Ce este perceptia?

Este ceva ce tine de activitatea cerebrala? Realitatea este exact ceea ce vedem si auzim, nu fanteziile, nu visele sau halucinatiile. Cum ar spune un hipiot: sex, droguri si rock-n-roll.

In fapt, realitatea este o nascocire a imaginatiei fiecaruia dintre noi. Cine nu s-a trezit dupa un cosmar teribil, rasufland usurat si exclamand in gand "bine ca a fost doar un vis..." Iar asta deoarece impulsurile neurochimice transmise cand avem vise, fantezii sau halucinatii, sunt identice cu cele ce apar cand chiar experimentam acele evenimente. Deci, daca ceea ce percepem este adesea eronat, cum putem sti cu siguranta ce e adevarat si ce e fals?

Ce este Islam?

Pentru cei interesați, este o întrebare pe care mulți o ridica si astăzi. Oamenii nu cunosc esența a ceea ce înseamnă. Nici măcar musulmanii un sunt siguri cum se traduce. Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Termenul Islam, cuvântul in sine, este singurul netradus din Coran. In toate celelalte limbi este preluat ca atare, inclusiv in cele germanice si latine unde exista o mare tendința de a se împrumuta termeni si de a încerca sa li se dea un interes specific păstrându-se totuși însemnătatea originala. Dar este un motiv pentru care “islam” este netradus, si orice dicționar arab, exista mai multe cuvinte care definesc si conturează însemnătatea lui „aslama”. Islam și musulman sunt două derivate, primul, nume de acțiune, al doilea, participiu activ, de la verbul aslama "a se supune", sensul lor fiind de "supunere", respectiv de "supus", subînțelegându-se, față de Dumnezeu. Verbul aslama este derivat de la rădăcina slm care are mai multe sensuri. De aici, o altă interpretare dată termenului "islam" ar fi aceea de aflare a păcii întru Dumnezeu. Aslama, fiind verbul din care s-a format cunoscutul Islam, poarta cinci interesuri. Unul dintre ele este cel care poarta însemnătatea lui cedare, renunțare sau aplecare. In limba engleza poate fi asociat cu termenul “surrender” si poate rezulta in “a oferi”. O a doua însemnătate este cea care aparține si deriva de la supunere, ascultare, resemnare. Sa fie supus poruncilor. Englezescul poate fi submission sau obay. A treia însemnătate este cea purtata de sensul lui “ascultare”. Adică obedience. A patra este cea a lui “sinceritate” sau “loialitate”. Sincerity. Sinceritatea este o virtute islamica. Pentru a putea atrage si atinge starea de sinceritate, care le completeaza pe celelalte in vederea începutului desavarsirii, nimeni, niciodată, sub nici o forma, nu trebuie obligat sa facă ceva. Daca o persoana este forțata sa facă un lucru, indiferent daca metoda de constrângere este recompensa sau asuprirea, atunci acea persoana nu mai poate fi sincera. Prin asta se intelege ca ca islamul adus cu forța sau orice alta forma agresiva nu este Islam, iar asta pentru ca Islamul necesita sinceritate. A cincea este “pace”. Peace. Este pacea pe care fiecare om o are in inima după ce le-a dobândit celelalte. Simbolistica creionata este una frumoasa, si înseamnă ca după ce am trecut prin înțelegere, supunere, ascultare si sinceritate acum suntem in pace cu tot ce transpare sau rezulta din toate celelalte. De ce am adus termenii din engleza? Vom vedea in rândurile de mai jos. Ce reprezintă si care este însemnătatea termenului „musulman”? Mu-slim este cel care îndeplinește voia Domnului in pace. Noi nu citim “musulman” ca “islam”, iar asta pentru ca in araba prefixul “mu” in fata verbului denota actul de executare a acțiunii. In engleza se folosește “er” ca sufix la sfârșitul cuvântului pentru a-l reprezenta pe cel care desfășoară acțiunea: walk-er, call-er, speak-er, talk-er, travel-er, etc. In romana e si mai complicat, in sensul ca exista sufixe augmentative care arata ca subiectul denumit este mai mare decât subiectul de baza: -andru (copilandru, baientandru, -an (băietan, -oi/oaie (căsoi, căsoaie). Sufixele diminutivale arata ca obiectul denumit este mai mic decât cel de baza (bătrânel, sătuc), sufixe pentru denumirea agentului, pt. denumirea însușirii din obiecte, pt. denumirea diferitelor instrumente sau accesorii: alfabet-ar, cârcium-ar, bot-nita, etc. Musulman, ar putea fi catalogat la categoria sufixe augmentative având terminația –an. In araba, daca avem „athan”, se pune in fata mu si rezulta mu-athan si se traduce in engleza „caller”, lui saffir la fel mu-saffir (calator), etc. Dar de ce toate aceste precizari? Pt a ne ajuta sa înțelegem mai bine cuvântul islam. Dar ce implica islam? Apropos de însemnătate, ce legătura are cu termenul „Allah”? Este Allah Dumnezeu? Daca da, atunci cine este Illah? In fapt, in Islam, cel mai important termen este Allah. S-a afirmat de către exegeți ai Coranului ca Allah nu se traduce exact in engleza God sau in romana Dumnezeu (Domnul Zeu) iar asta deoarece God si Dio au o singura forma pe când in araba, cuvântul provine de la illah, iar illah reprezintă tot ceea ce este venerat. Allah poate fi orice: o piatra, o stanca, un os, absolut