, a doua fiară)

O paranteză:
Pecetluirea celor 144.000, 14:1-5
Vulturul cu Evanghelia veşnică, 14:6-7
Avertismente rmpotriva Minării la fiară, 14:8-13
Motivul pentru Armaghedon, 14:14-20
g. Cele şapte potire, 15-21

O paranteză:
Babilonul sub mînia lui Dumnezeu, 17-18
h. Împărăţia de 1.000 de ani, 20:1-6
i. Ultima împotrivire şi osînda lui Satan, 20:7-10
î. Judecata cea din urmă, 22:11-15

III. CRISTOS - domneşte în noua creaţie
j. Un cer nou şi un pămînt nou, 21-22

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu