Alessandro Volta (n.18 februarie 1745, Como, Italia - d.5 martie 1827, Camnago lângă Como), fizician italian, a inventat pila electrică, iar numele său a fost dat unităţii de tensiune electrică (volt).
Simbolistica leilor înaripaţi este una a păcii şi aceştia se pot vedea într-o multitudine de alte locaţii cum ar fi templele asiriene şi Porţiile lui Xerxes la Persepolis şi leul înaripat de la Babylon. Leul Sfântului Marcu este o reprezentare zoomorfă a unui leu înaripat care apare pe efigii, ca statuie, reprezentări iconografice sau stindarde. El este asociat evanghelistului Marcu a cărui naraţii apar în Noul Testament al Bibliei sau "Sfintei Scripturi" creştine. El a fost timp de un mileniu simbolul Serenisimei Republici Veneţiene şi este asociat în continuare cu oraşul italian Veneţia. Leul "marcian" venetian îşi are originile în Assyria, antedatându-l pe leul lui Iuda (sau din Iudeea), tot de tradiţie biblică dar în filiaţia Vechiului Testament. Aripile i s-au adaugat atunci cand el a fost asociat cu evanghelistul Noului Testament Marcu. Leul lui Iuda (personaj pomenit în capitolul Facerea al Vechiului Testament), figurează pe drapelul de azi al Ierusalimului.
Punctul incercuit, circumpunctul sau cercul cu punct in centru este un simbol antic care simbolizeaza:
-Soarele , Ra
Ra este un zeu egiptean reprezentând o personificare a soarelui, fiind cel mai puternic din toţi zeii. Era venerat la Heliopolis (Cetatea Soarelui). Reprezentarea obişnuită era a unui om cu un cap de şoim şi cu un disc solar deasupra capului. In mana tine Anch-ul, crucea crestina. Simbolurile lui Ra sunt discul şi cercul cu un punct înăuntru.
-Masa solara in astronomia moderna
-Soarele / o zi solara in filozofia chineza.
Benjamin Franklin (n. 17 ianuarie 1706, Boston - d. 17 aprilie 1790) este una dintre cele mai cunoscute personalităţi din istoria Statelor Unite, fiind diplomat, om de stiinţa, inventator, filozof, profesor şi om politic.
Oricare dintre acestea l–ar fi facut faimos: a organizat prima bibliotecă din America, a inventat multe lucruri, printre care şi paratrăsnetul, şi i-a uimit pe oamenii de ştiinţă din toată lumea cu experienţele sale cu electricitatea.
În acea vreme era cunoscut şi în Europa, el fiind cel care i-a convins pe englezi să retragă "Legea timbrului", şi de asemenea i-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independenţă. În Statele Unite, el a ajutat la Declaraţia de Independenţă şi la Constituţia SUA.
Ceasul de pe Independence Hall indica ora 2:22. In cele patru colturi, deasupra cifrei 100 se vad Crinii Regali. Langa Franklin, foarte discret, in interiorul sigiliului departamentului trezoreriei, se afla balanta, echerul si cheia. Franklin are la vedere 3 nasturi.
Pe spate, deja cunoscuta creionare a balaurului rapus iar in dreapta, cercul in cerc cu o sexagrama discreta in mijloc. Pe fata deasemenea un simbol al soarelui. "500" este in mijlocul optului culcat.