orice. Atunci, care este diferența? Daca luam Biblia, acolo lucrurile sunt tranșate foarte clar despre cine este Creatorul si ce reprezintă: „Eu sunt cerul si Pamantul, începutul si sfârșitul, Alfa si Omega.” Cuvinte simple care însa zdruncina din temelii toate celelalte incercari de politeizare sau teorii evolutioniste, religii noi care vin sa exprime intr-o maniera diferita exact același lucru, si sa si-l insuseasca. Aceeași „specialiști” afirma ca in limbile germanice sau latine nu exista un substantiv pentru unicul Dumnezeu, iar ceea ce fac creștinii este sa ia cuvântul Dumnezeu, Dio sau God, il scriu cu majuscula si spun ca este substantivul potrivit. Din acest moment insa, subiectul poate devia de la tema propusa deoarece „G”-ul folosit de anumite rituri de perfectie, OpusDei, Illuminatti, templieri etc nu este G-ul de la God, deoarece in tarile latine nu s-ar potrivi cu Dio. Este G-ul pe care Pitha Goras l-a studiat cu milenii in urma, este stiinta divina pe temeliile careia este construit Universul, unde se regaseste la tot pasul proportia de aur descoperita de Fibonacci si aplicata in arta de catre Da Vinci si Boticelli si pe principiile careia s-au nascut noi si noi izvoare stiintifice moderne. Tainele sale sunt ascunse la vedere, iar denumirea este simpla. Geometrie. Se scrie si se pronunta aproape la fel in aproape toate limbile pamantului, incepand cu albaneza, bosniaca, ceha, daneza, engleza, galeza, islandeza, norvegiana si terminand cu suedeza, turca, slovaca, etc. Sunt peste 60 de limbi si dialecte care au o denumire distincta pentru Creator dar cuvantul geometrie este cu mici diferente de pronuntie acelasi. In araba, daca se ia illah si se face Allah, cuvantul nu este numele lui Dumnezeu ci il defineste pe unicul si singurul Dumnezeu. Nu are semnificatia „the God”, Dumnezeul, deoarece in acest caz ar fi fost Al illah. In araba nu se pune problema majusulelor deoarece ele nu exista. Se aude clar -Alah-. Singurul si unicul ce urmeaza a fi venerat. Este acesta Dumnezeul arabilor musulmani? Da. Dar cum ramane cu arabii crestini? Exista arabi crestini, asa cum exista si arabi iudei. Ei folosesc exact acelasi cuvant. De altfel, in Biblia araba care de fapt este si foarte veche, Allah apare in Geneza la pag.1 de 17 ori. Ce se întâmpla însa cu credința in Mohamed? Este aceasta similara creștinismului sau iudaismului? Pentru creștinii care stiu cine este Abraham, ca si pentru evreii care folosesc Pentateuh-ul, răspunsul ar fi „da”. Mulți nu cunosc faptul ca Mohamed este un descendent direct al lui Abraham si nici modul prin care fiul lui, Ishmael, este părintele multor arabi de astăzi, dar nici pe ceilalți profeți, descendenți ai lui Isaac, sau cealaltă ramura a lui Abraham unde putem aminti pe Moise, David si Solomon, Enoch s.a. Unii „cunoscători” ai islamului merg pana la a susține ca Isus este de asemenea un profet, lucru care nu se confirma de catre Coran. Isus, conform Bibliei este Dumnezeu întrupat, născut din fecioara, cel care a învins moartea, s-a ridicat la cer si sta la dreapta Tatălui. Dar ce au in comun Abraham, Moise, David, Solomon si Mohamed? Mesajul pe care l-au adus la oameni. Abraham indemna la a-L venera pe pe Dumnezeu unicul direct, fara intermediari. Moise la fel, a venit cu poruncile inscripționate pe tabletele de piatra, iar prima spunea exact asta: „sa nu ai alți dumnezei afara de mine si sa nu te închini lor ci numai mie”; înțelegem ca de aici ca s-a dorit sa nu existe intermediari in relația om – Dumnezeu. Asta i-a fost scris lui Moise pe tabletele de piatra. David in psalmi, ca si Solomon de altfel, au avut aceeasi abordare in ceea ce priveste relatia om-divinitate iar aici se poate afirma ca lucrurile nu sunt similare ci identice. Isus a fost in schimb atât de generos, incat a raportat pe om direct la stăpân. A spus ca El știe dinainte ce nevoi avem, si ca trebuie doar sa cerem. Așa cum stau lucrurile însa, mulți au înțeles greșit indemnul la toleranta exprimat in porunca „întoarce si celalalt obraz” deoarece se crede ca aceasta ar înlocui vechea lege a talionului. Nimic mai fals. Hristos nu a venit sa schimbe vechea lege a profeților ci sa o împlinească. Matei, 5:15. In Marcu, 12:29-30, Isus spune ca Dumnezeu este unicul ce trebuie iubit cu toata inima, mistea si toata puterea. Deci este evident ca acest mesaj are o importanta majora, fiind transmis oamenilor de fiecare profet dar si de Hristos însuși. Venerează-L pe Dumnezeu direct, fara intermediari, fara mesageri. Atât de simplu este. Asta este exact si ceea ce a transmis Mohamed la acea vreme la Mecca. Ai lui, fiind foarte departe in timp de Abraham, practicau inca ritualuri neconforme cu dreapta credința. Ce este însa acest Coran? Chiar de la inceputurile Coranului, exista porunca care spune ca cine crede in Coran trebuie sa creadă si in revelația anterioara, sa creadă cu tarie in ce a fost trimis asupra lui Mohamed, dar sa creadă si in ce a fost trimis pe Pamant inaintea lui, iar Coranul merge chiar pana la Torah, Zaboor si Injeel. Torah este legea Vechiului Testament, Zaboor-ul reprezintă Psalmii lui David iar Injeel nu sunt altceva decat evangheliile Noului Testament. Deci, oricine nu crede ca Dumnezeu este inițiatorul acestora, cine nu crede in Biblie si in faptul ca aceasta a fost trimisa de D-zeu pe Pamant, nu crede nici in Coran deoarece Coranul spune sa credem in ceea ce a fost trimis pe Pamant mai inainte. Ce înseamnă de fapt Coran? Simplificat nu înseamnă carte. Biblie, vine de la „biblos” din greaca si literar înseamnă carte. Coran este de origine araba si poarta insemnatatea lui recitare, adica ceea ce va fi recitat. Asa vine Coranul la noi astazi. Putini stiu ca profetul Mohamed obisnuia sa recite exact cum a auzit, de la ingerul Gabriel. Asa cum a primit, asa a dat mai departe. Sa ne intoarcem la carti. Ce au toate astea a face cu Islam? Am incercat sa explic ce inseamna islam, ce inseamna musulman, am spus despre Allah, ce inseamna si am aratat ca este singurul Dumnezeu care trebuie venerat. Am vorbit de profeți si de mesajul pe care acestia l-au adus oamenilor. Am amintit de Torah, Zaboor, Injeel si Coran. Toate acestea au venit de la același D-zeu, Allah, iar toate au adus acelasi mesaj: veneratia este mai mult decât credința si trebuie pusa in practica. Ce au insa toate acestea la un loc? Despre ce este vorba pana la urma? Ne pot ajuta toate acestea sa descoperim sensul vietii? Fiinta umana, indiferent de originea sau statutul sau, a avut intotdeauna aceesi curiozitate. De ce suntem aici? Cum am ajuns aici? Daca au un scop toate astea, care este acela? Compendiul marilor intrebari analizeaza aceste lucruri, si face parte din categoria cartilor care au fost interzise pentru o perioada foarte lunga de timp. Conform Coranului, sub nici o forma, nimeni, niciodata, sa nu încalce drepturile aproapelui său ale femeilor si ale copiilor sau ale batranilor. Aceasta fiind unul dintre invatamintele Coranului, a devenit si unul dintre principiile islamului conform caruia nimeni nu trebuie sa-si depaseasca limitele incalcand drepturile cuiva. Altfel ar exista un asupritor iar Allah interzice cu desavarsire asuprirea si orice alta forma de manifestare a ei. Deci oricine este asupritor este un ins rau, iar in araba cuvantul are un sens peiorativ profund. „Dhulnui”. Conform Coranului, acelasi Dumnezeu pe care il stim din Biblie, a creat totul in sase zile, lucru scris in VT si NT, cunoscut iudeilor, crestinilor si musulmanilor, dar pentru acestia din urma este o exceptie. Se spune ca a creat cerurile si pamantul „fi sittati ay ya am” ceea ce inseamna „in 6 zile”, dar nu s-a odihnit intr-a saptea; nici nu este vreo mentiune despre a 7-a zi. Scrie doar ca s-a ridicat in scaunul de domnie si acolo a ramas. Acum, ce este cu Adam si Eva? In araba Adam se pronunța la fel, si este primul om. Eva in limba araba este Hawaa. Povestea este aceeasi si in islam, cu precizarea ca cel care a convinso pe Eva sa guste din pomul cunoașterii, in araba se numeste Jinn. Aici apare o diferenta, deoarece pentru musulmani, tipul asta nu este un inger cazut deoarece un inger este o fiinta de lumina si este intotdeauna supus. In acest caz, este un urmas al oamenior dinaintea oamenilor, creati din ceva numit focul fara fum” si sunt numiti Jinn. Termenul este imprumutat din araba sub forma lui gennie. Conform Bibliei si Coranului, Adam si Eva au mancat din pomul interzis. Conform islamului insa, Eva nu a fost invinovatita in totalitate si nici intr-un caz mai mult decat Adam. Ceea cea a facut ea a fost bun făcut, dar asta nu înseamnă ca poarta vreun blestem asupra ei sau ca aceasta fapta are vreo influenta asupra descendenților ei, așa cum in tradițiile creștine s-a transmis ca noul născut este rodul păcatului si ca nu exista om curat. In traditia islamica, copii se nasc inocenți, nu au nici o vina asupra lor si nici vreo legatura cu pacatul originar. Conform islamului însa, diavolul indemna mereu. In cartea lui Iov, cel pe care îl întâlnim si in Coran, (numele lui in araba este Ayub – nu conteaza ca ești musulman, creștin sau evreu, daca vorbești araba lui Iov ii spui Ayub) exista aceeasi invatatura ca si in Biblie. Si-a pierdut averea, sănătatea, familia si tot ce avea pe lume. Ce a făcut însa? A perseverat si a fost rabdator in credinta lui. Si astazi se foloseste in mod curent expresia „răbdarea lui Iov”. Rezultatul a fost ca Iov a iesit mult mai bine din situația data, iar Dumezeu l-a rasplatit si i-a dat inapoi de 10 ori tot ce a avut. Despre Isus, Coranul spune ca El este messih (mesia), este alesul, este Hristosul. Reprezintă concepția imaculata, născut din fecioara. A vindecat bolnavi, a dat vederea unui orb, chiar a readus la viața un mort. Scrie in Coran ca a făcut toate acestea cu permisiunea lui Allah pt. a arata oamenilor ca El este cel pe care îl caută. Mulți l-au renegat si putini l-au urmat la vremea aceea, iar conform Coranului Isus era singurul pe care oamenii trebuiau sa-l urmeze.