Scrierile lui Gauss (404 la număr, doar 178 publicate) sunt destinate mai multor domenii, de la discipline ale
matematicii,
fizicii şi până la
geodezie, sau
astronomie. A fost în general un solitar, lucru deprins din copilărie, reţinându-şi mare parte din gânduri, temându-se pentru reputaţia sa, astfel neîmpărtăşindu-şi ideile comunităţii ştiinţifice decât atunci când era foarte sigur de demonstraţia lui. Se apleca asupra unor domenii restrânse, faţă de restul adoptând o atitudine
rece, ca de gheaţă (aşa cum îi arăta
Humboldt lui Schumacher, într-o scrisoare din 18 octombire 1828). Nu îi plăceau disputele, nici formalităţile, iar dacă ar fi dorit, ar fi putut fi un excelent profesor iar ideile sale prezente în notiţe, însemnări, ar fi grăbit dezvoltarea matematicii. Un conservator şi un naţionalist, Gauss, îşi admira înaintaşii, aşa numiţii cercetători-aristocraţi, cei care fără griji materiale, se puteau dedica ştiinţei având având asigurată securitatea financiară. Geniul său se oprea însă la graniţa ştiinţei, preferând lectura uşoară, fără autori la modă în vremea sa Goethe, Schiller, sau Shakespeare.
Dedekind, unul din studenţii săi îl caracteriza mai târziu, astfel :
- „De obicei lua o atitudine confortabilă, privind în jos, puţin încovoiat, cu mâinile încrucişate. Vorbea liber, foarte clar, simplu, dar când voia să accentueze un nou punct de vedere... atunci îşi ridica capul, se întorcea către unul care şedea alături şi se uita la el cu frumoşii şi pătrunzătorii săi ochi albaştri în timpul discursului emfatic...Dacă pornea de la explicarea unor principii până la formule matematice, atunci se ridica, şi într-o postura dreaptă, maiestuoasă, scria pe o tablă de lângă el cu scrisul său frumos; întotdeauna continua cu economia. Pentru exemplele numerice, pe a căror completare riguroasă el punea mare valoare, el aducea datele necesare pe bileţele.“
-
n domeniul matematicii, Gauss s-a remarcat încă de mic, uimindu-şi profesorii din şcoala primară prin găsirea unei metode de calcul a sumei întregilor până la 100 astfel: 1 + 100 = 101, 2 + 99 = 101, 3 + 98 = 101, astfel încât e nevoie doar de făcut calculul: 50 × 101 = 5050. Opera se axează pe teoria numerelor, analiză matematică, geometrie diferenţială, sau statistică, Gauss publicându-şi doar o parte din cercetări, într-un stil spartan, astfel încât erau puţini cititori ai operei sale în acele vremuri. Gauss s-a arătat interesat şi de existenţa unei geometrii ne-euclidiene, el discutând lucrul acesta cu Farkas Bolyai, Gerling sau Schumacher. Când fiul lui Farkas Bolyai, János, descoperă geometria Ne-Euclidiană în 1829, Gauss îi scrie lui Farkas Bolyai: „A-i lăuda munca ar însemna să mă laud pe mine, deoarece conţinutul lucrării...coincide aproape cu meditaţiile mele, gânduri care mi-au ocupat mintea în ultimii 35 de ani“. Pe spate, din nou cercul in cerc, iar sextantul nu reprezinta altceva decat armonia dintre compas si echer. Cele doua unite, pot forma diferite instrumente de masura de inalta precizie. Pe fundal, pe langa radicali si alte semne matematice, gasin ")" si "<" suprapuse. Compas si echer ? Steaua lui David este discreta.
Maria Skłodowska-Curie, cunoscută şi ca Marie Curie, după numele său francez (n. 7 noiembrie 1867, Varşovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franţa) a fost o savantă poloneză stabilită în Franţa, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost prima femeie care a primit un premiu Nobel şi singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii ştiinţifice diferite (fizică şi chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivităţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină. A fost soţia unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, şi mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepţia fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toţi descendenţii săi vor urma cariere ştiinţifice.
Sistemul heliocentric ?
Charles Darwin (n.
12 februarie 1809,
Shrewsbury,
Shropshire - d.
19 aprilie 1882, Down, lângă
Beckenham,
Kent) este cel mai celebru naturalist
britanic,
geolog,
biolog şi autor de cărţi, fondatorul teoriei referitoare la evoluţia speciilor de plante şi animale (
teoria evoluţionistă). A observat şi a demonstrat că toate
speciile de forme de viaţă au evoluat de-a lungul timpului din anumiţi strămoşi comuni, proces pe care l-a numit "
selecţie naturală",
[1] toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, "
Originea speciilor", publicată în
1859.
Teoria evoluţionistă a fost acceptată de către comunitatea ştiinţifică şi publicul larg încă din timpul vieţii sale, în timp ce teoria selecţiei naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluţiei abia prin anii 1930'
[2] iar acum constituie baza
evoluţionismului sintetic.
Ooo, spirale spirale si iar spirale. Piatra de pe cercelul reginei are sase laturi. Ra langa Darwin. Colibriul care priveste prin lupa,... (revin cu amanunte; sunt prea multe)
Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul ştiinţei. A fost un activ militant al păcii şi susţinător al cauzei poporului
evreu căreia îi aparţinea.
Einstein a publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice şi peste 150 în alte domenii.
Cercul in cerc, continuitatea, steaua in opt colturi.
Leul Marcian, scutul templier, steaua cu opt colturi, heliocentrismul.
Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom şi filosof italian care a jucat un rol important în
Revoluţia Ştiinţifică. Printre realizările sale se numără îmbunătăţirea
telescoapelor şi observaţiile astronomice realizate astfel, precum şi suportul pentru
copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaţionale moderne”, „părintele
fizicii moderne”, „părintele
ştiinţei”, şi „părintele ştiinţei moderne”.
Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru naşterea ştiinţei moderne.”
Mişcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu şi început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al
cinematicii. Contribuţiile sale la astronomia observaţională includ confirmarea prin telescop a
fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliţi ai lui
Jupiter (denumite în cinstea sa
lunile galileene), şi observarea şi analiza
petelor solare. Galileo a lucrat şi în ştiinţa aplicată şi în tehnologie, îmbunătăţind tehnica de construcţie a
busolelor.
Susţinerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor şi astronomilor încă susţinând (cel puţin declarativ) viziunea
geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susţină public
heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziţie din partea a numeroşi filosofi şi clerici, doi dintre aceştia din urmă denunţându-l
inchiziţiei romane la începutul lui 1615. Deşi la acea vreme a fost achitat de orice acuzaţie,
Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals şi contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susţinerea sa—ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, şi-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare,
Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziţie, găsit „vehement suspect de erezie”, forţat să retracteze şi şi-a petrecut restul vieţii în arest la domiciliu.
Leul Marcian din nou, scutul templier, anomalia arhitecturala. Volta, Franklin, Bohr, Gauss, Einstein, Regina Angliei, Huygens, Jefferson, etc, toti privesc inainte. Efectul de perspectiva da senzatia ca din orice unghi privesti la bancnota, ei se uita la tine. Galileo insa are o privire increzatoare, a celui care stie. Se uita in sus, spre stele, acolo unde este sigur ca nu exista incertitudine. Departe de barierele si limitele impuse de biserica. Atata curaj si indrazneala a avut, incat la sfarsitul retractarii pe care a fost fortat sa o faca public, a pronuntat celebra "e pur si muove". Asemanarea cu Moise insa i-a oprit pe inchizitori in a-l mai deranja. In comparatie, Darwin care are privirea posomorata, in jos.
Christiaan Huygens (n. 14 aprilie 1629 – d. 8 iulie 1695) a fost un matematician, astronom şi fizician olandez. S-a născut în Haga, fiind fiul lui Constantijn Huygens. A studiat dreptul şi matematica la Universitatea din Leyda şi la College of Orange dinBreda, iar apoi interesul i s-a orientat către ştiinţe. În general, istoricii consideră că a fost savantul cu care a început revoluţia ştiinţifică.