Nu stiu daca reusesc anul acesta, dar in 2013 promit sa revin cu alte noi simboluri mult mai interesante si cu explicatii pentru fiecare.

Din foc se naste foc.

Cei care se roaga trebuie să fie oameni de oţel, căci urmează să fie asaltaţi de Diavol chiar înainte ca să dea ei asaltul împotriva împărăţiei lui.

Rugăciunea care este un fel de petiţie adresată Marelui Arhitect al Universului, e doar un aspect al acestui conflict multiplu. Ca şi orice alt lucru din viaţa credinciosului, rugăciunea poate fi dezechilibrată. Rugăciunea nu poate înlocui munca; şi la fel, munca nu poate înlocui rugăciunea. In strălucita sa lucrare, deşi puţin cunoscută, ,,Arma Rugăciunii", E. M. Bounds spune: „E mai bine să laşi ca lucrarea să meargă de la sine, decât să laşi ca rugăciunea să fie neglijată." Şi continuă: „Cei mai eficienţi agenţi de propovăduire a Evangheliei, în continuarea lucrării Lui Hristos pe pământ, şi ca un baraj împotriva talazurilor celui rău, s-au dovedit a fi conducătorii de biserici care sânt oameni ai rugăciunii. Creatorul Se bazează pe ei, îi foloseşte şi îi binecuvânteaza."