Ca o completare armonioasă a carierei sale politice, Jefferson a fost agricultor, horticultor, arhitect, etimolog, paleontolog, criptoanalist, autor de studii, scriitor, statistician, avocat, inventator, violonist şi fondator al
Universităţii din Virginia. Thomas Jefferson este considerat ca fiind printre cei mai remarcabili ocupanţi ai fotoliului de preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Cu ocazia primirii a 49 de laureaţi ai premiului Nobel la
Casa Albă, în anul
1962, preşedintele
John Fitzgerald Kennedy a făcut o referire la Thomas Jefferson şi la acei savanţi spunând: "Cred că această [adunare] este cea mai extraordinară colecţie de talente şi de cunoştinţe umane care a fost vreodată adunată în Casa Albă, cu excepţia posibilă a [momentului] când Thomas Jefferson lua masa [de unul] singur," conform originalului în engleză: "I think this is the most extraordinary collection of talent, of human knowledge, that has ever been gathered at the
White House, with the possible exception of when
Thomas Jefferson dined alone."
Juri Boskovic
Jurij Vega
Kristian Birkeland
Marie Curie
Marius Mercator (născut, probabil, în Africa de Nord aproximativ 390; a murit la scurt timp după 451) a fost un scriitor catolic ecleziastic.
Lucrarile lui, au fost in cea mai mare parte traduceri si compilatii de fragmente eretice, dar şi ortodoxe dupa scriitori teologi greci, a fost editat de Jean Garnier (Paris, 1673), republicat în Migne (Patrologia Latina, XLVIII, Paris, 1846). Ele au fost, de asemenea, editate de
Baluze (Paris, 1684), retipărite cu corecturi în
Andrea Gallandi, "Bibliotheca veterum Patrum", VIII (Veneţia, 1772), 613-738. Tratate lui "Commonitorium Nomine super Cælestii" şi "Commonitorium Adversus hæresim Pelagii et Cælestii Vel Etiam Scripta Juliani" sunt impotriva pelagienilor. Împotriva
nestorienii a scris
Epistola de hæresim discrimine altele Nestorii et dogmata Pauli Samosateni, Ebionis, Photini atque Marcelli şi
blasphemiarum Nestorii XII-Capitulele.
Îşi propune producerea
curentului electric cu ajutorul
magnetismului, experienţe pe care le începe în anul
1821, terminându-le cu succes în anul
1831. Experienţele lui completează cercetările fizicianului şi matematicianului francez
André Marie Ampère referitoare la
forţele electromagnetice, reuşind rotirea unui circuit parcurs de un curent electric într-un câmp magnetic. Practic descoperă principiul de funcţionare a
motorului electric cu magneţi permanenţi.
În anul
1831 descoperă
inducţia electromagnetică, reuşind să realizeze
conversia electromecanică a energiei.
Faraday arată după o serie de experimentări că electricitatea se obţine prin inducţie, prin frecare, pe cale chimică sau termoelectrică.
A propus reprezentarea câmpului magnetic prin linii de forţă (sau linii de câmp) şi arată că acţiunile electrice şi magnetice se transmit din aproape în aproape, cu viteză finită. Combate astfel concepţia mecanicistă conform căreia aceste acţiuni se transmit la distanţă instantaneu cu viteză infinită, independent de mediu, după modelul mecanic al forţelor de gravitaţie.
Faraday arată că noţiunile de
câmp electric şi
câmp magnetic pe care le-a introdus ca forme de existenţă a materiei, stau la baza interpretării materialiste a fenomenelor electomagnetismului. Au fost dezvoltate de
James Clerk Maxwell, cunoscute ca
ecuaţiile lui Maxwell.
Ca preţuire a cercetărilor sale şi a contribuţiei sale în fizică, denumirea unităţii de capacitate se numeşte "Farad", iar numărul care exprimă cantitatea de electricitate necesară depunerii prin electroliză a unui atomogram dintr-un element - "constanta lui Faraday".
Nicolaus Copernic (germ. Nikolaus Kopernikus, pol. Mikołaj Kopernik) (n. 19 februarie 1473, în oraşul liber hanseatic Torun, aflat azi în Polonia - d. 24 mai 1543, Frauenburg, astăzi Frombork, Polonia), astronom şicosmolog, matematician şi economist, preot şi prelat catolic, a dezvoltat teoria heliocentrică a sistemului solar. Între anii 1503 şi 1510, Copernic locuieşte în palatul episcopal al unchiului său în Lidzbark Warmiński, ajutându-l la administraţia diocezei. În acest timp redactează un scurt tratat de astronomie, "De Hypothesibus Motuum Coelestium a se Constitutis Commentariolus", care va fi publicat postum mult mai târziu, în secolul al XIX-lea. În 1512, înainte de a împlini 40 de ani, Copernic scrisese deja Comentariolus, o descriere a modelului heliocentric al sistemului solar, manuscrisul fiind însă destinat numai apropiaţilor. În acelaşi an se mută la Frauenburg, face parte din comitetul "Concilului din Laterano" (1515) pentru reforma calendarului şi începe să lucreze la opera sa fundamentală, "De Revolutionibus Orbium Coelestium" ("Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti"), pe care o termină în 1530, dar va fi publicată abia în anul 1543, cu puţin înainte de moarte, fiind conştient de contradicţiile cuprinse faţă de doctrina oficială a Bisericii Catolice.
Teoria
cosmologică a lui
Ptolemeu ("
Sistemul ptolemeic"), oficial acceptată, concepea existenţa unui
univers geocentric în care pământul este fix şi imobil, în centrul unor sfere concentrice în rotaţie pe care se găsesc diversele planete ale
sistemului solar (cum îl numim astăzi). Sferele finite cele mai externe ar conţine aşa zisele "stele fixe". În tratatul său, Copernic reia o veche ipoteză
heliocentrică, deja susţinută de filosofii
pitagoreici, şi descrie cele trei tipuri de mişcări ale pământului: în jurul axei ("rotaţie"), în jurul soarelui ("revoluţie") şi în raport cu planul
eliptic, menţinând teza
aristotelo-
ptolemeică asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe.
Între
1543 şi
1600 puţini au fost adepţii
sistemului copernician, cei mai renumiţi fiind
Galileo Galilei şi
Johannes Kepler. În
1588, astronomul danez
Tycho Brahe a emis o teorie de compromis, după care pământul rămâne nemişcat în timp ce planetele se mişcă în jurul soarelui, care, la rândul lui, înconjoară pământul. După respingerea teoriei lui Copernic de către autorităţile ecleziastice cu ocazia procesului lui
Galilei (
1633), doar câţiva filosofi
iezuiţi mai acceptau în ascuns ideea unui univers heliocentric. Abia după sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu apariţia lucrărilor lui
Isaac Newton asupra mecanicei cereşti, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni.
Nikola Tesla (Никола Тесла, n.
10 iulie 1856, satul
Smiljan, în apropiere de
Gospić,
Croaţia, pe atunci
Graniţa Militară Croată - d.
7 ianuarie 1943,
New York) a fost un
inventator,
fizician,
inginer mecanic şi
inginer electrician american de origine
istro-română. Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol 19 şi începutului de secol 20. Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre
curentul alternativ,
puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a puterii şi
motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua
Revoluţie Industrială.
Una dintre cele mai importante invenţii ale sale este generatorul de curent alternativ, contribuind de asemenea la construirea hidrocentralei de lângă
Cascada Niagara.