Desigur, trezirea lipseşte fiindcă rugăciunea lâncezeşte. De nimic nu se teme Satana atât de mult ca de oamenii rugăciunii. Dar ca să trăieşti frumos nu înseamnă să trăieşti lung. Un bărbat care moare la douăzeci şi opt de ani poate avea o sută de ani în înţelepciune. Libelula îşi îndreaptă tegumentul şi se ridică în zbor de safir către câmpiile înrourate ale pământului ca să trăiască doar câteva zile. Şi totuşi nici o floare n-are albastrul atât de diafan ca şi culoarea platoşelor ei. La fel şi în sfera duhovnicească, cele mai bogate haine ale sufletului se ţes pe suveica rugăciunii şi sânt colorate în durerile care împlinesc suferinţele lui Hristos.

Prin natura sa, focul naşte foc. Dacă mai e împrejur alt combustibil, focul îşi răspândeşte domeniul. „Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!" Gheaţa nu produce foc; diavolul nu naşte sfinţi; şi nici predicatorii lipsiţi de rugăciune nu pot naşte credincioşi care să lupte în rugăciune.

Conflictul veacurilor a venit peste noi. Iar biserica de azi nu e pregătită: într-o stare de rătăcire de nedescris de la învăţăturile biblice si în cuscrenie cu lumea, biserica de azi e mai degrabă o fraudă, fiindcă îl dezonorează pe Domnul. Adevărata Biserică e născută de sus. Păcatul nu locuieşte în ea; iar în afara ei nu există sfinţi. Nimeni dintre oameni nu poate scrie numele cuiva în „registrele" ei, şi nimeni dintre oameni nu poate şterge vreun nume din ele. Această Biserică, din care — binecuvântat să fie Numele Domnului -- mai există o rămăşiţă, trăieşte si se mişcă si există prin rugăciune. Rugăciunea e dorinţa sinceră a sufletului omenesc.

După cum prima bombă atomică a scuturat Hiroşima, la fel numai rugăciunea mai poate scutura inimile oamenilor de azi. La porţile noastre zace un păgânim culturalizat, dar cu temple şi idoli imenşi, cu milioane de oameni fascinaţi de păcat. Vor fi întorşi la Dumnezeu numai dacă Biserica se va lăsa mânată de Dumnezeu. Prin rugăciune oamenii sânt uniţi cu Dumnezeu, iar Satana este legat, dat peste cap şi înfrânt. El ştie bine lucrul acesta. De aceea, chiar în cămăruţa rugăciunii cu uşa ferecată, intră diavolul şi ne invadează gândirea cu îngrijorări, fie reale, fie imaginare, care iau proporţii colosale, în cazul acesta, lupta noastră de apărare trebuie să fie până la sânge. Şi ca să alungăm gândurile care ne sustrag şi ne fură concentrarea, e bine să ne rugăm cu voce tare, sau cel puţin în şoaptă.

Avansând astfel, câştigând teren asupra diavolului, următorul izvor de» putere îl găsim în „făgăduinţele Creatorului nespus de mari şi scumpe." Aici stăm pe o temelie de granit. Aici sîntem la punctul de schimb si tranzacţii cu cerul. Aici Dumnezeu Şi-a spus Cuvântul făgăduinţelor Sale, şi aşteaptă ca noi să-l onorăm oferta. Dar aici noi avem de luptat, nu împotriva lui Dumnezeu, ci împotriva căpeteniilor. Diavolului nu-i place să fie înfrânt. Sufletele oamenilor sânt comoara după care umblă el. Suflete cuprinse de îndoială, de beţie, de neascultare, suflete bol­nave, suflete tinere sau bătrâne, orice suflete în afara puterii renăscătoare a Duhului Sfânt, toate acestea sânt sub puterea sa, deşi gradul de stăpânire e diferit de la caz la caz. Sîntem ţinta săgeţilor arzătoare ale diavolului, şi numai „scutul credinţei" ne poate apăra de ele; cu ea, slavă Domnului, scăpăm nevătămaţi. Rugăciunea nu e pentru apărare. Scutul credinţei e pentru aşa ceva. Rugăciunea e arma noastră secretă. (Păcat că e secretă pentru unii din credincioşi. Şi care dintre noi, după ce a fost scris atâta despre ea, ar putea spune că e maestru în mânuirea acestei arme?). Nu-l biruim pe Satana prin rugăciune; Hristos l-a biruit acum două mii de ani. Diavolul face pe nebunul şi se preface şi se umflă st suflă şi ameninţă, iar noi îl luăm în serios si uităm de „nemărginita mărime a puterii Domnului!" Cel care ne-a învăţat cum să ne rugăm ne-a spus: „Vă dau putere asupra tuturor acestor lucruri!" Aceasta e biruinţa noastră. Sufletul ni se pleacă la rugăciune.