În
Statele Unite ale Americii, faima lui Tesla rivalizează în
istorie şi cultură populară cu cea a altui mare inventator
Thomas Edison. După demonstraţia sa de transmisie de semnale fără fir în anul
1893 şi după ce a câştigat în "
Războiul Curenţilor", dovedind avantajele transmisiei la distanţă a curentului alternativ, în comparaţie cu curentul continuu, al cărui adept era Edison, el a fost recunoscut ca cel mai mare
inginer electrician al Americii. O mare parte din munca sa de început a pus bazele ingineriei electrice moderne, iar descoperirile sale ştiinţifice sunt de o importanţă colosală. Cum niciodată nu s-a priceput la administrarea veniturilor proprii, Tesla a murit sărac şi uitat la vârsta de 86 de ani. În ultimii ani de viată, Tesla era privit ca un
om de ştiinţă nebun remarcându-se prin declaraţii bizare despre posibile dezvoltări ştiinţifice.
Amprenta lui Tesla poate fi observată în
civilizaţia modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre
electromagnetism şi inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile
roboticii,
balisticii,
ştiinţa calculatoarelor,
fizicii nucleare şi
fizicii teoretice. Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către ştiinţă drept cea mai nobilă metodă de îmbunătăţire a
condiţiei umane cu ajutorul principiilor ştiinţei şi progresului industrial şi una care să fie compatibilă cu natura. Totuşi, o parte din munca sa a fost ultilizată într-un mod mai puţin ortodox şi într-un mod controversat, pentru a susţine pseudo teorii ştiinţifice, teorii despre
OZN-uri şi ocultism-ul
New Age.
Cu numele său a fost botezată unitatea de măsură a inducţiei magnetice din Sistemul Internaţional (1 Tesla = 1T).
:)
Sejong the Great - South Korean Won (2007)
- Dezvoltarea umană este înţeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
- Aparatul psihic refulează dorinţe, în special cele cu conţinut sexual şi agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconştiente.
- Conflictele inconştiente legate de dorinţele refulate au tendinţa de a se manifesta în vise, acte ratate şi simptome.
- Conflictele inconştiente sunt sursa nevrozelor.
- Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conştient a dorinţelor inconştiente şi refulate.
Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noţiuni precum inconştient, mecanisme de apărare, acte ratate şi simbolistica viselor.
Isaac Newton (n.
4 ianuarie 1643,
Woolsthrope,
Grantham, d.
31 martie 1727,
Kensington,
Londra) a fost un renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom, preşedinte al
Royal Society.
Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul
opticii,
matematicii şi în special al
mecanicii. În
1687 a publicat lucrarea
Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris
Legea atracţiei universale şi, prin studierea legilor mişcării corpurilor, a creat bazele
mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu
Gottfried Wilhelm von Leibniz, la inventarea şi dezvoltarea
calculului diferenţial şi a celui
integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiaţii monocromatice de diferite culori.
Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaş a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuşi. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică şi matematică a activităţii sale, ci a rămas de preferinţă fizician. În aceasta constă neobişnuita tenacitate şi economia gândirii sale. Până la Newton şi după el, până în timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului ştiinţific, de o forţă şi o durată mai mare.
Newton a fost primul care şi-a dat seama de aceasta. Spencer ne comunică următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puţin timp înaintea morţii sale: "Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roşie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea."
Viktor Amazaspovici Ambarţumian (
georgiană: Վիկտոր Համբարձումյան,
rusă: Viktor Amazaspovich Ambartsumian; Амбарцумян, Виктор Амазаспович, n.
18 septembrie 1908,
Tbilisi,
Georgia — d.
12 august 1966,
Byurakan,
URSS) a fost un
om de ştiinţă sovietic de origine armeana cu diferite contribuţii în cercetara fizicii, fizica stelelor şi nebuloaselor, astronomie, dinamica sistemelor stelare şi cosmogonia stelelor şi galaxiilor.
Lucrările sale tratează diferite probleme de astronomie teoretica şi astronomie stelară. A elaborat o nouă teorie a absorbţiei luminii în mediile nebuloase şi a dovedit că stelele se nasc în grupuri, acest proces derulându-se şi în prezent.
În
1930 se căsătoreşte cu Vera Feodorovna Klochihina.
În perioada
1939–
1941, Ambarţumian este numit director la Observatorul Universităţii din Leningrad.