Rugăciunea ia timp. In fazele elementare timpul abia se mişcă; mai târziu, pe măsură ce sufletul se obişnuieşte cu acest exerciţiu al sfinţeniei, timpul zboară. Rugăciunea face sufletul blând. Observaţi că niciodată nu ne rugăm pentru oameni pe care îi vorbim de rău, si niciodată nu vorbim de rău pe cei pentru care ne rugăm! Rugăciunea e un detergent minunat. Da, ştiu că sângele Domnului Isus Hristos ne spală de păcate; dar tocmai în rugăciune, dacă este ceva în noi vrednic de condamnat, sângele scurs din venele lui Emanuel ne cuprinde fiinţa în valuri curăţitoare.

Satana uneori ne lasă să ne mărim cunoştinţele biblice, cred, atâta timp cât nu ne apropiem de rugăciune, care e de fapt exercitarea şi aplicarea instrucţiunilor primite din Sfânta Scriptură. La ce bun e pătrunderea cu gândul în adâncimi de cunoştinţe, când inimile ne rămân la suprafaţă? La ce bun ar fi înălţarea noastră în ochii oamenilor, dacă nu ne ridicăm în ochii lui Dumnezeu? La ce bun ar fi o igienă impecabilă a trupului, când mintea ar fi stricată iar sufletul murdar? La ce ne-ar folosi o religie de formă, dacă sufletul ar rămâne tot lumesc? Şi ce ne-ar folosi puterea fizică, dacă sufletul ne-ar fi bolnav? La ce ne-ar folosi bogăţiile lumii, când sufletul ne-ar fi sărac? Cine s-ar putea mângâia cu gândul popularităţii în opinia publică, dacă numele lui nu e cunoscut şi de temut în iad? Rugăciunea rezolvă toate aceste nepotriviri spirituale.

Sufletul care vrea să fie liber de falsele aparenţe ale acestei vremi are nevoie să se oţelească într-o umblare tot mai apropiată cu Dumnezeu, trăind în atmosfera de pace a gândirii cereşti. Aspirantul bogăţiilor spirituale şi al audienţelor divine va ajunge însă, mai curând sau mai târziu, să simtă singurătatea şi să mănânce din „pâinea întristării." Piedici din partea familiei sau a societăţii s-ar putea să nu le aibă; dar, la fel de bine, s-ar putea să le aibă. Ce e sigur însă, va avea parte de conflicte spirituale şi tăceri adânci (adesea greşit înţelese), va rămâne izolat faţă de unii dintre cei mai dragi, de dragul Mântuitorului. Căci, celor îndrăgostiţi le place să rămână singuri, şi piscurile înalte ale sufletului se escaladează în singurătate.

Fecioara Maria este o figura proeminenta a Coranului si reprezinta o viziune respectabila pentru orice musulman.

Cand Gabriel i-a aparut mariei, nu i-a anuntat doar sarcina ei. A anuntat-o si pe cea a verisoarei mai in varsta Elisabeta, care avea deja sase luni.

La carte spune: “pe vrajitori, pe descantatori si orice fel de ghicitori scoateti-i din mijlocul vostru si ucideti-i cu pietre”. Este singurul loc unde spune ca ai voie să ucizi, pe aceşti vrajmasi vrajitori. Pentru vrajmaşii oamenilor te rogi la Dumnezeu ca să-i îmblanzească, dar pe “vrăjmasii diavoli” iti dă voie Dumnezeu să-i ucizi. Pe vremea mea, cu ani în urma, era un vrăjitor la 7 sate, va veni vremea în care vor fi 7 vrajitori într-un sat şi 1 preot la 7 sate. Metaforic desigur. Ar trebui spus 7 vrajitori la un cartier...